Câștigător pentru a 14-a oară al turneului de la Roland Garros, Rafael Nadal a ținut un discurs emoționant, la Mallorca, în fața celor 33 de elevi care au absolvit școala internațională americană din cadrul academiei care poartă numele marelui campion iberic.

Rafael NadalFoto: Europa Press / Zuma Press / Profimedia

Rafael Nadal și rețeta succesului: „Obiectivele sunt obținute prin luptă și învățând din înfrângeri”

Nadal, care a șchiopătat vizibil (dar nu a mai avut nevoie de cârjele cu care a părăsit marți clinica), le-a vorbit celor prezenți despre importanța perseverenței pentru atingerea obiectivelor în viață.

„Știu că lucrurile imediate sunt acum la modă și că răbdarea nu este o virtute foarte apreciată. Când ne dorim ceva, trebuie doar să luăm telefonul mobil și să facem o achiziție, să urmărim știrile sau să obținem informațiile de care avem nevoie.

Aș vrea să vă reamintesc că marile obiective în viață nu se ating peste noapte. Ele sunt obținute prin luptă, luptă și învățând din înfrângeri. Eșecul este dificil numai dacă nu știi să te ridici și să lupți din nou” - Rafael Nadal, potrivit Marca.

Când va afla Rafael Nadal dacă va putea juca la Wimbledon

Rafael Nadal a sosit în cârje la Mallorca după prima sesiune din noua terapie încercată la Barcelona în speranța că îi va rezolva problemele de sănătate generate de sindromul Muller-Weiss.

Medicii vor descoperi în următoarele zile cât de eficientă a fost prima rundă de tratament cu radiofrecvență. Cu toate acestea, diagnosticul adevărat nu va fi disponibil timp de aproximativ două săptămâni, moment în care Nadal și echipa sa vor ști dacă inovația „a avut cu adevărat succes”.