Cum a esuat USL in rasturnarea majoritatii de la Senat. PSD si PNL acuza presiunea DNA-ului

de Luminita Pirvu     HotNews.ro
Luni, 23 mai 2011, 21:39 Actualitate | Politic

Senatorii PSD si PNL nu au reusit sa se mobilizeze si sa voteze motiunea depusa impotriva ministrului de Externe, desi saptamana trecuta liderii USL au anuntat ca la Senat se va schimba majoritatea parlamentara. Chiar si in ziua votului, Mircea Geoana declara ca e posibil ca majoritatea sa se modifice, declarand ca votul motiunii simple e un test in acest sens. Cu 60 de voturi pentru motiune si 67 impotriva, demersul USL a fost anulat. Desi USL are 67 de mandate, sapte dintre senatorii acestora nu au fost prezenti la votul final. In ceea ce priveste schimbarea majoritatii la Senat, liderii USL  sustin ca pedistii sunt intimidati cu DNA -ul.    

PSD, PNL si PC  au, la Senat, in total 68 de parlamentari. Scazand mandatul lui Catalin Voicu (PSD), care este arestat preventiv, USL se poate baza pe 67 de voturi. Surpriza a intervenit la votul motiunii simple indreptata impotriva ministrului de Externe, Teodor Baconschi. La numaratoare au iesit doar 60 voturi in favoarea documentului.
 
De la inceputul sesiunii parlamentare, liderii senatorilor USL nu au reusit sa-si mobilizeze oamenii pentru a fi prezenti in formula completa la sedintele de plen. Cu toate acestea liderii social democrati au declarat inaintea sedintei de la Senat ca motiunea simpla este o prioritate pentru  USL.
  • Titus Corlatean, vicepresedinte PSD: "Este un semnal politic extrem de serios pe care îl tragem astăzi şi, dincolo de ceea ce înseamnă bătălia politică, sperăm să avem votul plenului Senatului pentru a stopa o iniţiativă de fraudare a viitoarelor alegeri, pe care, iată, cei care conduc astăzi România, cei din PDL, nu mai au nici măcar jena sau teama de a o ţine mai discretă" (Agerpres)
  • Mircea Geoana, presedintele PSD: "Nu exclud ca în Senatul României să se contureze, zilele următoare, o nouă majoritate. Moţiunea simplă pe care o vom discuta în cursul acestei zile va fi un prim test. Vor fi anunţuri oficiale de la Tribuna Senatului. Vom vedea şi votul pe moţiune şi vom înţelege care este raportul real de forţe" (Agerpres)
Dupa sedintele de partid liderii USL si-au retractat declaratiile privind obtinerea majoritatii in Senat, invocand presiuni ale PDL si ale presedintelui Traian Basescu.
  • Victor Ponta, presedintele PSD: "Constat că pericolul ca azi majoritatea să fie schimbată în Senat şi moţiunea împotriva lui Baconshi să treacă a fost luat în serios de Traian Bsăescu şi de sistemul care îl sprijină, un sistem care înseamnă autorităţi publice, DNA şi ce mai are statul român alături de Traian Băsescu. De dimineaţă am văzut reacţia. Înţeleg că un senator al PDL, nu-l cunosc personal, era posibil ca azi să părăsească PDL şi eventual să voteze moţiunea. E clar că DNA are un calendar politic. Nu s-a întâmplat nimic ieri sau mâine". (Agerpres)
  • Crin Antonescu, presedinte PNL: "Este posibil sa se schimbe sau nu, intrebati la DNA, nu sunt eu cel care trebuie sa raspunda la acesta intrebare. Exista parlamentari cu care am discutat si care mi-au spus foarte clar: <Imi dau sema ca mergem intr-o direct absolut gresita dar, daca plec de acolo sunt arestat>. Nu pot da nume din motive de inteles"
 In urma cu o saptamana, liderii USL anuntau ca majoritatea de la Senat se va schimba si ca o parte din senatorii PDL vor adera la grupul USL. Primul a fost liderul PC, Daniel Constantin, care intr-o conferinta de presa pe 15 mai anunta ca are semnale clare si se afla in discutii cu parlamentarii Puterii care vor veni la USL.
 
