Nici o schimbare guvernamentala post-revolutionara n-a fost intampinata de presa cu atatea fluieraturi, precum recenta remaniere. Toti cei patru noi ministri au fost luati peste picior in toate ziarele, la unison fiind strigate cateva vorbe de ocara: remaniere de cumetrie facuta la carciuma, oameni de casa, afaceristi dubiosi.

Vicepremierul Gheorghe Pogea, desi mai putin vulnerabil, este executat scurt pentru functia de director general la firma Marmosim.

"Omul lui Videanu", cum l-a numit presa centrala, este cel care conduce in parte afacerile acestuia, din postura de manager general al Marmosim Simeria, principala componenta a Grupului Titan Mar - Marmosim, detinut de presedintele executiv al PD.

Pogea este liderul PD Hunedoara si nu a candidat pentru Parlament, nu a fost inclus nici in Cabinetul Tariceanu, tocmai pentru a se putea ocupa de afacerile lui Videanu. Pogea este cunoscut ca fiind mana dreapta a actualului primar al Capitalei, Adriean Videanu. Altfel spus, Pogea este omul de incredere al sau, chiar omul de casa, s-ar putea spune.

Inainte de 2001, cand a ajuns director general la societatea lui Videanu, Pogea a fost director general la colosul industrial Siderurgica Hunedoara, preluat acum de indienii de la Sidex. Guvernantii au spus despre Pogea ca a fost unul dintre autorii programului de guvernare, dar ceea ce l-a "recomandat" cu adevarat pentru aceasta functie este mai degraba legatura de afaceri cu Adriean Videanu.

"Este o provocare pentru mine functia de vicepremier si o mare responsabilitate. Asteptarile sunt mari si impreuna cu colegii din Guvern trebuie sa ne facem treaba bine. Obiectivele mele vor fi cele ale Guvernului Tariceanu", declara Gheorghe Pogea, uns ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic.

El spune ca prioritatea va fi integrarea in Cabinetul Tariceanu, dupa care va realiza o evaluare a sectoarelor de care raspunde. "Romania trebuie sa se miste foarte repede in vederea integrarii in UE si sa aiba o crestere economica", adauga liderul judetean al PD. El a afirmat ca este preocupat totodata si de refacerea infrastructurii afectate de inundatii.

Alt marmurar la Guvern

Pogea si-a preluat atributiile ministeriale fara tam-tam si fara a discuta direct cu fostul titular al portofoliului. De-abia dupa ce a ajuns la biroul din Palatul Victoria a aflat ca ministrul Seculici, pe care l-a inlocuit, nu poate fi prezent pentru ceremonia simbolica de predare-primire a mandatului, deoarece se afla in concediu in strainatate.

Pogea a incercat sa cucereasca presa centrala declarand ca jurnalistii care ii critica activitatea nu fac decat sa-i ofere un cadou, desi cei din presa hunedoreana isi amintesc de "cadouri" care l-au deranjat pe actualul vicepremier.

Gheorghe Pogea nu a explicat ce anume l-a convins sa plece la Bucuresti, contrazicandu-si propriile declaratii cand spunea ca nu este interesat nici sa candideze pentru vreuna dintre cele doua camere ale Parlamentului si nici nu isi doreste o functie in Executiv. "Sunt printre putinii presedinti de filiala care nu au candidat.

Pentru a-ti forma o structura politica, trebuie sa fii onest si sa te inconjori cu oameni buni. Profesional, sunt in putere, dar la o anumita varsta ma voi gandi la un loc in Parlament, intr-un viitor Guvern sau la Parlamentul European", declara Pogea GAZETEI de Hunedoara in urma cu cateva luni. El se poate lauda si cu obtinerea celui mai bun scor electoral al PD in judet.

Acum, la nici trei zile de la preluarea functiei, a condus sedinta de Guvern dupa ce in prealabil a fost dascalit serios in Secretariatul Executivului. Locul lui Pogea in Consiliul Judetean va fi luat de Marin Stan, consilier si in legislatura trecuta.

Cine este Pogea?

Gherghe Pogea are 49 de ani este casatorit cu Nina, recent disponibilizata de la Siderurgica. Au impreuna doi copii majori. Fata, Cristina, este salariata la o banca din Capitala, iar baiatul este student tot in Bucuresti, "foarte dragut si manierat", spun fetele care roiesc in jurul sau.

