Şi legea antebelica, si cea socialista, l-a vanat pe cel care face camatarie si nu pe cel care este nevoit, in anumite situatii dificile pentru el, sa ia imprumut bani cu dobanda mai mare decat cea legala sau sa plateasca dobanda la dobanda.

Ceausescu a scos camataria din randul infractiunilor de sine-statatoare si a plasat-o intre actele de specula, “prin mijlocirea careia se obtin castiguri parazitare si se afecteaza normala desfasurare a sistemului de credit socialist”! Practic, pentru militieni&co, camataria a

ramas, aproape o viata intreaga, o raritate, fiind greu de conceput ca s-a nascut in Romania prostul care sa se expuna pericolului de a transmite “gaborilor” ca are bani.

Informatorii l-ar fi dat rapid “in primire” si dupa aceea ar fi fost o simpla formalitate sa se descopere cum facuse “micul capitalist” banii: ori prin furt, ori prin specula, ori delapidase, ca altfel, prin munca cinstita, nu se putea.

Sa se fi intors lumea pe dos, dupa ’89, si in aceasta privinta? Cert este ca, in august 1990, regimul Iliescu a abrogat din Codul Penal specula sub forma de camatarie, respectiv art. 295 lit. c si d! Ca au aparut camatarii si apoi au proliferat, treaca-mearga, era oarecum normal.

Dar sa fie protejati pe fata de autoritati si procurorii sa se faca pres in fata lor, este greu de acceptat. Iata ca la parchetul din Alesd a fost posibil si acest lucru!

In zilele noastre, cand aprope jumatate din activitatea economica este subterana si bancile nu mai cred in lacrimi, s-ar putea spune – cu doza necesara de cinism – ca noii camatari au devenit un rau necesar.

Printre cei care au ajuns sa o practice “ca indeletnicire” se numara atat interlopi - care iau omului sapte piei si apoi casa sau viata -, cat si oameni aparent onorabili - care stiu sa se foloseasca, in primul rand, de influenta, ca sa ii trimita la puscarie pe neplatnici, iar numai apoi sa le iau

casa si masa. Cum observati, finalul e acelasi.

Filantropul la stramtoare se cunoaste

Ioan Ardelean a iesit la pensie la scurta vreme dupa brambureala din decembrie ‘89. Consatenii din localitatea Ortiteag, din apropierea orasului Alesd, au fost mirati cand au aflat ca domnu’ ambasador – cum ii place sa i se spuna ca ar fi fost – se va stabili definitiv “la origini”.

Nu stim ce hram a purtat Ioan Ardelean si cum si-a facut “economiile”, dar, la scurta vreme dupa “intoarcerea la izvoare”, au inceput sa circule prin sat tot felul de vorbe despre banii pe care i-ar avea si despre disponibilitatea lui de a ajuta cu “capital” pe cei care au nevoie si sunt oameni de incredere.

Amatorii nu au intarziat sa apara. Numai ca, dupa politeturile de inceput si dupa ce treceau de momentul “radiografiei” de veritabil expert humano-financiar - pe care le-o facea mai aplicat decat un securist cu experienta - se trezeau in fata unui om rapace si dur.

Conditiile de acordare a sumei solicitate erau, sub anumite aspecte, mai apasatoare decat cele impuse de camatarii interlopi. 7-15% pe luna la imprumuturi de valuta si penalizari imediate de intarziere nu “tradeaza” un act de generozitate ci un om care stie cum poate profita de inghesuiala cuiva.

Stau marturie a aceastei activitati, ce nu mai are nimic comun nici macar cu “diplomatia” de cascheta, clauzele “conventiilor” incheiate de Ioan Ardelean cu clientii sai.

Decat sa platesti un avocat, mai bine cumperi un magistrat

In fond fiecare este liber sa faca ce vrea cu banii lui, pana la limita in care nu incalca legea. Ioan Ardelean a incheiat multe “contracte de imprumut” si realiza din dobanzi venituri ce trebuiau declarate si impozitate. Nu a facut-o, lucrand “la negru”. Ceea ce, in mod firesc, il scotea si din raza de protectie a legii.

Este, de altfel, si viziunea judecatorilor de la Alesd, care, in cazul debitorului actionat de Ioan Ardelean in judecata pentru 8000 de dolari, i-au respins cererea civila. Asa se face ca Ardelean a ales alta varianta, “mai lesnicioasa”, optand pentru calea cea mai scurta.

Decat un proces civil lung, costisitor si nesigur, Ioan Ardelean a formulat o plangere penala impotriva “invinuitului” I.L., solicitand cercetarea acestuia pentru inselaciune, constand in aceea ca l-ar fi “indus in eroare cu ocazia incheierii unui act de imprumut pentru suma de 12.000 dolari SUA, garantand imprumutul cu bunuri care erau ipotecate”.

“De acord cu acordarea”

Un an si jumatate l-au “frecat” oamenii locali ai legii pe ghinionistul debitor. Au incercat sa impace “partile”, au dat pasuiri de la ei, doar-doar omu’ va scoate banu’.

Cum increderea trebuia justificata prin masuri concrete si cum nu mai puteau da inapoi, in 27 noiembrie 2003, procurorul Gheorghe Vidican a redactat un rechizitoriu prin care a dispus trimiterea lui I.L. in judecata pentru “inselaciune in conventii, fapta prev. si ped. de art. 215 al.3 C.P”.