"În ceea ce mă priveşte avem semnale categorice şi o să vedeţi în perioada următoare câteva nume care vor veni în USL, în PC sau în alte partide, în funcţie de opţiunea acestora", a declarat Constantin. Liderul PNL, Crin Antonescu sustinea acelasi lucru nu mai devreme de 20 mai: "De luni avem majoritate la Senat. USL are deja semnale concrete dinspre membrii PDL care vor să treacă în tabăra opoziţiei, însă vom face anunţurile publice când aceste treceri se vor concretiza".


Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

9574 vizualizari

  • +70 (74 voturi)    
    bine, bine... (Luni, 23 mai 2011, 20:50)

    Andradda [utilizator]

    As intelege ca PDL si-a amenintat propri senatopri. Sa spunem ca asa este.
    dar cum se face ca USL n-a reusit sa obtina nici macar atatea voturi cati senatori are?
    Tot DNA-ul o fi de vina? ))
    De data asta Felix-Porumbacu-Tonta s-au dat singuri cu capul de pereti.
    De vineri tot anuntau ca , Luni, PDL isi va pierde majoritatea in senat, ba cu 5 voturi ba cu 10 ba cu 20 si, cand colo, USL n-a reusit sa adune nici macar voturile USL.

    Demagogia ieftina a lui Felix si a lui Porumbacu s-a fasait, asa cum era de asteptat!
    • +36 (38 voturi)    
      USL (Luni, 23 mai 2011, 21:33)

      Adrian US [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      Astia se impusca singuri in piciur si apoi striga in gura mare ca sunt raniti.

      Le doresc mult success.

      Adrian US
    • +18 (20 voturi)    
      păi... (Luni, 23 mai 2011, 23:30)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui Andradda

      Răspunsul ce presupun că l-ai auzi ar fi "dacă asta fac cu proprii lor senatori, vă daţi seama ce ar face cu cei ai USL".
    • +8 (8 voturi)    
      orbiti de lupta politica (Marţi, 24 mai 2011, 5:43)

      ploiesteanu [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      chiar nu vedeti ce se intampla in tara asta? Nu vedeti cum senatorii si deputatii corupti (de ambele tabere bineinteles) n-au voie sa miste in front ? E un fel de omerta mafiota tot parlamentul Romaniei. Acum iar vin la vorba lui Basescu ce-am votat in parlamentul Romaniei. Astia sunt oamenii care ne conduc si ne fac legi. Si va mai intrebati de ce occidentalii obiecteaza coruptia din Romania.
    • +13 (13 voturi)    
      cine a lipsit? (Marţi, 24 mai 2011, 6:07)

      curios [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      Senatorul Antenescu a fost la vot? daca da e o premiera anul acesta!
      • +7 (7 voturi)    
        Incredibil! (Marţi, 24 mai 2011, 9:25)

        tiana [utilizator] i-a raspuns lui curios

        Da, a fost!
        • +5 (5 voturi)    
          Asta e adevarata stire! (Marţi, 24 mai 2011, 10:48)

          Petru Moldovan [utilizator] i-a raspuns lui tiana

          Asta e adevarata stire: Antonescu a fost la servici.
    • +15 (15 voturi)    
      maine-poimaine, (Marţi, 24 mai 2011, 7:06)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Andradda

      o sa aflam, conform scenaritei usl, ca aia 7 de au chiulit ca sa nu participe la votul motiunii, erau santajati de.....evident baes, prin intermediul dna.
      nimic nou sub soarele comunist.
    • +3 (3 voturi)    
      era de asteptat... (Marţi, 24 mai 2011, 10:57)

      dora si profa in acelasi timp [anonim] i-a raspuns lui Andradda

      Numai uslasii cred ca nu s-au asteptat sa absenteze proprii votanti.Or,ce calcule si-au mai facut?Probabil se asteptau o rupere a pedelistilor nemultumiti ca nu le-a iesit presedinte favoritul.Ceea ce nu vor sa inteleaga pontacii ,antonestii si felixienii e prapastia ce-i desparte de politicienii de dreapta ,indiferent de nuantele lor de optiune.
  • +35 (35 voturi)    
    ... (Luni, 23 mai 2011, 21:27)

    Aph [anonim]

    Zilele astea nu am putut sa nu remarc o noua tema dezbatuta obsesiv de posturile TV de stiri romanesti: daca guvernul nu facea X, sau daca facea Y, cu cat timp mai repede am fi iesit din recesiune?

    As vrea si eu sa vad ca subiect de dezbatere: oare daca opozitia si-ar vedea de treaba si nu ar mai propune la vot atatea zeci de motiuni simple sau de cenzura inutile, ar fi prezenta in parlament, ar vota obiectiv si nu ar mai parasi sala cand e vorba de legi importante, cu cat timp mai repede am fi iesit din recesiune?

    Iar pentru domnii din opozitie: daca ati fi fost seriosi, ati fi facut mai putine spume la gura si nu v-ati fi petrecut toata ziua prin talkshow-uri, oare cat peste 50% ar fi avut astazi in sondaje mareata unire intru crez si adanca gandire numita USL?
  • +28 (28 voturi)    
    sper ca veti face la fel cand o sa guvernati (Luni, 23 mai 2011, 21:44)

    all [anonim]

    daca si voi o sa incercati sa faceti curatenie cand veti guverna.... as zice jos palaria.. dar asta nu s-a intamplat si nu cred ca se va intampla vreodata.
  • +18 (18 voturi)    
    inca una si ma duc (Luni, 23 mai 2011, 21:55)

    serban [anonim]

    o noua dovada a impotentei aliantei usl . doar daca nu sunt subtili si au facut-o deliberat ..... buna asta nu ?
  • +21 (21 voturi)    
    Acesta a fost punctul de ruptura! (Luni, 23 mai 2011, 21:57)

    Liviu Iordache [anonim]

    Dupa declaratiile reproduse aici (excelenta ideea trecerii in revista) se vede clar ca usl-voiculescu si-a pus toate sperantele in aceasta zi, care ar fi trebuit sa fie un punct de ruptura. Ei bine, a si fost, numai ca exact invers, din acest moment trendul se intoarce decisiv, pentru ca lucrul cel mai greu de digerat este infringerea! Or, baietii astia iau bataie in continuu, psd de 7 ani (s-au multumit cu farimiturile date de Tariceanu, care, iata, au pus tara in pericol), pnl de aproape 3, cu perspective sumbre, inclusiv a disparitiei! Momentul a fost jucat foarte bine de putere (abtinerea putea veni, ba chiar se poate vorbi cu oarecare certitudine, de la Frunda) si daca va sti sa speculeze acest succes deosebit va intoarce definitiv roata.
  • +12 (14 voturi)    
    Felicitari Domnilor Senatori! (Luni, 23 mai 2011, 22:00)

    roman diaspora [utilizator]

    Deci se poate. Daca veti intelege rolul pe care il aveti - de a veni la serviciu - si a fi activi, veti reusi si la viitoarele alegeri. De aceea v-am votat, aveti obligatia morala sa va faceti bine treaba si va mai votam. Fiti consecventi si veti castiga.
    • +14 (14 voturi)    
      Poate tu l-ai votat pe al tau (Marţi, 24 mai 2011, 8:48)

      Petru Moldovan [utilizator] i-a raspuns lui roman diaspora

      ca eu am votat cu Ionut Popescu si a intrat in parlament Antenescu de pe locul 2.
      • +11 (11 voturi)    
        Pentru raspunsul asta (Marţi, 24 mai 2011, 9:44)

        Luk [utilizator] i-a raspuns lui Petru Moldovan

        ai merita un premiu.

        +1
      • +5 (5 voturi)    
        E suficient.. (Marţi, 24 mai 2011, 11:08)

        dora si profa in acelasi timp [utilizator] i-a raspuns lui Petru Moldovan

        sa-ti amintesti de acel moment dureros cand Ionut Popescu,un politician valoros, a fost inlaturat de un neica nimeni ,pentru a nu-i da credit in veci lui antenescu.
  • +27 (27 voturi)    
    USL-ul! (Luni, 23 mai 2011, 22:13)

    inganduratul [utilizator]

    Este o banda infractionala formata din cativa papusari (criminalul Iliescu, turnatorul Voiculescu, hotul Nastase), paiate (Tonta, Porumbacu) si loaze
    (membri). Astia vor puterea in Romania? Ha ha ha!
    • +6 (6 voturi)    
      Iata cine vrea sa ia puterea si sa ne conduca... (Marţi, 24 mai 2011, 10:20)

      Rescatorul [anonim] i-a raspuns lui inganduratul

      Cititi si cruciti-va!

      Portretul micului PSD-ist:

      Barbat in varsta, cu liceu si sta la Realitatea TV.
      - Varsta 35 – 60 ani (53%)
      - Varsta peste 60 ani (23%)
      - Varsata 18 – 35 ani (24%)
      - 43% - studii medii
      - 23% - studii universitare si postuniversitare
      - 14% - studii profesionale
      - 35% prefera Realitatea TV
      - 14% prefera Antena 3
      Adevaratii factori de decizie in PSD: Ion Ilici Iliescu, Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc
      Factorii de executie: Liviu Dragnea, Marian Vanghelie
      Bufoni: Victor Ponta, Olguta Vasilescu, Nicu Banicioiu, Rizea, Corlatean

      Nici de la liberalii socialisto-comunisti-Moskoviti ai lui Antonescu nu ma astept la mai mult.
      • +3 (3 voturi)    
        Ei, nu! (Marţi, 24 mai 2011, 12:53)

        , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Rescatorul

        Politica bunului simt, NESIMTIT!
  • +13 (13 voturi)    
    Corect! (Luni, 23 mai 2011, 22:25)

    inganduratul [utilizator]

    Ce articol interesant!
  • +22 (22 voturi)    
    mda (Luni, 23 mai 2011, 22:52)

    sucaa [utilizator]

    aia nu plecau din cauza presiunii puse de trustul intact. raman ca-i preseaza basescu :)

    crinule, repetentule, lasa-ne dracu ca mi-e rusine de rusinea ta. stai cu un securist DOVEDIT in dreapta si strigi la base ca e dictator... chiar n-ai pic de jena?
    e retorica ultima intrebare :)
  • +20 (20 voturi)    
    offside la rationament (Luni, 23 mai 2011, 22:54)

    Dan [anonim]

    Pe micutul Tonta l-a cam lasat rationamentul in offside. Pai daca politicienii PDL se simt cu musca pe caciula, nu ar sari ei imediat in barca USL-asilor pentru a pune umarul la caderea guvernului asta plin de nemernici care vor sa le ia averile si sa-i bage la mititica?! Nu s-ar alia ei in cel mai scurt timp cu comunistii lui Ilici care sar imediat si fac zid viu in jurul penalilor din Romanica?!
    Nu mai am cuvinte. Acum nu mai mult de 3, 4 ani credeam sincer ca ei vor pune umarul la refacerea Romaniei. Insa acum sunt convins ca pe langa lipsa de caracter nu-i duce nici bibilica foarte bine.
    Daca astia doi mai prind parlamentul in urmatorul mandat inseamna ca suntem o natie de dobitoci si ne meritam soarta.
  • +26 (26 voturi)    
    La o a doua privire (Luni, 23 mai 2011, 23:01)

    Dan Stoica [anonim]

    Observ chiar o stire aici: Crin s-a dus la serviciu; cred ca este atat de neghiob-liberaloid incat a crezut propria minciunica! S-au i-o fi servit-o Felix&comp...
  • +12 (16 voturi)    
    niste timpiti (Luni, 23 mai 2011, 23:19)

    pyxy [anonim]

    Pe de o parte PDL e partid de hoti,pe de alta parte le pupa picioarele sa traca de partea lor , sa aiba si ei majoritate
  • +20 (20 voturi)    
    iar si-au dat cu stangu' in dreptu'... (Luni, 23 mai 2011, 23:53)

    Nelu de la Primarie [anonim]

    Pai cum poti spune mai ca aia pe care sperati sa treaca de partea USL au fost amenintati cu DNA-ul ? E logic ce spuneti ?
    Pai pe astia care se tem de DNA i-ati gasit ? Daca se tem, inseamna ca nu se simt curati, deci... de astia cu probleme aveti nevoie !
    Cum era vorba aia: cine se aseamana, se aduna ?
    Ba curat murdar, se zice ! Cu subinteles !
  • +8 (8 voturi)    
    "Nu s-a întâmplat nimic ieri sau mâine" (Marţi, 24 mai 2011, 5:15)

    horiah00 [anonim]

    Poate ma lamureste cineva si imi traduce si mie ultima "propozitie" a dlui Ponta, ca zau ca n-o inteleg.
  • +9 (9 voturi)    
    Ar trebui schimbata doctrina USL (Marţi, 24 mai 2011, 5:45)

    anonim [anonim]

    Sa li se transmita clar membrilor, scris, negru pe alb, in cartea de capatai a gastii: cheia succesului, a puterii... este deochiul si stuchitul in san.
    Mataniile in fatza "prostanacilor" din conducere sunt optionale dar binevenite.
    Prostia in schimb este obligatorie.
  • +10 (10 voturi)    
    de unde inteleg... (Marţi, 24 mai 2011, 6:58)

    Vuck [utilizator]

    Ca la USL vroiau sa traca numai aia buni de arestat !
  • +11 (11 voturi)    
    Multumesc... (Marţi, 24 mai 2011, 7:11)

    pro [anonim]

    ...Ca ma ajutati sa ma lamuresc in sfarsit ca decat politica damboviteana promovata de liderii USL(cei mai slabi pe care i-am vazut in.....60 ani) merita sprijinita reforma actualei puteri!
    D-le Iliescu, salvarea tarii sta in munca fiecaruia si nu conteaza daca suntem monarhie sau republica ci daca reusim cu totii sa fim performanti. Situatia actuala se datoreaza in opinia mea politcii din timpul mandatelor dvs(inflorirea mafiei in toate domeniile) si a sprijinirii ulterioare a guvernului liberal iresponsabil. Cum poate prospera o tara in care cei care nu produc nimic decat vorbe traiesc cel mai bine!
  • +14 (14 voturi)    
    Ponta si Antonescu sa faca un anunt public. (Marţi, 24 mai 2011, 7:28)

    mircea [anonim]

    Toti cei care sunt cercetati de DNA,sau stiu ca vor avea probleme cu justitia sa se inscrie in USL.Li se garanteaza proteste oficiale si asztfel se vor face de ras mai bine.Ce poate fi mai interesant dacat sa-i vezi pe Ponta si Antonescu ca plang de mila hotilor.Multa minte le mai trebuie la aiuritii astia.
  • +9 (9 voturi)    
    Vot motiune (Marţi, 24 mai 2011, 8:19)

    costel [anonim]

    Declaratiile lui Antonescu si Ponta la care s-a adaugat si Corlateanu sunt pentru gospodinele cu bigudiuri in cap care se uita de dimineta pina noaptea la OTV.Cei tri mint populatia afirmind ca vorbesc in numele USL,deoarece aceasta formatiune nu exista nefiind inregistrata la tribunal.Cred ca PDL va avea in 2012 circa 60% din voturile electoratului.
  • +7 (7 voturi)    
    Limba romana (Marţi, 24 mai 2011, 8:55)

    Dragos Marcu [anonim]

    "Este posibil sa se schimbe sau nu". Da, domnul Antonesc stapaneste foarte bine limba romana. Probabil s-a studiat pleonasmul in timpul in care domnul Antonescu a chiulit de la facultate (e destul de probabil sa se fi studiat, prin analogie in restul de 98% cand Crinutul a chiulit de la scoala
  • +7 (7 voturi)    
    Oportunitate uriasa pt UNPR! (Marţi, 24 mai 2011, 9:31)

    florin [anonim]

    Nu stiu daca UNPR a sezisat imensa ocazie pe care o are, de a trece in fata in planul stang al politicii romanesti.
    Cu un slogan: "o stanga noua" "o stanga curata", ar putea lua net, din punctul meu de vedere, prim planul stangii romanesti la urmatoarele alegeri.
    Ramane de vazut daca au oameni competenti/structura in teritoriu/etc., cu care sa realizeze acest lucru.
    Tot se vorbeste de o "Alba ca Zapada" in politica romaneasca.
    Ar trebui de pe acum sa intre in campanie electorala/aparitii media/sa se promoveze/sa promoveze o imagine noua a stangii.
    Dreapta (PDL) se reformeaza incetul cu incetul. Cum si in ce fel, ramane sa ne dovedeasca urmatoarele alegeri.
    In stanga esichierului politic insa, e jale! Acolo este un gol mare, care ar putea fi umplut.
  • +10 (10 voturi)    
    Doar zgomot! Iar?! (Marţi, 24 mai 2011, 9:37)

    Sorina [anonim]

    "E posibil sa se schimbe sau e posibil sa nu se schimbe" -ce-o vrut sa zica cu asta Crin?
    Habar n-am ce-o vrut sa zica, stiu ce a zis :Nimic!!! Doar zgomot.
  • +14 (14 voturi)    
    Poate imi explica si mie cineva. (Marţi, 24 mai 2011, 9:47)

    adik [anonim]

    Deci, toti senatorii puterii sunt santajati de Base cu DNA.
    Inseamna ca toti sunt santajabili, deci :-) sunt niste infractori.
    Atunci, am si eu o intrebare:
    - De ce ar vrea USL-ul sa primeasca niste infractori?
  • +8 (8 voturi)    
    se vede (Marţi, 24 mai 2011, 10:31)

    kappy [anonim]

    e clar aici ca ,cititorii hotnews sunt mai bine informati si inteligentii decat cei ai realitatii sau antenelor.
  • +7 (7 voturi)    
    fatarnici (Marţi, 24 mai 2011, 10:57)

    livian [anonim]

    Atunci cind un deputat,sau senator, pleaca din opozitie la putere ,este tradator ,cum se numeste un deputat sau senator, care pleaca (cu gindul la ciolan)de la putere la opozitie ?
    • +5 (5 voturi)    
      Dualitate (Marţi, 24 mai 2011, 10:53)

      Don Ciccio [utilizator] i-a raspuns lui livian

      1) Opozitie -> Putere = un tradator; un corupt...
      2) Putere -> Opozitie = un partizan (in munti); un incoruptibil...
  • +7 (7 voturi)    
    JENANT (Marţi, 24 mai 2011, 11:06)

    Fifi [anonim]

    Cum poti avea incredere in lupta dusa de opozitie, cand in afara declaratiilor de presa, acestia nu sunt in stare sa se mobilizeze atunci cand este vorba de fapte???. Probabil ca pentru cei 7 parlamentari ai opozitiei nu era atat de important acest vot, sau...cine stie? Oricum politicienii romani nu se desmint, indiferent din ce partid fac parte. Si ne cer noua sa le acordam increderea si votul. JENANT!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri