Cine naviga pe Marea Egee acum peste 450.000 de ani? ● Delfinii suferă și ei de Alzheimer ● Un uriaș cimitir al fosilelor marine preistorice era, de fapt, ceva mult mai spectaculos
Cine naviga pe Marea Egee acum peste 450.000 de ani?
Descoperierea unor artefacte litice de acum aproape jumătate de milion de ani pe insulele Kopaka și Matzanas din Marea Egee i-a făcut pe arheologii și geologii greci de la Unversitatea Patras să se cam scarpine în cap. Mai exact, să îi pună în fața unei dileme legate de abilitățile cognitive ale speciilor primitive care trăiau la vremea respectivă în sudul Europei și nu numai.
De aproape zece ani se dovedise că neanderthalienii navigaseră pe Marea Ionică acum mai bine de 100.000 de ani, poate chiar 200.000 de ani, și cu descoperirea asta picase și mitul conform căruia doar Homo sapiens dezvoltase cunoștințele necesare pentru a naviga. Problema este că acum 450.000 de ani nici măcar neanderthalienii nu apăruseră pe lume, iar momentul apariției primilor navigatori trebuie trimis clar mult mai departe în timp.
A existat și opinia conform cărora indivizii de acum peste 450.000, probabil din specia Homo erectus sau din ce în ce mai controversata specie Homo heidelbergensis, ar fi mers, pur și simplu, pe calote de gheață care uneau insulele amintite de Grecia continentală. Sau, și mai simplu, că insulele nici măcar nu existau le vremea respectivă, ele fiind parte a platformei continentale.
Toate ipotezele amintite au căzut odată cu reconstrucția computerizată a climei și a reliefului din ultima jumătate de milion de ani, care a arătat că insulele erau acolo bine merci. Oricum, fauna fosilă arăta animale endemice, ceea ce trăda un trecut insular, nicidecum unul continental. În plus, modelele climatice au arătat că, în cel mai scăzut nivel al Mării Egee, insulele amintite tot insule erau, și nici nu existau calote de gheață care să le unească de continent. Cel mult, insulele erau unite între ele.
În concluzie, Homo erectus era suficient de abil pentru a naviga pe kilometri întregi de mare, pentru a ajunge în puncte aparent inaccesibile. Mai zic autorii studiului din Quaternary International că, dacă au navigat pe Marea Egee, indivizii din vremea respectivă puteau să traverseze lejer și strâmtoarea Gibraltar.
Chiar și astfel, descoperirea explică apariția unor tehnologii la speciile primitive din bazinul mediteraneean, dar nu explică și geneza acestora. De ce? Pentru că în sudul Asiei, prin Filipine și Indonezia, Homo erectus naviga în voie încă de acum vreo 700.000 de ani. Cum ar veni, nu ar trebui să ne mire că o făcea și pe Mediterana ci, mai degrabă, de ce a făcut-o așa de târziu.
Delfinii suferă și ei de Alzheimer
Ca să înțeleagă ce anume duce la eșuarea delfinilor și a balenelor pe coastele Scoției și nu numai, mai mulți cercetători de la Universitatea din Glasgow, de la cea din Edinburgh și de la Institutul de Cercetare Moredun și-au unit eforturile și au venit cu un rezultat complet neașteptat. Pe scurt, ei eu studiat creierele a 22 de delfini eșuați, că oricum altceva mai bun nu aveau ce face cu mortăciunile, în căutarea unor indicii care să dezlege misterul eșuărilor.
Studiul publicat de ei în revista European Journal of Neuroscience descrie prezența unei patologii specifice bolii Alzheimer și a demenței, patologii care erau cunoscute până acum doar la oameni. Practic, cu descoperirea lor, cercetătorii scoțieni au demonstrat că aceste afecțiuni se extind și la cetacee, nu doar la specia umană, cu atât mai mult cu cât au fost semnalate la trei specii diferite.
Ce nu explică studiul, și ce nu știu încă oamenii de știință, este modul în care Alzheimerul și demența îi afectează pe delfini. Dacă efectele cognitive sunt identice cu cele ale oamenilor, sau dacă există diferențe. Cert este că prezența afecțiunilor la liderii grupurilor poate explica motivul pentru care aceștia își conduc semenii spre o moarte aproape sigură pe țărmuri.
Un uriaș cimitir al fosilelor marine preistorice era, de fapt, ceva mult mai spectaculos
Zeci de specimene de ihtiozauri, reptile marine din Mezozoic, au sucombat și s-au fosilizat în același loc, așa cum a dovedit-o descoperirile din Parcul Național Homboldt-Toiyabe din Nevada, SUA, locul în care primele exemplare fosile au fost excavate acum mai bine de 70 de ani.
Problema cercetătorilor a fost legată însă de motivul morții atât de multor indivizi în același loc, cu atât mai mult cu cât decesele a avut loc pe o perioadă mare de timp, posibil peste 100.000 de ani. Iar explicația cea mai simplă a fost că locul respectiv era un cimitir în care ihtiozaurii se duceau ca să își dea ultima suflare. O altă explicație aducea în discuție posibilitatea toxicității locului respectiv, fenomen produs probabil de o creștere masivă a numărului de alge.
Analizele recente spun însă o altă poveste. O echipă internațională de cercetători americani, belgieni și britanici a realizat cea mai profundă analiză a nivelurilor sedimentare din parcul menționat și a venit cu o ipoteză complet nouă, anume că femelele de ihtiozaur se adunau acolo pentru a da naștere. Practic, comportamentul pe care îl vedem azi la balene, ca un exemplu, exista de peste 200 de milioane la reptile marine contemporane cu dinozaurii.
Faptul că nu au fost identificate decât exemplare adulte de ihtiozauri fosilizați, uneori embrioni, dar niciodată indivizi juvenili, întărește ideea că ihtiozaurii foloseau locul respectiv pentru a da naștere puilor. În timpul acestui proces, unele femele își pierdeau viața, iar trupurile lor ajungau pe fundul mării, acolo unde au existat condiții ideale pentru fosilizare.
Partea cea mai interesantă de abia urmează să vină. Asta pentru că paleontologii amintiți vor să repete cercetările în toate siturile din America de Nord care au oferit fosile de ihtiozauri, iar pe baza lor să reconstituie în premieră nu doar rutele urmate de aceștia, ci și locurile pe care le foloseau pentru nașteri sau alte activități. Ei, asta chiar ar fi o realizare, mai ales că vorbim despre o specie care a apărut acum circa 245 de milioane de ani.
Sursa foto: profimediaumages.ro
5
2
