Comunitatea de rromi din localitatea Pericei a intrat in atentia fundatiei crestine „Enlighten” din Denver USA, in anul 2001, iar de atunci Anne Griffith, fondatorul si directorul executiv al acestei fundatii, a revenit anual cu un grup de 12 membri ai organizatiei pentru a implementa proiectul „Sparkle”, care sta la baza tuturor programelor acestei fundatii crestine.

Dupa sase ani de colaborare cu Scoala Gimnaziala Pericei si directorul acesteia, Augustin Danila, rezultatele incep sa se vada si se spera ca atunci cand actualii copii prescolari, care au beneficiat de proiectul „Sparkle Romania” vor ajunge in clasa I, cel putin o parte din probleme vor fi rezolvate iar abandonul scolar in randul rromilor din comunitate va scadea.

Doua saptamani pe an

In fiecare vara, timp de doua saptamani, membrii fundatiei „Enlighten”, formata in exclusivitate din femei, poposesc in Pericei, unde lucreaza efectiv cu copiii si cu femeile in scopul de a-i constientiza de importanta educatiei si dobandirea unor deprinderi in vederea obtinerii unui loc de munca stabil, avand in vedere ca majoritatea rromilor din comunitate muncesc pe unde apuca cu ziua sau cel mult cateva luni in Ungaria.

Printre obiectivele avute in vedere de membrii fundatiei „Enlighten”, in acest an, s-au numarat includerea copiilor cu varste intre 8 si 12 ani in program, in vederea asimilarii unor cunostinte elementare despre crestinism si importanta bisericii, in viata unei comunitati, precum si implicarea acestora in diferite activitati distractiv-educative menite sa le dea incredere in propriile

forte. De asemenea, s-a avut in vedere continuarea proiectului, demarat anul trecut, in care femeilor din comunitatea de rromi li se ofera posibilitatea de a invata o meserie in cazul acesta fiind vorba de croitorie. In acest sens au fost aduse cateva masini de cusut la care femeile au fost invatate sa coase camasi, fuste si esarfe.

In acelasi timp o parte din grupul, care a parasit duminica trecuta Romania pentru a pleca catre Armenia, a lucrat la istoria fiecarei familii din comunitate, au strans date si au facut mai multe fotografii cu scopul de a dezvolta radacinile membrilor acestei comunitati si de a le insufla speranta ca fiecare familie poate face parte in mod activ din aceasta comunitate.

„Este o munca grea, ce nu va fi terminata in acest an, insa cel putin este un inceput”, a afirmat Anne Griffith.

Proiectul „Sparkle Romania”

Fundatia „Enlighten”, a fost infiintata in anul 2000, iar proiectul „Sparkle” este cel care sta la baza tuturor programelor acestei fundatii crestine. Prin acest proiect, membrii fundatiei construiesc sau amenajeaza in functie de situatie, gradinite, camine sau puncte farmaceutice in cadrul bisericilor crestine din tarile lumii a treia.

Proiectul „Sparkle” lucreaza in mod ingenios cu programa educationala a fiecarei tari in parte si asigura tehnici de invatare inovatoare si receptive, care permit stocarea informatiei pe termen lung si ofera copiilor posibilitatea sa invete de la o varsta foarte frageda. Printre metodele folosite se numara cantecele, muzica, dansul expresiv, poezia, jocul de rol, pictatul si jocurile.

In ceea ce priveste proiectul „Sparkle Romania”, Anne Griffith a afirmat ca a demarat in urma cu cinci ani, respectiv in 2001, cand la subsolul bisericii s-a amenajat gradinita, care la inceput avea doar trei copii, si ca are trei etape.

In prima etapa sunt implicate gradinita, la care se lucreaza in fiecare an, si scoala, etapa a doua prevede infiintarea unui punct farmaceutic, iar cea de a treia etapa are ca obiect initierea unor cursuri, in cadrul carora femeile din comunitate invata o meserie, in acest caz croitoria.

Directorul fundatiei „Enlighten” mai spune ca proiectul va continua timp de 10 ani, timp in care se va urmari indeaproape evolutia acestuia in toate cele trei aspecte ale sale.

Interes scazut

Gradinita infiintata in comunitatea de rromi nu a starnit la inceput nici o reactie din partea locuitorilor, intrucat educatia nu reprezinta o prioritate, iar numarul copiilor care o frecventau la inceput era de doar trei. S-a introdus o masa calda pe zi alaturi de cornul si laptele pe care copiii il primesc prin programul „Laptele si cornul”, iar numarul copiilor a crescut la 21.

A mai fost angajat un ajutor de educatoare, din randul femeilor de etnie rroma, iar cu timpul s-a construit o bucatarie cu cuptor si frigider si a fost angajata o bucatareasa.

Pentru copiii de varsta scolara, fundatia „Enlighten” asigura cate o gustare, care se serveste in pauza mare, iar elevii care frecventeaza scoala cate o saptamana fara sa lipseasca, primesc la sfarsitul celor cinci zile un premiu special, care poate consta intr-o pereche de adidasi, sau alte obiecte de care scolarul respectiv duce lipsa.

Punctele farmaceutice sunt o alta parte importanta a proiectului „Sparkle”. Aceste facilitati medicale sunt proiectate sa studieze cultura fiecarei zone si sa asigure medicamentatia necesara. Pana anul trecut, zeci de mii de dolari au fost alocati acestor puncte, pentru a-i ajuta pe cei care sufera de boli de piele, tensiune arteriala, diabet, raceli, gripa sau muscaturi de insecte.

Sunt atribuite vitamine pre si post natale. In urma cu trei ani, pentru comunitatea de rromi din Pericei a fost angajata o farmacista, care sa se ocupe de problemele medicale ale acestora.

In cea de a treia si ultima faza a proiectului, initiata anul trecut, femeile sunt ajutate sa invete o meserie in cazul acesta croitoria si li se vorbeste despre importanta cresterii si educatiei copiilor in asa fel incat sa fie puternici si sanatosi din punct de vedere psihic, fizic si spiritual.

Proiecte

Pe viitor se doreste dotarea gradinitei infiintata de membrii fundatiei in comunitatea de rromi cu diferite obiecte necesare, renovarea toaletelor si amenajarea unor dusuri si a unui teren de joaca pentru copii.

Totodata, se va merge in continuare pe incurajarea educatiei, in acest sens existand intentia de a se acorda in cursul dupa amiezii ajutor la lectii si consiliere copiilor de varsta scolara, mamele fiind in acelasi timp incurajate sa-si ajute copiii pentru a putea frecventa scoala.

Elevilor ce frecventeaza Scoala Gimnaziala din localitate li se va asigura si de acum inainte gustarea zilnica iar cei fara absente la sfarsitul unei saptamani vor primi in continuare cate un premiu special.

Concluziile conducatoarei grupului, dupa aceasta noua vizita in Romania, sunt ca femeile din comunitate au capacitatea de a se califica destul de repede intr-o meserie si ca odata deprinderile formate, ar putea avea sanse in a obtine un loc de munca.

Tot in acest an, fundatia „Enlighten” a fost prezenta in comunitati din Mexic si Zimbabwe, iar duminica trecuta au pornit-o catre Armenia.