Comisia de control al SRI intentioneaza sa il audieze pe fostul premier Victor Ponta in legatura cu "elemente din perioada Guvernului USL", a anuntat miercuri presedintele comisiei, Claudiu Manda, transmite News.ro.

Victor PontaFoto: AGERPRES

"Va spun ca intentionam sa-l invitam la Comisie si pe Victor Ponta, pentru ca in cadrul discutiilor Comisiei avem elemente pe care credem ca domnia sa le poate elucida", a afirmat Manda la finalul unei sedinte in care a fost audiat din nou fostul angajat al SRI Daniel Dragomir. De asemenea, a mai fost audiat fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura, adus la audieri din detentie, sub escorta.

Intrebat daca invitarea lui Ponta are legatura cu audierile din speta Dragomir sau cu Sebastian Ghita, Manda a raspuns: "Deocamdata speta Ghita nu e subiect pe care sa-l fi atins noi in cadrul Comisiei. Asta nu inseamna ca e obligatoriu vorba de domnul Dragomir".

El a precizat insa ca sunt aspecte din timpul guvernarii USL la care s-a facut referire in Comisie, fiind invocat numele lui Victor Ponta.

"Sunt elemente din perioada Guvernului USL la care s-a facut referire in aceasta Comisie pe care putem sa le probam pentru ca a fost indicat numele domniei sale. Au fost si alte nume indicate", a subliniat Claudiu Manda.