Doctor in stiinte si ingineria materialelor, Pogea a stiut sa ramana un tip discret si sa-si fereasca familia de ochii curiosi ai lumii. La o prima vedere, liderul democratilor hunedoreni pare un tehnocrat parasutat in fruntea unei organizatii. In cazul sau insa, aparentele inseala. Gheorghe Pogea este cunoscut ca un om politic abil, viclean chiar, caruia ii place sa conduca din umbra.

El isi calculeaza foarte atent fiecare miscare si putini se pot lauda ca l-au prins pe picior gresit. Jurnalistii l-au vazut o singura data exteriorandu-se, cu ocazia anuntului victoriei lui Traian Basescu, in al doilea tur de scrutin al prezidentialelor din toamna trecuta, cand Pogea era cu ochii inundati de lacrimi de fericire. Se pare ca plansul este o manifestare de bon ton in PD.

Numirea lui Pogea in postul de vicepremier poate mari serios sfera de influenta a partidului in judet, care este dominat de multa vreme de liberali. Politicienii hunedoreni il considera un stralucit strateg al loviturilor de culise si un lider care a stiut sa puna in fotoliile importante oameni care sa-i execute ordinele fara sa comenteze.

In plus, a stiut sa aseze in prima linie oamenii neamestecati inca in marile scandaluri de coruptie. De exemplu, viceprimarul devean, Ioan Inisconi, vicepresedintele CJ, Dorin Paran si prefectul Cristian Vladu. In CV-ul sau impresionant, de doua pagini, Pogea nu sufla insa nici un cuvintel despre activitatea si implinirile sale ca "fost".

Vicepresedintele PSD, Gheorghe Popescu, isi aduce aminte ca revolutia l-a prins pe actualul vicepremier in posturi-cheie: a facut parte din sectia economica a Comitetului Judetean de partid si a fost secretar cu problemele economice pe municipiul Hunedoara, postura din care coordona intreaga activitate industriala si agricola a municipiului, avand in subordine Combinatul Siderurgic, fostele

inteprinderi de interes local si republican. "Eu cred ca Pogea este un om capabil, iar experienta veche il va ajuta ca vice-primministru", crede Popescu.

Ca director general al combinatului, Pogea a inchis fluxul primar, ceea ce a dus la inchiderea exploatarilor miniere de la Ghelari si Teliuc, care furnizau materia prima pentru colosul industrial.

Laminor de marmura

Pachetul majoritar de actiuni de la Titan Mar - Marmosim Simeria, fosta Marmura, este detinut de primarul capitalei, Adriean Videanu. De altfel, Videanu a fost vicepremier pana la alegerile pentru Primaria Bucurestiului, pe care le-a si castigat. In locul sau a fost numit Gheorghe Seculici, tot membru PD.

Seculici este socrul lui Gheorghe Falca, primarul Aradului, dar si finul presedintelui Traian Basescu. La acea vreme a fost foarte vehiculat si numele lui Pogea pentru aceasta functie, dar el declara atunci ca nu se gandeste la o functie in administratie. Dar, cand e ordin de sus, atunci se executa cu placere.

Incet-incet, presedintele Basescu isi instaleaza in Guvern oamenii cei mai de incredere, numirea protejatei sale, Anca Boagiu, ca ministru al Integrarii Europene, fiind mai mult decat elocventa. In aceasta situatie este si Gheorghe Pogea, omul de incredere al lui Videanu, presedintele executiv al PD, care, alaturi de Emil Boc, conduce partidul in numele lui Traian Basescu.

Numirea lui Pogea ca vicepremier cu probleme economice este privita cu mult interes in judetul Hunedoara, aici mai existand cateva societati de stat care sunt pregatite pentru privatizare. Primele vizate par a fi unitatile miniere aflate in subordinea CNCAF Minvest SA Deva.

Mai este apoi gigantul energetic de la Mintia, al doilea ca si capacitate de productie din tara, aflat deja in plin proces de retehnologizare. Nu trebuie omise nici minele apartinand de Compania Nationala a Huilei Petrosani. Acestea ar fi trei vaci mari de muls, care ar trebui sa aduca venituri mari la buget prin vanzare si comisioane pe masura.

Viitorul PD suna bine

Democratii hunedoreni au acum doi ministri in Guvern, fapt fara precedent. Cu atatia reprezentanti la varf, democratii incep sa se simta tot mai confortabil, in timp ce liberalii isi fac curaj si, cel putin la nivel declarativ, refuza sa recunoasca faptul ca nu le prea convine.

