Membrii cartelului mexican de droguri "Cavalerii Templieri" au fost acuzati de crima si de trafic de droguri. Cu toate acestea, se angajeaza sa ii "protejeze pe cei asupriti, pe vaduve si pe copiii orfani", scrie Global Post.

Barbat spanzurat de catre Cavalerii Templieri din MichoacanFoto: Reuters

Membrii cartelului mexican pretind a fi cruciati si au chiar un "cod de conduita", ilustrat cu cavaleri calare, purtand cruci si lanci. Insa, in loc sa respecte porunca "Sa nu ucizi!", "Cavalerii Templieri" exercita un crestinism razbunator, imbinat cu justitia din Vechiul Testament.

Originara din statul mexican Michoacan, gruparea a spanzurat 21 de membri ai unei grupari rivale intr-o singura zi, pe 9 iunie, in numele luptei impotriva saraciei, a tiraniei si a nedreptatii, asa cum explica brosurile pe care le distribuie.

Associated Press a obtinut o copie a unei pagini din "Codul Cavalerilor Templieri din Michoacan". Iata cateva fragmente:

  • "Membrii Ordinului trebuie sa lupte impotriva materialismului, a nedreptatii si a tiraniei din lume."
  • "Cavalerii Templieri vor incepe o batalie ideologica pentru a apara valorile unei societati bazate pe etica."
  • "Jur si promit sa incerc intotdeauna sa-i protejez pe cei asupriti, pe vaduve si pe copiii orfani."
  • "Un cavaler templier nu poate fi inrobit de catre convingerile sectare sau opiniile celor cu minti inguste... un cavaler templier trebuie sa caute intotdeauna adevarul, pentru ca Dumnezeu este in adevar."
  • "Ordinul promoveaza patriotismul si mandria de tara."
  • "Cavalerii Ordinului trebuie sa fie umili, onorabili, nobili, politicosi si onesti."
  • "Cel care tradeaza Ordinul va fi pedepsit cu moartea si toate proprietatile ii vor fi confiscate, iar familia sa va avea aceeasi soarta."
  • "Este interzis sa se abuzeze de nevinovatia femeilor caste si a minorilor, folosind inselaciunea sau puterea de seducere."
  • "Pentru folosirea fortei mortale, este necesara autorizarea Consiliului."