Lipsa de bani, de echipamente medicale si de masini performante, atit de necesare unui serviciu de ambulanta, determina tot multi medici de urgenta sa plece sa munceasca in strainatate. Putinii medici ramasi sa salveze vietile oamenilor, aproape si-au pierdut speranta.

Spun ca singura lor salvare se afla la Ministerul Sanatatii, care ar trebui, de urgenta, sa suplimenteze numarul de ambulante si bugetele alocate. Numai ca, la Sibiu, o noua ambulanta este asteptata abia prin toamna.

Masini vechi

Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Sibiu are in parcul auto 40 de masini. La prima vedere, numarul ar fi acceptabil, daca ambulantele s-ar afla intr-o stare buna de functionare si ar fi dotate cu aparatura medicala performanta. Din pacate, conducerea SAJ Sibiu spune ca circa 80% din masini ar indeplini norma de casare.

"Din totalul de 40 masini, 11 sint de tip B si C, adica pentru urgente. Restul, de tip A1 si A2, sint doar pentru transportul dializatilor si a altor persoane care nu reprezina urgente. Ministerul Sanatatii ne-a promis ca ne va mai da o ambulanta de tip C in toamna, insa nu ne-a spus nimic sigur. Ne descurcam destul de greu, insa nu putem lasa oamenii sa moara", spune medicul Dorin Draghici, directorul SJA Sibiu.

Medici insuficienti

In prezent, doar 6 medici specialisti in medicina de urgenta salveaza vietile sibienilor. Directorul SJA Sibiu nu se arata uimit de acest numar mic de medici si spune ca acestia aleg sa munceasca in strainatate, unde sint platiti mult mai bine si lucreaza in conditii mult mai bune.

"Nu ne facem sperante ca ne vom intregi echipa de medici prea curind. Pentru a avea o linie garda completa, ar mai trebui sa fie in afara de medici de urgenta si un medic pediatru, care sa se ocupe de urgentele in materie de pediatrie. Ne este imposibil acest lucru, deoarece ar trebui sa avem masini special dotate pentru pediatrie, iar noi abia avem citeva masini pentru urgente", a mai precizat directorul SJA Sibiu.

Tarif de taxi

Bolnavii care nu prezinta afectiuni considerate de medici urgente, dar vor totusi sa fie transportati cu ambulanta la un spital dintr-un alt judet, vor plati, pe kilometrul parcurs, aproximativ cit ar plati daca ar merge cu un taximetru. Diferenta este ca, daca dau un ban in plus, acestia vor fi insotiti de personal medical calificat. Astfel, tarifele sint cuprinse intre 1 leu si 1,8 lei pe kilometru, in functie de tipul de masina cu care merge sau daca bolnavul doreste sa fie insotit pe drum de personal medical calificat.

"In functie de masinile pe care le avem libere, solicitarile se temporizeaza. Cei care vor sa fie insotiti de medic sau asistent, trebuie sa plateasca in plus. Suma maxima pe kilometrul parcurs poate ajunge la 1,8 lei", arata directorul Dorin Draghici.