O administratie locala sensibila la imaginea orasului, o echipa de vizionari ai branding-ului de oras, citeva repere sau icon-uri (obiective cu care se identifica un oras), idei de afaceri – cam acestea ar fi in mare principalele repere care ar trebui sa stea la baza crearii a ceea ce se doreste a fi „brand Iasi".

Specialistii in probleme de branding sint de parere ca marele beneficiu al unui brand este schimbarea perceptiei asupra orasului. „Un brand de oras construit cu atentie poate face o diferenta uriasa in ceea ce priveste increderea in interior si performanta in exterior a orasului.

Rezultatele iau ani intregi sa apara si depind de conditiile economice si politice de la nivel local", ne-a spus Stefan Liute, strategy director la agentia de consultanta pentru branding si design Grapefruit.

Ce este, de fapt, un brand de oras?

"Intr-o definitie tehnica, dar simpla, branding-ul este un proces utilizat de organizatii pentru a obtine un avantaj competitiv si durabil, prin diferentiere.

In ceea ce priveste elementele specifice, se pune accentul pe oameni, credintele si opiniile lor, prin participarea directa sau indirecta a diferitelor grupuri de cetateni la proiectul de branding, prin atingerea unui numar cit mai mare de tipuri de activitati din oras, dar si prin durata procesului.

Odata inceput, branding-ul este un proiect permanent, nu unul cu durata limitata", ne-a mai spus Stefan Liute, de la Grapefruit.Specialistii afirma la unison ca aceia care trebuie sa se ocupe de un brand de oras sint edilii, dar si oamenii de afaceri sau cetatenii.

Icon-ul face puternic un simbol

Unii specialist sint de parere ca se poate pleca in conceperea unui astfel de concept de la icon-uri cu traditie in Iasi. „De obicei, brand-ul de localitate se face pe un considerent cultural, dar aici as incadra si aspectele istorice, geografice sau de alta natura.

In ceea ce priveste Iasul, s-ar putea alege poli bine cunoscuti, cum ar fi Palatul Culturii sau Universitatea, mai ales ca Iasul a ramas in conceptia oamenilor drept oras cultural", opineaza Valentin Tatar de la agentia de publicitate AgencyOne. Si membrii mediului cultural al Iasului sint de parere ca sectorul cultural este cel pe care se poate pune accentul in conceperea brandului Iasi. „Brandul Iasului trebuie sa retina elementele reprezentative pentru urbe.

Daca luam in considerare Universitatea, Biblioteca Centrala Universitara, Palatul Culturii, Casa Pogor, ce folosim… Fortus, Nicolina, Moldoplast, Tepro si celelalte simboluri ale «Epocii de aur», aflate in agonie? Din pacate, alternativele mediului de afaceri sint deocamdata palide si lipsite de reprezentativitate pe plan national", ne-a declarat prof. dr. Petru Bejan, de la Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza".

Iasiul trebuie scos din anonimat

„Ca aplicatii ale unui brand de Iasi, cred ca ar trebui construita o afacere plecind tocmai de la aceste aspecte, iar o solutie reusita ar fi centru turistic pentru cei ce viziteaza sau sint in tranzit prin oras.

Iasul trebuie scos din anonimat si, chiar daca nu ne prea vine sa credem, ceilalti romani ne vad ca pe o zona slaba investitional, slaba din punct de vedere financiar,… dar cu biserici frumoase. Si trebuie sa recunoastem ca nu asta vrem pentru noi", sustine Valentin Tatar, de la AgencyOne.

Alte aplicatii ale unui brand de oras ar putea fi elaborarea unui newsletter cu informatii despre Iasi, organizarea de evenimente, tirguri sau expozitii.

Un buget „valoros": zece milioane de euro

Profesionistii din domeniu considera ca bugetul necesar in cazul unui astfel de demers permanent, care sa vizeze constant mediile de afaceri romanesti si straine, dar si conturarea unei noi imagini publice a orasului, ar putea ajunge pina la maximum zece milioane de euro, pe o perioada de pina la zece ani.