Buna Ziua, Europa, Floresti, Borhanci, Becas. Zone rezidentiale, in care blocurile rasar unele dupa altele. In aceste conditii, in curand, linistea acestor zone se va spulbera. Investitorii se inghesuie insa sa construiasca tot acolo. Unii.

Altii, cu un curaj nebun, aleg alte zone. Giorgio Griesi este unul dintre ei. Spre finele toamnei anului viitor, el va inaugura primele blocuri din cadrul Cartierului rezidential Cluj DUE, cartier care va avea o locatie inedita: Valea Chintaului.

“Am ales Valea Chintaului pentru ca zonele limitrofe Clujului sunt deja saturate, iar clujenii am observat ca au o tendinta din ce in ce mai mare de a evada din oras, de poluare si zgomot. Intr-adevar, se poate spune ca sunt impotriva curentului, dar sunt sigur ca proiectul meu va avea un mare succes. Sunt milanez si, cand eram mic, celebrul cartier Milano Due nu exista.

Apoi, a venit un nebun ca mine care a ales o zona unde nimeni nu mai construise. In cativa ani Milano Due a cunoscut o dezvoltare fantastica acum fiind un oras in sine”, a spus Giorgio Griesi. Cluj-Napoca DUE va fi o oaza de liniste, verdeata si calitate. “Vreau un cartier italian, in care calitatea sa primeze. Astfel, prima oara voi construi drumurile si apoi blocurile.

De asemenea, dupa finalizarea primelor blocuri, santierul va continua in conditii de maxima liniste si minima poluare”.

Desi proiectul a fost adus la cunostinta clujenilor de numai 10 zile, au fost contractate deja apartamentele in trei blocuri.

Avand in vedere conditiile inedite de plata, acest lucru nu este deloc surprinzator: avans de minim 20%, iar apoi rate lunare pe o perioada de maxim 10 ani Atentie insa, creditul, cu dobanda pietei bineinteles, este oferit de constructor, fara conditii de genul salariu minim sau carte de munca. Astfel, se exclude birocratia, comisioanele sau taxele inerente circuitului bancar.

“Am finalizat doua blocuri in Buna Ziua pe care le-am vandut complet cu mult inainte de finalizare. Atunci am lucrat cu o banca. Am constatat ca exista multi clujeni care au un venit considerabil si constant, dar fie nu au carte de munca, fie nu indeplinesc o serie de alte conditii cerute de banca. Am incredere in acestia si vreau sa le ofer si lor un apartament.

De aceea am ales aceasta varianta, care se practica de mult in strainatate”, a declarat italianul Giorgio Griesi.

In aceste conditii, in cativa ani Cluj Napoca va avea parte de un nou cartier, unul select, dar deloc scump si neexclusivist. Unul care are sanse sa cunoasca o dezvoltare deosebita avand in vedere viitoarea sa racordare la inelul de centura al Clujului si la autostrada.

Cluj DUE

La 6 kilometri de centrul Clujului

Zona verde, linistita - 6 hectare

25 de blocuri S+P+3E+M

Aparatamente cu trei camere - 83 mp

Terase mari, geamuri termopan

Parcari subterane

Conditii de plata inedite

Farmacii

Spatii comerciale

Restaurante, bar

Gradinita, sala de fitness

Spatii pentru birouri

Primele 4 blocuri, predare in noiembrie 2007

Investitie totala de 23 milioane euro