Din cei 64 de ani de viata, cati are, aproape un an Gheorghe Diaconu din Rosiori si l-a petrecut cu drumurile pe la Postul de politie din comuna si Inspectoratul Judetean de Politie (IJP). Nu pentru ca ar fi savarsit vreo fapta penala ci pentru a determina aceste organe implicate in cercetarea agresiunii a carei victima a fost in 11 aprilie 2003 sa finalizeze dosarul.

In ziua respectiva, asa cum sustine batranul, in timp ce se afla intr-un bar din comuna si apoi pe strada, a fost lovit de un consatean, pe certificatul medico-legal pe care il detine fiind indicate 25 - 28 zile de ingrijiri medicale.

„Cazul a fost anchetat de seful de post si adjunctul acestuia, care abia dupa sapte zile de la depunerea plangerii mele au trimis invitatie martorilor pentru a se prezenta ca sa dea declaratie, afirma Diaconu. Politia Rosiori, pe langa faptul ca a trimis dosarul destul de tarziu la Parchet, nici nu a analizat situatia cu obiectivitate.

Ca urmare, solutia initiala data de Parchet a fost de neincepere a urmaririi penale“. In aceasta situatie, reclamantul adreseaza o plangere si Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau, care dispune redeschiderea si reluarea urmaririi penale in cauza. In consecinta, dosarul ajunge, din nou, la Postul de politie Rosiori pentru continuarea cercetarilor.

Dar pentru ca acestea trenau si de aceasta data, Diaconu se adreseaza conducerii IPJ pentru preluarea cazului. La inceputul lunii ianuarie, intr-adevar, dosarul a fost dat unui comisar de la IJP, care, dupa cum acesta ne-a informat, asteapta de la Iasi rezultatul la contraexpertiza medico-legala dispusa de Parchet. „Si la Inspectorat am facut cateva drumuri, ne-a spus Diaconu.

De fiecare data mi s-a raspuns sa astept. Dar eu nu mai pot astepta. Dupa ce m-a lovit atunci, de cate ori se intalneste cu mine agresorul ma ameninta ca ma va bate si mai bine decat a facut-o si chiar ca ma omoara. Am sesizat din nou la postul de politie, dar nu i-a facut nimic. Eu stau permanent cu teama in suflet“. Exista o fapta, exista un banuit.

Teama a cuprins mai multe familii

Si Gheorghe Diaconu nu este singurul locuitor din Rosiori terorizat de frica unei agresiuni venita din partea altor consateni. Neculai si Alexandrina Ababi sustin ca in 24 august 2003, in urma unei altercatii cu baietii lor, sase tineri din comuna le-au intrat in curtea gospodariei in lipsa lor si le-au devastat casa.

„Apoi au iesit in strada unde ne-au intalnit si ne-au luat la bataie, mai spun cei doi soti. Noroc ca au venit parintii lor si i-au luat. Am facut in aceeasi zi sesizare la politie, dar de aici dosarul a fost inaintat la Parchet abia in decembrie 2003. Intre timp, mai exact in 14 septembrie, acelasi grup l-a batut pe baiatul nostru, Ion.

Politia a facut, chipurile, dosarul, l-a inaintat, dar pentru ca nu l-a intocmit bine i-a fost trimis inapoi. Ii tine in brate pe batausi si pe hoti. Iti este frica sa mai mergi noaptea prin sat“. Sirul intamplarilor desprinse parca din filmele de groaza petrecute in comuna Rosiori continua cu un alt caz de violenta, a carui victima a fost familia Roman. Autori, doi din cei sase agresori.

Dupa cum ne-a povestit Valeria Roman, unul din cei doi a zdrobit-o in bataie pe fiica ei de 18 ani, insarcinata in luna a patra, cu care traia in concubinaj. „Daca am vazut asa, am luat-o pe fata acasa, declara Valeria Roman. Imediat ginerele nostru a inceput sa ne ameninte ca ne omoara pe toti, ca nu ii este frica de nimeni. In 28 februarie, si-a pus amenintarile in practica.

