La Sala Polivalenta din Bucuresti a inceput ceremonia de lansare a candidatilor PNL la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Ceremonia de la Sala Polivalenta a fost deschisa de Nicolae Furdui Iancu, care a interpretat "Desteapta-te, romane!". Premierul Calin Popescu Tariceanu a luat cuvantul in deschidere, afirmand ca "Romania va avea, in 2008, cea mai mare crestere economica din istoria sa moderna. PNL mai are multe de facut pentru Romania".

  • "PNL este singurul partid de dreapta din Romania. De cealalta parte, exista un singur partid de stanga, care este PSD", a afirmat Calin Popescu Tariceanu.
  • "Nu vom aplica logica stangii, adica sa crestem salariile si pensiile si apoi sa vedem daca avem resursele necesare", a adaugat premierul.
  • "Romania liberala poate deveni, in cativa ani, cea mai mare putere economica a Romaniei. Romania liberala este cel mai mare producator de autovehicule din Europa de sud-est", a mai afirmat primul ministru.
  • "O guvernare de stanga, un program de stanga va ruina Romania. Daca va veni la putere, PSD va incepe prin a creste taxele. Vor sa elimine cota unica de impozitare, asa cum au afirmat in mai multe randuri. Asta pentru ca numai prin marirea taxelor pot acoperi promisiunile fara acoperire pe care le-au facut. Vor fi de ajuns cateva luni daca stanga va veni la putere pentru a ingenunchea tara, pentru ca cresterea economica sa inceteze."
  • "Confruntarea la alegerile din noiembrie va fi intre PNL si PSD. Intre dreapta si stanga", a afirmat liderul liberal, care i-a atacat, insa, si pe ceilalti adversari politici: "PDL-PRM este coalitia rusinii".

Printre primii liberali care au luat cuvantul a fost si Bogdan Olteanu, care a afirmat "Cand liberalii guverneaza, Romania merge inainte. Uitandu-ma la dumneavostra in sala, inteleg ca astazi jucam pentru Romania. Noi gandim la fel ca toti romanii. Nu suntem un partid de mase si nici un partid de mese de restaurant, suntem un partid al oamenilor".

Intre cei care aspira la un fotoliu de deputat sau senator liberal sunt fostul consilier prezidential Adriana Saftoiu, fostul premier Petre Roman, fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, Florin Calinescu, Dida Dragan si Furdui Iancu.

Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, ar putea anunta ca va candida in judetul Ilfov, in colegiul electoral care cuprinde zona Snagov si nu in sectorul 1 al Capitalei.

La ceremonia de lansare a candidatilor liberali vor fi prezenti si actuali ministrii liberali care vor candida la alegerile generale: Ludovic Orban, Eugen Nicolaescu, Teodor Melescanu, Cristian David, Varujan Vosganian, Mihai Voicu, Paul Pacuraru si Cristian Adomnitei.