Combinatul siderurgic "Mechel" Campia Turzii (judetul Cluj) va redeschide peste cateva luni cele doua sectii inchise in ianuarie. Otelaria si un laminor vor incepe sa lucreze din nou in primavara anului viitor, insa data exacta va fi stabilita in functie de calculele economice si de lucrarile de proiectare.

Astfel, la otelarie conducerea preconizeaza turnarea continua in paralel cu modernizarea sectiei.

Deocamdata, muncitorii celor doua sectii sunt fie in somaj tehnic, platiti cu 75 la suta din salariu, fie au fost redistribuiti la alte sectii. Si asta, deoarece "Mechel" nu poate face concedieri, avand in vedere ca este obligata, prin contractul semnat cu APAPS (actualul AVAS), sa pastreze timp de cinci ani numarul de angajati.

O parte dintre salariati doresc, insa, sa plece, la cerere, in conditiile in care conducerea le ofera 50 de milioane de lei si 30 la suta din sporul de vechime daca aleg aceasta solutie si daca nu au meserie de baza de trefilator sau laminorist.

Sindicatul, dupa ce a cerut parerea muncitorilor, nu se opune acestor masuri, dar AVAS nu este deocamdata de acord, deoarece ar insemna incalcarea contractului de privatizare.

Combinatul siderurgic este unul dintre cele mai mari din tara si cel mai mare din judetul Cluj. Acesta a fost privatizat in martie 2003, cand pachetul majoritar a fost achizitionat de "Conares Trading", o firma din concernul "Mechel", pentru suma de 27 milioane de dolari. Din aceasta suma, "Conares" a platit 2,5 milioane de dolari, iar restul de bani este destinat investitiilor.

Ultima investitie s-a concretizat in modernizarea sectiei de fabricare si reconditionare de filiere, iar suma investita este de 360000 de euro. Totodata, de la privatizare si pana anul trecut, "Mechel" Campia Turzii a inregistrat in fiecare an pierderi.

De asemenea, conducerea combinatului s-a confruntat si cu protestele angajatilor care au iesit in strada, nemultumiti de inchiderea celor doua sectii.