Planurile de preamarire financiara ale lui Iulian Dascalu au esuat si la Sibiu. Discutiile de la inceputul anului, referitoare la constructia unui mall in centrul Sibiului, au fost transate: Iulius Mall nu va exista. Iulian Dascalu, proprietarul mall-urilor cu acelasi nume din Iasi si Timisoara, a pus cruce investitiei de aproximativ 50 de milioane din zona Teatrului “Radu Stanca”.

Acest esec vine la scurt timp dupa o nereusita similara, inregistrata la Cluj-Napoca, unde Dascalu a inceput sa ridice un mall in asociere cu Consiliul Judetean Cluj.

Reamintim ca, in ciuda faptului ca Tribunalul Targu-Mures a anulat dispozitia de asociere dintre Dascalu si CJ Cluj, in urma contestatiilor depuse de alti investitori, Iulius Group nu a sistat lucrarile la mall-ul clujean, invocand o autorizatie de construire, solicitata de Univers T, regie aflata in subordinea Consiliului Judetean.

Iulian Dascalu, care detine mall-urile Iulius Mall din Timisoara si Iasi, intentiona sa construiasca un mall si in centrul Sibiului. Inca de la aparitia propunerii, ideea a avut o opozitie puternica. In afara scrisorilor si protestelor trimise catre Ministerul Culturii, cativa arhitecti sibieni au si creat un site-manifest impotriva construirii acestui mall in Piata Unirii.

La Cluj-Napoca, Dascalu vrea sa construiasca un mall in parteneriat cu Consiliul Judetean Cluj, dar Tribunalul Targu-Mures a anulat dispozitia de asociere, in urma contestatiilor depuse de alti investitori. Iulius Group nu a sistat insa lucrarile, invocand o autorizatie de construire, solicitata de Univers T, regie aflata in subordinea Consiliului Judetean.

“Deocamdata, investitorul a solicitat stoparea investitiei. Ministerul Culturii a avut multe de spus despre aceasta initiativa, iar si mai multe au avut de spus arhitectii sibieni. Se pare ca cea mai buna treaba este sa nu facem nimic si atunci nu avem nimic de contestat. Parerea mea este ca un asemenea proiect ar fi adus beneficii tuturor.

Asa, ramanem acolo cu acele chioscuri si cu teatrul pe care il avem acum”, a declarat Vladimir Grigorog, arhitectul care a prezentat prima oara un plan urbanistic zonal (PUZ) legat de construirea unui mall in Piata Unirii.

Mall-ul respectiv urma sa fie construit dupa tipicul celor de la Iasi, Timisoara si mai nou Cluj-Napoca, adica printr-un parteneriat public-privat, in care administratia locala punea la bataie terenul, iar investitorul venea cu banii. In cazul Sibiului, investitorul (Iulian Dascalu) se angaja sa faca si cateva sali de spectacol pentru Teatrul “Radu Stanca”.

“Parerea mea ramane ca toata lumea ar fi avut de castigat. S-ar fi igienizat zona, iar Teatrul ar fi primit o sala asa cum merita.

Pentru ca, sa fim seriosi, unde a mai fost construit in Romania ultimilor 15 ani un teatru? Eu cred ca se putea conjuga o cladire cu o astfel de destinatie cu zona istorica, pentru ca, pana la urma arhitectura este arta posibilului”, a adaugat Vladimir Grigorov.

Pentru respectiva suprafata, profesorul Liviu Glogir, de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”, lucreaza la un PUZ, alaturi de studentii pe care ii coordoneaza. PUZ-ul pe care acestia il lucreaza are, insa, doar o valoare didactica, nefiind comandat de cineva care ar avea interese in zona.

Probleme si la Cluj Napoca

Iulian Dascalu, investitorul care intentiona sa construiasca in Piata Unirii din Sibiu, detine mall-urile Iulius Mall din Timisoara si Iasi. El intentioneaza sa construiasca in parteneriat cu Consiliul Judetean Cluj un mall si la Cluj-Napoca.

Tribunalul Targu-Mures a anulat insa dispozitia de asociere intre Iulian Dascalu si CJ Cluj, in urma contestatiilor depuse de alti investitori - SC South East Euromentor SRL - care doreau acelasi lucru.

Cu toate acestea, asa cum BZA a aratat in numarul anterior, Iulius Group nu a sistat lucrarile la mall, prevalandu-se pentru continuarea lucrarilor de o autorizatie de construire, solicitata de Univers T, regie aflata in subordinea Consiliului Judetean.

Impotriva

Inca de la aparitia propunerii pentru un mall in centrul Sibiului, aceasta idee a avut o opozitie puternica. In afara scrisorilor si protestelor trimise catre Ministerul Culturii, cativa arhitecti sibieni au si creat un site-manifest impotriva construirii acestui mall in Piata Unirii.

Iata cateva fragmente din protestul sibian: “In ziua de 14 noiembrie 2005 arhitectul-sef al orasului Sibiu, domnul Szabolcs Guttman, a prezentat Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice un PUZ pentru amplasarea unui complex de tip mall, langa Teatrul National “Radu Stanca” Sibiu si pe situl fostei fabrici de bere (1862) - demolata in vara lui 2004.

Zona studiata in PUZ se afla in zona de protectie a centrului istoric si a monumentului istoric categoria A - Palatul de vara Brukenthal.

(...) Avand in vedere ca proiectul de arhitectura pentru cladirea mall-ului este probabil foarte avansat (dupa cum se vede din macheta si noile planse prezentate), iar acest PUZ a fost intocmit doar pentru a asigura un asa-zis suport legal, va rugam sa sprijiniti initiativa noastra si sa interveniti cat mai urgent posibil prin sustinerea organizarii unui concurs international pentru aceasta zona, in etape, astfel incat predarea finala sa fie in 2007, cand s-ar putea organiza o expozitie cu proiectele primite, unde vor fi invitati arhitecti din tara si din strainatate.

Acest demers nu urmareste blocarea investitiilor in apropierea zonei istorice, ci doar o normala inserare a lor prin adecvarea nu numai la contextul economic, ci si la cel social si cultural. (...)

Tocmai Sibiul nu are nevoie de un ansamblu tip mall langa orasul istoric, viitor sit UNESCO, care ofera gratis un adevarat spectacol urban, cu o retea complexa de spatii cu functiuni mixate. Ne intrebam de ce investitorii nu prefera acest ansamblu urban si doresc sa implanteze cu atata efort unul artificial”, se arata in respectivul manifest. Acesta poate fi inca accesat la adresa www.manifestsibiu.home. ro.