Impreuna cu altul din grupul celor sase l-au prins pe un baiat al meu la discoteca, la caminul cultural, si l-au batut cu o scandura si cu picioarele. Apoi, au venit peste noi cu parul. Am dat telefon de vreo doua ori la politie, dar nu a raspuns nimeni. Ne omoram intre noi si politistii nu intervin“. Exista doua fapte si mai multi banuiti.

Agresorii au dat foc la caminul cultural

Nestingheriti in actiunea lor, cei doi, se pare, si-au manifestat setea de razbunare si asupra caminului cultural, teatrul luptei din seara de 28 februarie. Pe la 2 noaptea, la catva timp dupa ce discoteca a fost inchisa, s-au intors aici, au fortat lacatul de la intrare, au spart usa si au intrat in sala.

Ajunsi aici, au adunat pe o masa toata aparatura electronica folosita la discoteca si au distrus-o. Apoi au stropit jur imprejur cu benzina si au dat foc. „Cand au vazut flacarile, baietii mei s-au dus la politie ca sa anunte ca arde caminul cultural, dar nu a iesit nimeni“ mai spune Valeria Roman.

„A ars pana s-a stins de la sine, declara si Mihai Popa, profesor de educatie fizica. Toata lumea stie cine a dat foc, dar ii este teama sa spuna numele autorilor. Sunt tabere care seamana teroare in comuna. Politistii sunt severi, dar, probabil, le este frica si lor“. Exista o fapta si doi banuiti.

Politistii se justifica prin rigurozitatea intocmirii dosarelor

Marti, pe la ora 12.30, cand am intrat in sediul Postului de politie Rosiori ne-a luat cu frisoane. Pe trepte, pe usa de la unul din birouri si pardoseala holului se distingeau clar stropi mai mari sau mai mici de sange. „Aseara au venit trei sa dea declaratie, dupa ce se batusera, si erau plini de sange“, ne explica senin agentul Adrian Herghelegiu, adjunctul sefului de post.

Interlocutorul nostru justifica intarzierea finalizarii dosarelor prin faptul ca acestea trebuie intocmite fara cusur pentru a nu fi intoarse de catre Parchet, ceea ce necesita timp. A invocat si faptul ca unele din dosare au fost returnate tocmai pentru aprofundarea cercetarilor.

Cat despre incendierea caminului, adjunctul sefului de post ne-a declarat: „A fost o razbunare, dar noi nu putem invinui pe nimeni!“. Exista mai multe fapte, se cunosc autorii.

Primarul da scris ca nu mai are nevoie de politisti in comuna

Nici primarul comunei Rosiori, Sergiu Osman, nu este multumit de activitatea postului de politie.

„Nu se implica in rezolvarea operativa a cazurilor, declara Sergiu Osman. Oamenii au dreptate sa fie revoltati. Referitor la caminul cultural, se cunoaste cine a dat foc, dar politistii nu fac nimic. Sunt multe furturi nerezolvate. Caminul a fost spart nu stiu de cate ori, magazinele la fel, dar nu s-a prins nici un hot. Sunt peste 30 de furturi cu autor necunoscut.

Culmea, in doua cazuri (au disparut geamurile de la Scoala Poieni si cofragul de la podul din acest sat) le-am dat eu hotii si tot nu au intocmit dosarele. Eu ma zbat sa fac ceva pentru comuna asta si ei nu ma ajuta deloc. Nu-i leaga nimic de comuna, pentru ca nu locuiesc aici. Cand ii cauti sunt in concediu ori unul, ori celalalt“.

Primul edil al comunei ne-a asigurat ca toate aceste probleme au fost aduse si la cunostinta conducerii IJP. „Degeaba, a adaugat Sergiu Osman. Saptamana viitoare dau scris ca nu am nevoie de post de politie in comuna!“.