În sfârșit, o explicație pertinentă cu privire la dispariția megafaunei europene ● Schimbare completă de paradigmă, mersul biped ar fi apărut în copaci ● Ce are a face hunul Attila cu schimbările climatice de azi?
În sfârșit, o explicație pertinentă cu privire la dispariția megafaunei europene
De vreo două sute de ani, de când naturalistul francez George Cuvier a explicat ce erau ăia mamuți, lumea științifică, și nu numai, s-a întrebat de ce au dispărut ei, alături de alți reprezentanți ai megafaunei din Pleistocen.
Cuvier vorbea de o catastrofă, lansând astfel ipoteza catastrofismului, una care a picat repede pe măsură ce noi argumente științifice au început să apară. Ulterior, s-a vorbit de vânătoarea excesivă, asta fiind una dintre preferatele cercetătorilor. Au mai fost lansate și ipoteza unei molime, a schimbărilor bruște de climă, sau a extratereștrilor care au răpit megafauna pentru a ne lăsa nouă suficiente ha pentru agricultură și olărit.
Problema este că niciuna dintre aceste ipoteze nu s-a bazat vreodată pe suficiente argumente pentru a fi general acceptată. Mai nou, un studiu publicat în revista Scientific Reports de către o echipă internațională de specialiști pare să pună punctul pe i cu o explicație ceva mai cuprinzătoare.
Prin studii polinice realizate în regiunea Eifel din Germania, ei au putut realiza un tablou al istoriei florei din aceată regiune din ultimii 60.000 de ani. La aceasta, au adăugat studiile pe fungii care se depuneau pe excrementele marilor erbivore. A reieșit că dispariția megafaunei coincide cu apariția pădurilor din Holocen, acum circa 11.400 de ani, nicidecum nu există vreun declin provocat de apariția lui Homo sapiens în Europa acum circa 45.000 de ani. Pădurile ar fi înlocuit habitatul megafaunei, stepa, și ar fi tăiat accesul acesteia la sursele de hrană, fapt care a generat o migrație a marilor erbivore, urmate de carnivore.
Deși este una dintre cele mai plauzibile ipoteze, cea de față nu explică dispariția totală a megafaunei. În schimb, părăsirea Europei într-un moment de maximă împădurire pare a fi explicația care să răspundă celor mai multe întrebări.
Schimbare completă de paradigmă, mersul biped ar fi apărut în copaci
Bipedismul, adică mersul în două picioare, ar fi apărut ca urmare a traiului arboricol, ne spune o echipă anglo-americană de paleoantropologi în revista Science Advances. Iar asta înseamnă o schimbare radicală în ceea ce înseamnă viziunea apariția mersului biped.
Cercetătorii au ajuns la concluzia asta studiind cimpanzeii din Valea Issa din Tanzania. Și, spun autorii studiului, cimpanzeii cu pricina trăiesc într-un mediu similar celui în care trăiau presupușii strămoși ai speciei umane, australopitecii. Este vorba despre păduri dense, separate între ele de spații deschise, de tip savană.
Ei bine, conform ipotezelor de până acum, mersul biped ar fi apărut odată cu nevoia australopitecilor de a se deplasa prin savană, acolo unde nu doar că le lipsea protecția copacilor, ci ar fi fost și expuși pericolelor prezentate de prădători. Conform acestei idei, mersul biped ar fi oferit nu doar câmp vizual sporit, ci și un posibil plus de viteză. Problema a apărut atunci când s-a observat că, la cimpanzeii din Valea Issa, bipedismul are loc în cel puțin 85% din cazuri în copaci. Iar asta ar putea fi un indiciu că ipotezele de până acum au fost greșite.
Chiar dacă nu este 100% certă, noua interpretare pare a fi susținută de cele mai vechi fosile hominine descoperite vreodată, cele de Sahelanthropus tchadensis, presupusul strămoș comun al oamenilor și al maimuțelor antropoide, care a trăit acum circa 7 milioane de ani. Și asta pentru că membrii speciei respective erau bipezi, deși e cert că trăiau într-un mediu împădurit.
Ce are a face hunul Attila cu schimbările climatice de azi?
În aparență niciuna, având în vedere că Attila a trăit acum aproape 1.600 de ani. Însă o echipă de cercetători de la Cambridge este de altă părere, și susține că schimbări climatice similare cu cele de azi au generat nu doar migrația hunilor către Europa, ci și atacurile lor asupra Imperiului Roman.
După ce au reconstituit oscilațiile climatice din ultimii două mii de ani pe baza inelelor copacilor, specialiștii de la Cambridge sunt de părere că au găsit o corelație între atacurile hunilor și seceta majoră care a afectat Eurasia în secolul al V-lea d.Hr.
Conform datelor publicate în revista Journal of Roman Archaeology, seceta din ultimii ani înregistrată în Ungaria are un corespondent în secolul al V-lea, mai precis în perioada 420-450 d.Hr., perioadă ce coincide cu intensificarea atacurilor asupra granițelor Imperiului Roman și cu venirea la putere a lui Attila.
Cercetătorii sunt de părere că o reducere semnificativă a locurilor de pășunat din zona Dunării și a Tisei a fost cea care a dus la atacurile asupra Imperiului Roman, În fapt, atacurile asupra Traciei din anii 422, 442 și 447 ar fi avut ca motiv mai degrabă hrana și turmele de animale decât aurul. În fapt, cele mai devastatoare atacuri hunice asupra Imperiului Roman, cele din anii 447, 451 și 452 ar fi coincis cu episoade de secetă severă în bazinul carpatic.
Autorii citați susțin că ruperea înțelegerilor dintre huni și romani a fost una bizară în aparență, având în vedere că elitele hunilor aveau acces la cantități uriașe de aur în urma relațiilor diplomatice cu Imperiul Roman. Astfel, seceta prelungită și dispariția surselor de hrană pentru oameni și animale ar fi fost adevăratul motiv al incursiunilor hunice.
Sursa foto: profimediaimages.ro
3
6