Ca si consilier judetean, Gheorghe Pogea a avut cele mai dure interventii in plenul sedintelor conduse de colegul de Alianta, Mircea Molot. Pogea a cerut rapoarte peste rapoarte despre privatizarea Directiei Judetene de Drumuri si i-a reprosat lui Molot ca ii ia pe consilieri drept "marionete" si aloca fonduri institutiilor de cult fara aprobarea lor.

Lupta comandata de la centru de Basescu devenea tot mai vizibila. Liderii fostilor taranisti au fost primii care au atras atentia ca PD pregateste in laboratoare tot felul de scheme care sa-i aduca pe primul loc in preferintele electoratului.

"Aici este vorba de lupta lui Basescu cu Nastase pentru dominare, iar victimele vor fi liberalii care vor trage toate ponoasele", crede presedintele hunedorean al PPCD, Emil Danci. Liderii liberali hunedoreni se vad inca cei mai puternici din Alianta, desi Pogea ii contrazice: "Nu cred ca PNL este locomotiva.

In tara, PD este pe primul loc, iar la noi, in judet, 33 la suta dintre hunedoreni se afla sub administratia locala pastorita de primarii nostri". Plecarea lui Pogea la Bucuresti isca si o disputa interna pe fotoliul de presedinte. Functia i-a fost propusa primarului municipiului din Orastie, Iosif Blaga, care a refuzat, desi era poate omul cel mai potrivit.

"Mi s-a propus functia, dar nu de la Bucuresti. Am refuzat din trei motive: pentru a fi presedinte trebuie sa ai bani, o relatie foarte buna cu cei de la Bucuresti si trebuie sa ai timp. Eu nu am nimic din toate astea. Am orasul meu", a confirmat Blaga, convins ca numirea lui Pogea ca viceprim-ministru va aduce voturi democratilor.

Pogea si-a recunoscut si unul dintre atu-uri: "Unii vor rasplata imediata. Eu nu ma grabesc."

Hunedorenii spera ca ministrii Pogea, Barbu si Winkler sa faca in sfarsit ceva si pentru judet, dupa 15 ani de jafuri si nepasare. Pentru ca aici este paradoxul: judetul cu cea mai mare rata a somajului din Romania are cei mai multi ministri. Toti acesti ministri coordoneaza ministere cu profil economic, iar Gheorghe Pogea este, de acum, tartorele lor. Si al manevrelor ce se vor face.

"Am Oltcit, sunt fericit"

Potrivit ultimei declaratii de avere, Pogea detine, impreuna cu sotia, 256 de metri patrati de teren in Teliuc, o casa de vacanta de 165 de metri in aceeasi localitate, precum si un apartament de 75 de metri patrati in Hunedoara. Singura masina a familiei Pogea este un Oltcit Club din 1986, desi Pogea obisnuia sa se plimbe cu Renault-ul de serviciu.

Este asociat unic la SC GP Management Experts SRL, care ii aduce venituri mai mari de cinci mii de euro pe an si are in conturi 210 milioane de lei vechi si 980 USD.

In anul 2002, a contractat un imprumut de 20.000 USD, in luna aprilie mai avand de restituit 11.481 dolari, pana in 2007. Castigurile anuale ale actualului vicepremier se cifreaza la 178 de milioane de lei vechi din salariul de la Marmosim si activitati de management si consultanta, plus cele 1,2 miliarde lei vechi proveniti din dividende si indemnizatia din CA din care face parte.

Sotia sa a beneficiat si ea de 57 de milioane de lei reprezentand plati compensatorii de la Combinatul Siderurgica. Fiica liderului democrat a castigat 284 de milioane de lei vechi, ceea ce inseamna mai mult decat veniturile salariale ale parintilor.

Tehnocratia salveaza Romania

Intrebat daca revolutia l-a prins pe drum spre Timisoara, unde facea scoala de partid, Pogea a spus ca era la Hunedoara, secretar cu probleme economice. Vicepremierul mai spune ca in locul lui la Marmosin va fi numit un alt director, problema de care se va ocupa actionarului majoritar.

Teoretic, Pogea a fost in masura sa enunte primele trei prerogative pe care le are, dovada ca, rational cum are reputatia, si-a citit bine fisa postului inainte sa o semneze.