Secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, le cere demnitarilor care locuiesc in casele aflate in patrimoniul RAAPPS, care nu mai au acest drept, sa paraseasca aceste imobile, anunta Antena 3. Elena Udrea a anuntat, intr-o conferinta de presa, ca democrat-liberalii cer PSD, PNL, PC si PRM sa resprecte legea si sa nu iniste pentru prelungirea situatiei ilegale a unor chiriasi, chiar daca acestia au functii importante in respectivele partide politice.

Declaratia Elenei Udrea vine la o zi dupa schimbul de scrisori dintre presedintele Traian Basescu si liderul PSD Mircea Geaona, in care si presedintele il acuza pe Geoana ca sta cu chirie ilegal.

Elena Udrea a anuntat si ca va returna cele doua miliarde de lei vechi pe care i-a incasat cu titlu de onorariu de la Regia Autonoma a Administratiei Patrimoniului Protocolului de Stat: „Desi imi mentin opinia ca sunt legale contractele mele de asistenta juridica pentru RAAPPS, ca avocat, incheiate intre 2003 si 2004, iar raportul Corpului de Control al primului-ministru, condus la vremea aceea de Cristian David, a fost tendentios si indreptat exclusiv impotriva mea, ca persoana publica, am decis sa returnez sumele pe care cabinetul pe care il conduc le-a incasat ca onorariu”, a declarat Elena Udrea.

Curtea Constitutionala a decis miercuri ca mai multe articole din legea privind vanzarea caselor de protocol sunt neconstitutionale. Astfel ca actualii chiriasi nu vor putea cumpara aceste imobile prin negociere directa.