Iata motivarea: “este clar ca numitul Ioan Ardelean a fost indus in eroare cu ocazia incheierii contractului de imprumut de catre invinuitul I.L., care nu i-a adus la cunostinta, ascunzandu-i faptul ca bunurile cu care garanteaza imprumutul sunt ipotecate inca din anul 1996 in favoarea altor creditori.

Astfel, daca partea vatamata ar fi avut cunostinta de acea situatie nu ar mai fi fost de acord cu acordarea imprumutului rezultand in mod clar si cert ca a fost indus in eroare in momentul incheierii contractului de imprumut”.

Un rationament vicios

Nu stim ce s-a intamplat in plus in acest dosar penal dupa data de 04.12.2002. Atunci trebuia sa se ia act de faptul ca anchetatorii erau in prezenta unui caz civil si actorii sa fie indrumati la judecata civila. Asa s-a si dispus, de altfel, printr-o rezolutie a altui procuror, purtand data respectiva, fapta lui I.L.

nefiind prevazuta ca infractiune in legea penala. Vidican a venit dupa un an cu o noua teorie si il taraste pe debitor in penal, dar inchide ochii la nelegalitatea in care era bine infipt camatarul Ioan Ardelean, pe care nu-l atinge nici macar cu o mustrare.

“Pentru existenta infractiunii de inselaciune nu intereseaza daca datorita imprejurarilor concrete victima a fost indusa sau nu usor in eroare, legea a urmarit sa apere indeosebi persoanele credule, mai putin prudente deoarece tocmai asemena persoane sunt mai expuse sa devina victime ale infractiunilor de

inselaciune, ceea ce intereseaza este ca victima sa fi fost indusa in eroare, si a ajuns la o reprezentare gresita a unei situatii sau imprejurari ca rezultat al activitatii faptuitorului”, spune Vidican in infamul rechizitoriu.

A fost “credulul” Ardelean indus in eroare?

Cand “victima” pretinde o dobanda de 7,2% pe luna este greu sa vezi orbirea procurorului Vidican, daramite sa-i accepti teoriile trase de par. Ardelean nu era un virgin in materie de astfel de contracte. El a mai redactat nenumarate “chitante” cu care masca camata. De data aceasta nici macar nu s-a ferit.

In facsimil aveti “desfasuratorul” sumelor de plata, pe date lunare, scris cu manuta lui de Ardelean, care a semnat de primirea lunara a dobanzii enorme si apoi, la un moment dat, a trecut la calculul “dobanzilor la dobanzi”.

Martorii spun ca a fost informat despre situatia sarcinilor care erau constituite asupra bunurilor lui I.L., din cauza carora nu putea sa mai ceara credite bancare.

Oricum, erau incidente dispozitiile legii civile, care cer expres ca garantia imobiliara sa se incheie in forma autentica, la notar, care sa verifice situatia de carte funciara. Iar pentru bunurile imobile trebuia incheiat contract de gaj, formalitati de care Ardelean nu se impiedica pentru a nu lasa urme ale faptelor lui.

De ce se temea Ardelean de publicitate? Omul nostru era cercetat pentru fapte similare la politia din Bucuresti, unde a fost reclamat pentru insusirea abuziva a mai multor imobile ipotecate prin acte de camata. Amanuntele le vom da cat de curand, pentru a va convinge si dvs cine sunt protejatii parchetului din Alesd.

Nici “imprumutatul” nu era privit cu ochi buni de legea Romaniei socialiste, care nu-l proteja deloc.

“Subiectul pasiv” al speculei era considerat statul roman, “singurul care organizeaza, planifica si conduce intreg sistemul de credit socialist”! Sanctiunea la care era supus cel care a platit unei persoane fizice dobanzi mai mari decat cele legale era confiscarea lor in favoarea statului si nicidecum restituirea lor catre nefericitul

platitor. Sa fi ramas de atunci anchetatorii din Alesd cu reflexul de dispret suveran fata de cel aflat in nevoie?

Sursele acestor sume mari de bani, care sunt vehiculate in tot soiul de afaceri cat mai obsure, sunt mentinute in ceata de manipulatorii lor. Asta a dat nastere la si mai multe speculatii.

Spre exemplu, recent, GAZETA a scris despre Radu Coste, marunt functionar la organele financiare din Alesd, suspectat de PNA ca si-a insusit o suma de 10.000 dolari de la un om de afaceri din zona, “ametindu-l” ca intervine in favoarea sa la Ioan Lascau, fostul sau sef la DGFP Bihor.

Raducu este nu doar consatean cu Ardelean, ci ii este si nepot, ca de altfel si Gravil Costa, primarul de la Magesti. O increngatura de relatii ce merita descalcita!

In mod normal, daca ar fi fost cu adevarat interesati de aplicarea scrupuloasa a legii, specialistii spun ca anchetatorii din Alesd trebuiau sa-l ia la bani marunti pe camatar pentru evaziune fiscala, el exercitand “activitati neautorizate” aducatoare de venituri! In noul Cod Penal, care va intra in

vigoare din 30 iunie 2005, camataria este incriminata din nou drept “camata” in articolul 450 aliniatul 2, si de pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani.