"Da, e posibil sa guvernam cu PDL, dar putin probabil. (...) Daca se gaseste o modalitate corecta de negociere si discutii pe seama principiilor noastre de la care nu putem face rabat, orice discutie e posibila". Declaratia ii apartine fostului presedinte al PNL, Calin Popescu Tariceanu. Aflat la Buzau, liberalul a evocat "experienta foarte trista cu Basescu si PDL" si si-a indemnat colegii de partid sa nu uite trecutul, informeaza Mediafax.

"Am tot observat in ultimul timp gesturi galante, Traian Basescu si PDL incearca sa ne cucereasca ca viitori parteneri. La PSD, Geoana considera in mod natural o coalitie posibila dupa alegeri cu PNL, si nu stiu de ce. Cu PDL, problemele pe care le-am ridicat anul trecut dupa alegerile parlamentare raman valabile. Nu ne vor avea parteneri daca vor sa isi bata joc de Parlament, sa-l transforme in institutie de fatada, pentru ca noi consideram Parlamentul unul dintre pilonii democratiei din Romania", a declarat Tariceanu, in cadrul unei conferinte de presa.

Fostul premier a subliniat ca singurele formatiuni cu care exclude orice discutii sunt partidele extremiste. In cazul democrat-liberalilor, chiar daca "putin probabil", negocierile nu sunt excluse.