Fostul bancher Florin Citu va ocupa locul al doilea (eligibil) pe listele PNL Bucuresti pentru Senat, au declarat pentru HotNews.ro surse liberale. Reputatul chirurg Leon Danaila (83 de ani) va deschide lista la Senat, iar Adriana Saftoiu va fi prima pe lista de candidati la Camera Deputatilor. Citu, fost economist sef al ING, a fost dat afara in urma atacului speculativ pe leu din 2008. El este un prieten apropiat al lui Lucian isar, sotul Alinei Gorghiu.

Florin CituFoto: Agerpres

Citu s-a remarcat in ultimii ani prin critici dure la adresa BNR si a guvernatorului Mugur Isarescu, alaturi de alti lideri liberali si asociati ai acestora: Lucian Isar, Daniel Zamfir, Gheorghe Piperea.

El a fost prezent luni la sedinta PNL, alaturi de alti candidati "noi", din Bucuresti sau alte judete.

Intr-un articol publicat in Bursa in 2016, Florin Citu critica declaratii ale lui Isarescu despre aderarea la UE. "În acest caz este valabilă zicala «după război, mulţi viteji se-arată». Discuţiile pe care domnul Isărescu le-a avut, în calitate de premier cu oficialii UE, au fost în anul 2000, când ocupa această funcţie, după care, în 2004, am ratat aderarea la UE. Atât România, cât şi Bulgaria au intrat în Uniune în 2007. Aderarea la UE în 2007 era legată de guvernator? Şi pentru Bulgaria tot domnul Guvernator a aranjat? Nu putem să credem că ce a vorbit domnia sa în 2000 cu autorităţile europene era valabil pentru 2007. Adevărul este altul - că în 2004 nu am reuşit să intrăm, iar în 2007 am intrat. Sunt atât de multe afirmaţii făcute de echipa BNR care nu au legătură cu realitatea economică! Mi se face silă când văd ce declaraţii face Guvernatorul BNR!"

Intr-un articol din acest an postat pe blogul personal, Florin Citu critica decizii luate de BNR intr-un text cu titlul "Coincidenta, prostie sau manipularea masei monetare in interes personal?". Iata un fragment din textul care poate fi citit pe blog: "Nu o sa dau raspunsul la intrebare astazi. In schimb am sa va prezint cateva informatii si fiecare puteti sa formulati un raspuns. Banca centrala a fost debitor net (arunca cu bani in economie mai repede decat putea economia sa-i foloseasca) in perioada 2004-2008 (octombrie). In perioada 2008 (octombrie)-2012 BNR a devenit creditor net al economiei (a scos asa de multa lichiditate din piata in 2008 incat economia platea dobanzi mari doar sa aiba acces la lichiditate pe termen foarte scurt). Unde este coincidenta, prostia sau manipularea? Descrierea de mai sus arata prociclicitatea politicii monetare (sa fie doar o coincidenta, prostie sau manipulare?). Arunca cu bani in economie in perioada de boom si a scos banii din economie in perioada de recesiune cand era nevoie de ei mai mult pentru supravietuire, nici nu mai vorbim de crestere".

Intr-un alt comentariu pe propriul blog, Florin Citu contesta deciziile BNR din 2008 si sugereaza, fara a da insa nume, ca BNR ar fi dat informatii privilegiate despre interventiile sale in piata: "Revenind la 2008, este posibil ca o <> parte a societatii sa fi beneficiat de un curs mai bun pentru a scoate active din tara. Este posibil ca o <> parte a societatii sa fi facut profit pentru ca avea informatii despre interventii. Dar ambele nu se ridica la costul platit de noi pentru eroarea de politica monetara din 2008. Interventia din 2008 a eliminat 3% din PIB potential din 2009 si pana astazi (si continua). Asta inseamna 12% din PIB potential. Orice afacere pentru ativa prieteni pare gainarie pe langa acest cost (mai multe detalii in studiile urmatoare)".

UPDATE Mai jos, lista completa a candidatilor pe locurile eligibile. Prezentarile acestora sunt oferite de PNL:

Senat

Leon Dănăilă - Medic. 83 ani. Nu a mai făcut politică. Specialist neuochirurg la Spitalul Gheorghe Marinescu. Membru titular al Academiei Române, 18 brevete de inventator și 10 de inovator. Autor a 54 cărți și atlase de specialitate. A făcut operații neurochirurgicale din cele mai complexe și a scazut mortalitatea operatorie de la 50% la 4% comparabilă cu cele mai bune clinicile de neurochirurgie din lume.

