Esential

Sibiu - Vreme friguroasa in week-end Potrivit spuselor meteorologului Ilie Mojic, in weekend vremea va fi racoroasa cu innorari, dar numai local va ploua. La munte vor fi precipitatii mixte. Temperaturile maxime 8-11 grade C, iar cele minime 1-3 grade C. Local, ceata la munte. In noaptea de sambata spre duminica cantitatile de precipitatatii din Muntii Fagaras pot fi mai importante.

Tribuna Sibiu

Arad - Catastrofa pe Arad-Oradea Doua TIR-uri, o basculanta si doua masini mici au fost implicate intr-un grav accident in lant.

Accident spectaculos la iesirea din Arad spre Zimand, acolo unde doua TIR-uri, unul din Polonia, iar celalalt din Belarus, o basculanta si doua masini mici au fost implicate intr-un carambol.

Martorii povestesc ca soferii TIR-urilor circulau din sensuri opuse si ca au vrut sa depaseasca masinile pe care le aveau in fata chiar in acelasi timp. TIR-urile s-au ciocnit frontal, acrosand si masinile pe care vroiau sa le depaseasca.

Arad Online

Mures - Borbely se amesteca in afacerile Wizz Air Ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor, Laszlo Borbely, targumuresean la origine, a anuntat ieri ca va incerca astazi o "mediere" intre compania aeriana low-cost Wizz Air, conducerea aeroportului din Targu-Mures si cea a Consiliului Judetean Mures.

Interventia ministrului survine anuntului de joi al Wizz Air, potrivit caruia compania isi va muta operatiunile pentru Transilvania de la Targu-Mures la Cluj. Sambata (astazi - n.r.) ii invit la o discutie si sper sa gasim o rezolvare, pentru ca renuntarea la operarea de la Targu-Mures ar fi o pierdere pentru aceasta zona”, a spus Borbely Laszlo.

Evz Transilvania

Dolj - Legea painii cu fier, atentat la sanatatea romanilor Interesele materiale ale oamenilor politici nu au limite. Din dorinta de a favoriza afacerile unor firme private, reprezentantii Ministerului Sanatatii vor sa promoveze o lege care sa permita indoparea romanilor cu fier si acid folic, in ciuda avertismentelor date de medicii specialisti.

In urma cu sase luni, pe site-ul Ministerului Sanatatii Publice a fost afisat un proiect de hotarare care prevedea fortifierea fainii cu fier si acid folic. Ministerul urmarea sa ia aceasta masura pentru a „salva“ populatia Romaniei, afectata in proportie de 50% de anemii.

Suplimente de fier si acid folic sunt administrate justificat femeilor gravide pentru a preveni anemiile la nou-nascuti. Ministerul ar vrea insa ca toata populatia sa beneficieze de ele, consumand paine si produse de patiserie facute din faina imbogatita artificial cu aceste substante.

Gazeta de Sud

Braila - Au zburat mai sus ca niciodata! Un groaznic accident aviatic a curmat viata a doua persoane, ieri, in dreptul localitatii Bertestii de Sus, la 60 de kilometri de municipiul Braila, pe malul stang al Dunarii, la granita dintre judetele Braila si Ialomita.

Conditiile meteorologice nefavorabile, inca de la primele ore ale diminetii, se pare ca au constituit cauza acestui cumplit accident. Potrivit unor prime constatari ale Comisiei de Ancheta din Bucuresti, sosita la fata locului, in jurul orelor 14.30, ceata densa este cea care a provocat prabusirea elicopterului in padurea de langa Dunare.

La ora 9.00 dimineata, meteorologii sustin ca, in zona respectiva, vi-zibilitatea a fost atat de redusa incat este posibil ca pilotul sa fi fost nevoit sa zboare la joasa altitudine si sa se fi lovit de copaci. La sosirea echipei de reporteri ai cotidianului Arcasu', mormanul de fiare, crunta marturie a tragicului accident, inca mai fumegau.

Arcasu`

Bistrita Nasaud - Tehnica pentru spioni Minicamere cat un nasture sau echipamente de interceptare de zeci de mii de euro au putut fi cumparate de detectivi la Bistrita.

Bistrita a fost pentru trei zile orasul cu cea mai mare densitate de detectivi particulari pe metru patrat din Romania. Zeci de detectivi, reprezentand agentii si scoli de profil din tara, au participat, pana ieri, la ultima instruire din cele doua stagii de pregatire organizate anual.

Conferinta de la Bistrita a fost programata dupa ce Asociatia Nationala a Detectivilor din Romania (ANDR) a fost parte la adoptarea unui cod etic international al profesiei, la Zaragoza, la inceputul lunii octombrie.

Pe langa noutatile in materie de etica, standarde ale meseriei si oferte de colaborare internationala, detectivii n-au ratat ocazia de a afla la Bistrita ce mai e nou cu tehnica de spionaj.

Evz Transilvania

Economie

Eveniment

Cluj - Autostrada urbana prin sud, centura prin nord Doua drumuri de ocolire a orasului de sub Feleac vor fi finantate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Clujenii vor avea, peste trei sau patru ani, o autostrada urbana prin partea de sud a orasului si o centura de ocolire prin partea de nord.

Ambele lucrari vor fi supervizate si finantate prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN). Decizia a fost luata de directorul general al acestei institutii, Mihai Grecu, care a venit ieri la Cluj pentru a vedea cauza divergentelor dintre specialistii de la Bucuresti si cei de la Cluj privitor la traseul autostrazii urbane Cluj-Napoca - Jucu.

Evz Transilvania

Cluj - Zborurile low-cost scad preturile revelioanelor in strainatate Agentiile de turism si-au pregatit oferta pentru sarbatorile de iarna, iar clujenii incep deja sa isi faca rezervarile.

Cerute sunt atat destinatiile clasice de iarna ca Budapesta, Praga si Austria, cat si ofertele pentru vedeta verii, statiunea Antalya. Venirea operatorilor low-cost va imbunatati oferta pentru Cluj.

La ofertele de transport cu charter, cu plecare din Cluj, se adauga Antalyei, din iarna, si Barcelona. Daca inainte de intrarea la Cluj a operatorului low-cost Wizz Air, zborurile se efectuau din Targu Mures, de la mijlocul lui noiembrie turistii clujeni pot pleca mai simplu, de pe aeroportul din municipiu.

Ziua de Cluj

Constanta - Reactorul 2 de la CNE Cernavoda a fost oprit Unitatea 2 de la CNE Cernavoda a intrat vineri seara in oprire planificata, conform procedurilor de exploatare a centralei. Scopul acestei opriri planificate este efectuarea reviziei finale dupa terminarea probelor de punere in functiune si exploatarea unitatii la parametrii nominali pe o perioada de circa patru saptamini.

In perioada opririi planificate se vor efectua lucrari de indepartare a unor dispozitive specifice perioadei de expoatare initiala (ex. sitele de protectie la intrarea aburului in corpurile turbinei, site care au fost necesare pe perioada testelor de punere in functiune).

De asemenea, vor avea loc activitati de mentenanta si probe care nu se pot executa cu centrala la putere si care au rezultat drept necesare in perioada probelor de punere in functiune, activitati de inspectii vizuale si control nedistructiv pentru componente interne ale turbinei, inspectii pentru suporti, amortizori, vase sub presiune, schimbatoare de caldura.

Conducerea societatii nationale “Nuclearelectrica“ SA mentioneaza ca lucrarile se vor executa in conditii de siguranta pentru personalul centralei, public si mediul inconjurator, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavoda.

Telegraf Online

Timis - Timisoara pierde teren... Revista Capital a analizat cat de dinamice au fost, din punct de vedere economic, cele mai mari 15 orase din Romania, in perioada octombrie 2006 - septembrie 2007. Este vorba de orasele cu peste 150.000 de locuitori.

Criteriile care au stat la departajarea oraselor se refera atat la investitiile private, cat si la cele derulate sau programate de autoritatile locale. S-au luat in calcul investitiile din comert, transport, dar si cheltuielile autoritatilor pentru transporturi, mediu sau cultura. In topul oraselor cele mai dezvoltate din punct de vedere economic se afla Bucurestiul.

Urmeaza apoi Clujul, cu investitii imobiliare, in industrie, turism, dar si la capitolul buget pe cap de locuitor sau la rate de crestere a bugetului local. Pe locul trei se afla Sibiul, capitala culturala europeana in 2007, oras care a fost vizitat pana in septembrie de aproape 600 de mii de turisti si are toate sansele sa se apropie la sfarsitul lui 2007, de cifra de 1 milion de turisti.

Potrivit analizei, Timisoara nu mai este intre primele trei orase ale tarii.

Renasterea Banateana

Cluj - Ne dam pe tobogane de 6 milioane de euro Contractul pus la dispozitie de Primaria Clujului pentru achizitionarea de aparate de joaca a atras cinci firme. Trei dintre concurenti au mai avut sau au contracte in desfasurare cu administratia locala.

Dupex, AA Marketing & Management si King Industrial Enterprises sunt cele trei societati care au mai furnizat Primariei din Cluj aparate de joaca in urma unei licitatii desfasurate anul trecut. Alaturi de acestea, la licitatia de ieri si-au mai depus oferta financiara si Paniman si Todimal.

De altfel, societatea Dupex are in plus si un contract cu municipalitatea, castigat in urma unei licitatii din 2007, pentru intretinerea spatiilor verzi.

Ziua de Cluj

Constanta - Inspectorii fiscali au dat amenzi de aproape 2 miliarde de lei vechi firmelor constantene In perioada 1-30 septembrie 2007, inspectorii fiscali au efectuat 127 de actiuni de control, finalizate cu stabilirea de sume suplimentare datorate de agentii economici la bugetul general consolidat al statului.

Astfel, prin activitatea de inspectie fiscala, s-au atras suplimentar sume in valoare totala de 15,13 milioane de lei, din care s-au incasat 3,04 milioane de lei in timpul controlului, diferenta urmind a se incasa prin plata din proprie initiativa a contribuabilului sau prin aplicarea modalitatilor de executare silita de catre organul fiscal.

Telegraf Online

Cluj - Batalie in trei pentru luminitele de Craciun Trei societati s-au prezentat ieri la licitatia organizata de municipalitate pentru concesionarea serviciului de iluminat stradal festiv.

Electrica Cluj, Romlux Lighting si Elba Timisoara au oferit Primariei o taxa de redeventa intre 2.000 si 4.000 de euro. In schimb, municipalitatea va plati in medie 3 lei pe metrul liniar de ghirlande montat.

Ziua de Cluj

Banci/Finante

Bacau - Cardul de debit emis de CEC poate fi utilizat si in strainatate Cardul de debit emis de Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) ofera posibilitatea utilizarii pentru retrageri de numerar si tranzactii comerciale atat in tara, cat si in strainatate.

Conversia in moneda locala se face automat in momentul platii sau retragerii. Contul de card permite atasarea unui numar de cel mult patru carduri suplimentare, iar clientul poate decide pentru fiecare utilizator in parte ce suma poate sa acceseze lunar din plafonul de credit al contului.

Casa de Economii si Consemnatiuni se situeaza pe locul sase in sistemul bancar romanesc. CEC a obtinut un profit brut de 24 milioane lei in primul trimestru al acestui an, cu 60 la suta mai mare decat cel afisat pentru acelasi interval al anului trecut. CEC detine o retea de 1.393 sucursale si agentii, cea mai extinsa din tara.

Informatia Bacaului

Imobiliare

Cluj - Misterul casei transformate in bloc Autoritatile nu se pot hotari daca un imobil este casa, asa cum ar trebui sa fie, sau bloc, asa cum l-au construit beneficiarii.

Primaria Cluj-Napoca incearca sa descurce cazul unei constructii care in acte apare drept casa cu doua etaje, dar care in realitate este un bloc in toata regula. Reprezentantii institutiei sustin ca imobilul de pe str. Caraiman are subsol, parter, doua etaje si mansarda. In schimb, pe site-ul Primariei se precizeaza ca imobilul avizat ar trebui sa aiba doar doua etaje.

Ziua de Cluj

Cluj - Habitat la al 50-lea proiect in Cluj-Napoca Habitat pentru Umanitate, alaturi de reprezentantii administratiei locale, a inaugurat ieri cea de-a 50-a casa construita de organizatie in Cluj-Napoca. Proiectul cu numarul 50 s-a desfasurat in parteneriat cu Primaria Cluj-Napoca.

Timp de o saptamana, aproximativ 100 de functionari din cadrul Primariei au lucrat efectiv la constructia casei. Familia beneficiara are doi copii si pana acum si-a mutat domiciliul de opt ori in 13 ani. Pe langa munca fizica, Primaria a mai ajutat la desfasurarea acestui proiect cu materiale de constructii si a pus la dispozitie terenul pentru ridicarea casei.

Ziua de Cluj

Companii

Dolj - Privatizarea Daewoo Craiova, blocata 18 luni Investigatia Comisiei Europene cu privire la posibilele ajutoare de stat acordate companiei Ford la achizitionarea fabricii de automobile din Craiova ar putea dura pana la un an si jumatate.

Comisarul european pentru multilingvism Leonard Orban a avertizat vineri autoritatile de la Bucuresti ca trebuie sa inteleaga faptul ca la nivelul Comisiei Europene (CE) exista „toleranta zero“ in privinta incalcarilor Tratatului de Aderare, iar lucrurile nu se mai pot rezolva cu un telefon.

Gazeta de Sud

Cluj - Cumpana inghite Aqua Regis Distribuitorul de apa imbuteliata in sistem watercooler Cumpana va prelua in aceasta luna de la grupul RTC societatea Aqua Regis, cu acelasi obiect de activitate, valoarea tranzactiei fiind de peste un milion de euro.

Aqua Regis are 800 de clienti si estimeaza ca va avea in acest an vanzari de un milion de euro, cu un ritm de crestere de 50% pe an. Preluarea va permite Cumpana sa aiba in 2007 o cota de piata de peste 25%.

Cumpana, societate cu capital integral romanesc, detine doua unitati de imbuteliere la Stefanesti (judetul Ilfov) si la Huedin (Cluj). Firma a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de 4,7 milioane de euro. Grupul RTC Holding este controlat de omul de afaceri Octavian Radu.

Ziua de Cluj

Bacau - Renault Trucks intra in viteza pe piata din Moldova Compania bacauana Dedeman Camioane, concesionarul marcii Renault in Romania, a inaugurat, la mijlocul saptamanii, noul sediu din Bacau, in urma unei investitii de 3,2 milioane de euro.

Momentul inaugural a fost onorat de prezenta lui Heinz Leow, directorul comercial pe Europa al companiei Renault si a lui Bruno Arabian, directorul general al Renault Trucks Romania, a reprezentantilor autoritatilor judetene si a zeci de oameni de afaceri, directori de institutii etc.

"De ce Renaul Trucks? Pentru ca lumea se afla intr-o permanenta miscare, o lume in care granitele incep sa dispara, o lume in care se impun tot mai multe solutii eficiente de transport, de comunicare si de relationare.

Or, Renault Trucks, cu o istorie care depaseste 100 de ani, a unit tot mai multe puncte de pe glob, atat prin reteaua de parteneri pe care a construit-o de-a lungul timpului, cat si prin intermediul vehiculelor pe care le-a pus, permanent, in miscare", a declarat Dragos Paval, unul dintre actionarii companiei Dedeman.

Parteneriatul pe care l-am stabilit si-l dezvoltam cu Dedeman este stralucitor si se va trasnforma intr-o foarte buna calitate fata de clientii finali, cei care utilizeaza camioanele Renault.

Informatia Bacaului

Media/Pub/Creatie

Bihor - France 3 filmeaza romii din Bihor O echipa de jurnalisti a televiziunii France 3 a fost pentru doua zile, in Bihor, unde au documentat un material referitor la mamele tinere de etnie rroma care isi abandoneaza copiii.

Echipa de jurnalisti a documentat materialul in colonia de romi de la Sacuieni, care este, potrivit reprezentantilor Primariei, una dintre cele mai sarace si numeroase din judetul Bihor.

Romania libera editia de Transilvania Banat

Sibiu - ASTRA Film Fest se vede live pe ARTE Sapte zile cu film, sapte zile cu expozitii, sapte zile cu dezbateri - aceasta este reteta pe care ASTRA Film Fest v-o propune la Sibiu pe parcursul saptamanii viitoare.

Dar pentru cei care nu pot ajunge la Sibiu, organizatorii au o surpriza: festival va beneficia de transmisii live realizate de televiziunea ARTE, precum si de corespondente zilnice ale televiziunilor internationale partenere ale festivalului, TV5 si Duna TV.

Tribuna Sibiu

AutoRoom

Vrancea - Focsanenii vad... 4x4 Inca de la deschiderea Salonului Auto, focsanenii au admirat noutatile aduse in Piata Unirii u marcile Dodge si Jeep au ajuns pentru prima data la Focsani u ATV-urile i-au incintat, ca de obicei, pe tineri o interesanta demonstratie de karate, coordonata de maestrul Daniel Fusaru, a fost oferita la standul Scorpion

Editia a treia a Autoshow 4x4 Focsani si-a deschis ieri portile pe platoul din Piata Unirii, unde au fost expuse 11 marci auto din cele mai renumite.

Miile de cai putere care au poposit la Focsani nu au putut sa-i lase indiferenti pe trecatori, mai ales ca printre exponate s-au numarat Audi, Dodge, Jeep, Hyundai, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Renault, Volkswagen, dar si marci de ATV-uri care au facut cu ochiul indeosebi tinerilor, dar si adultilor.

Ziarul de Vrancea

Bursa

Iasi -Prisecaru retrage de la bursa actiunile firmei Marub Brasov Potrivit unui comunicat remis de companie, titlurile producatorului de material rulant aflat in proprietatea managerilor grupului de firme Conex - sotii Tereza si Ioan Prisecaru, vor fi delistate de la bursa Rasdaq incepind de luni 22 octombrie.

Decizia patronilor a primit in urma cu doua zile avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar actiunile societatii urmeaza sa fie radiate din evidenta CNVM, se precizeaza in comunicatul publicat la Rasdaq.

Ziarul de Iasi

EuROfonduri

Hunedoara - UE da bani ciobanilor din Valea Jiului Proprietarii de stane din Valea Jiului vor primii de la Uniunea Europeana 30.000 de euro pentru a-si amenaja stanele si a-si curata pasunile. Banii urmeaza sa ajunga in buzunarul ciobanilor pana la sfarsitul acestui an, fiecarui proprietar de stana fiindu-i alocati cate 80 de euro/hectar.

Lucian Dragomir, seful Serviciului de Cadastru din cadrul Primariei Petrosani, a declarat ca in aceasta perioada toti cei care pot beneficia de banii europeni sunt informati sa-si depuna actele.

„Municipiul Petrosani are alocate 30.000 de euro, pentru proprietarii de stane. Cu acesti bani, oamenii trebuie sa-si curete si pasunile, sa-si faca lucrarile necesare pentru noul an. Pana in acest an, toate aceste lucrari erau realizate cu fonduri de la bugetul local“, a declarat Dragomir.

Gazeta de Sud

Cultura/Educatie

Cluj - Moshe Carmilly : "M-am simtit intotdeauna un transilvanean" Moshe Carmilly-Weinberger reprezinta o figura emblematica a Clujului anilor '34 - '44, cand a condus, ca rabin- sef, comunitatea evreiasca de rit neologic de aici.

Reintors in orasul de pe Somes aproape de implinirea centenarului, Moshe Carmilly-Weinberger a povestit pentru „Evenimentul zilei” ce s-a intamplat cu evreii clujeni in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar si cum a regasit Clujul.

Evz Transilvania

Cluj - Tatiana Stepa Si Tapinarii au concertat cu succes Concertele care au avut loc joi noaptea in cluburile Autograf si Janis Pub au starnit interesul clujenilor. Ambele cluburi au fost umplute pana la refuz la concertul folk aniversar al Tatianei Stepa, respectiv la Tapinarii.

La Club Autograf, Tatiana Stepa si-a lansat dublul CD “Copaci fara padure” in fata unui public care a stat inclusiv pe jos.

Ziua de Cluj

Botosani - “Romeo si Julieta" Ion Sapdaru a montat la Botosani "Romeo si Julieta". Regizorul a castigat multe premii cu "Ivan Turbinca",Traian Apetrei.

Cel mai recent spectacol montat la Botosani de Ion Sapdaru n-a mai convins la fel de mult precum celelalte doua piese puse de acesta pe aceeasi scena, respectiv, "Ivan Turbinca" sau "Suflete moarte". Piesa de teatru "Romeo si Julieta" s-a remarcat mai degraba prin distributia in rolurile principale a celor doi actori, inca

liceeni, respectiv Octavian Costin si Aida Avierietei care pentru primul lor rol, au dovedit ca sunt capabili sa faca fata scenei. Ion Sapdaru a castigat multe premii cu spectacolul "Ivan Turbinca", montat de asemenea la Botosani, a jucat in celebrul film "A fost sau n-a fost" si a avut un rol in pelicula premiata la Cannes "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".

Romania libera editia de Moldova

Suceava - Celebrele batari dacice, expuse la Suceava de saptamana viitoare Saptamana viitoare sucevenii vor avea ocazia sa admire vestitele bratari dacice. Cele noua spirale din aur care fac parte din tezaurul national vor fi expuse, miercuri, la Muzeul de Istorie al Bucovinei.

Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, ne-a spus ca procedurile pentru aducerea bratarilor se afla intr-o faza destul de avansata si ca muzeul mai are nevoie doar de un acord de principiu din partea Muzeului National de Istorie.

Daca bratarile vor ajunge la Suceava, aceste ar putea fi admirate pentru o perioada de aproximativ doua saptamani. Pana acum, celebrele bratari dacice au fost expuse doar in muzee din Bucuresti, Alba Iulia si Iasi.

Obiectiv de Suceava

Showbiz&Fun

Cluj - Trei avioane pentru Beyonce Echipa cantaretei Beyonce va sosi duminica in Romania cu trei avioane: unul folosit de ea, prieteni, familie, asistenti personali si bodyguarzi, iar celelalte pentru echipamente si staff-ul tehnic.

Un Airbus A 300 de tip cargo, de 160 de tone, nu poate ateriza la Cluj si va ajunge la Bucuresti, iar echipamentul va fi adus cu cinci TIR-uri. Paul Nanca, presedintele Fundatiei Phoenix, a declarat ca echipamentele de lumini si sunet cantaresc 45 de tone si ca TIR-urile se vor deplasa pe timpul noptii de duminica la Cluj, insotite de Politie.

Avionul cu staff-ul tehnic de 75 de persoane va ateriza direct la Cluj, iar al treilea o va duce pe artista tot la Bucuresti. Langa stadionul “Ion Moina” din Cluj s-a instalat un turn cu antene de telefonie, capabil sa asigure opt linii telefonice si opt de Internet.

Ziua de Cluj

Suceava - Alexandru Arsinel creste albine in orasul natal Cunoscutul actor Alexandru Arsinel va putea primi 100.000 de euro pentru a creste albine.

El are 50 de stupi in comuna sa natala Dolhasca - actualmente oras - si s-a asociat cu alte patru persoane din localitate, dupa care a obtinut de la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale avizul de recunoastere pentru firma Apis Arsinel SRL.

Societatea isi are sediul in localitatea vecina Dolhesti si are ca obiect de comercializarea mierii de albine si produselor apicole.

Romania libera editia de Moldova