Florin Cîţu – Economist. 44 ani. Nu a mai facut politică. Experienţă profesională Young & Rubicam SUA, Banca Naţională a Noii Zeelande, EIB Suedia, ING România. A studiat macroeconomie aplicata la Grinnell College si Iowa State University, la Grinnell College a obţinut bursă pentru singurul student din estul Europei şi a finalizat programul în 2 ani faţă de 3 ani durata.

Hildegard Helene Brandl – Arhitect. 43 ani. Nu a mai făcut politică. Absolvent Institutul de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu», Bucuresti şi «Technische Universitaet Dortmund», Germania. Membru Romanian Business Leaders – membru în echipa deproiect „Re-patriot” a RBL. Consilier al Ministrului de Economie, MECMA cu specializare Mediul de Afaceri: project manager MECMA Comisiile mixte Berlin & Muenchen - înfiintarea proiectului pentru management profesional in companiile de stat.

Camera Deputaților

Adriana Saftoiu – Politician. 49 ani. Facultatea de Litere din Universitatea București. Cursuri de jurnalism politic la Sofia (1995), cursuri postuniversitare de relații publice la Facultatea de Jurnalism (1999), beneficiind de o bursă pentru studii în relații publice în Boston, Massachusetts, SUA (2000). 1993-1998 ziaristă ROMPRES și MEDIAFAX. 1998-2000 secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului; 2000-2001 director de cabinet al ministrului Transporturilor. 2004-2007 consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui României. 2008 deputat PNL.

Eugen Nicolaescu. Politician. Doctor în științe economice. 61 de ani. Căsătorit, doi copii. Absolvent al Academiei de Științe Economice (1982). Ministru al Sănătății în perioada 2005 – 2008. Deputat, membru al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci (2000 – 2004 și 2004 – 2008) și vicepreședinte al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci (2004 – 2005). Secretar general adjunct la Ministerul de Finanțe (1999 - 2000), dar și președinte al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (2000). Este specialist în audit financiar, diplomă obținută în anul 2000 la ICAS (The Institute of Chartered Accountants of Scotland).

Ovidiu Raețchi. Politician. Politolog. Scriitor. 37 de ani. Căsătorit, doi copii. Absolvent al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, specializarea “Științe Politice” (2002). Consilier la Camera Deputaților (2002 – 2008), președinte al Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (2008 - 2012), consilier la Senat (2009 - 2012), director al rețelei de ziare Ghimpele (2011 - 2012). În anul 2012, a fost ales în Parlamentul României. Este vicepreședinte PNL diasopra, membru în Comisia pentru Apărare și în Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Camera Deputaților. Este inițiatorul prin lege al Avocatului Diasporei, vicepreședinte al Avocatului Poporului specializat în problemele românilor de pretutindeni.

Cristina Trăilă. Avocat. 40 de ani. Căsătorită, un copil. Absolvent al Facultății de Drept, Universitatea București (2000). Are un master în științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (2007). Membru în Baroul București din anul 2000. Președinte al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, cu rang de secretar de stat (2009 - 2012). Asociat în cabinetul de avocatură “Trăilă și Voinescu”, începând cu anul 2013 și vicepreședinte al EPP Woman, organizația de femei a Partidului Popular European.

Florin-Alexandru Alexe. Politician. Economist. 37 de ani. Necăsătorit. A absolvit Academia de Științe Economice (2002), are un doctorat în Marketing la Academia de Studii Economice, București (2010 - 2013) și a urmat cursurile de Relații Internaționale și Integrare Europeană la Institutul Diplomatic Român (2008 - 2010). A coordonat activitatea de marketing a mai multor companii de presă (Radio Contact, Kiss FM, Centrul Național Media – Național FM) și și-a început cariera politică în anul 2000, când a devenit membru al Partidului Național Liberal. A fost consilier în Consiliul General al Municipiului București (2008 - 2012) dar și în consilier local al Sectorului 3 (2004 – 2008). În anul 2012 a fost ales deputat, fiind secretar al Comisiei pentru Cultură, Artă și Mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.

Sulfina Barbu. Politician. Inginer geolog. 49 de ani. Căsătorită, un copil. A absolvit Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea București (1990) și este doctorand la Universitatea Tehnică de Construcții București. Și-a început cariera politică în anul 1997. În perioada decembrie 2004-aprilie 2007 a fost Ministru al Mediului și Gospodăririi Apelor, iar în perioada septembrie 2011 - februarie 2012 a ocupat funcția de Ministru al Muncii. A mai deținut funcțiile de inginer (S.C. Prospecțiuni S.A., 1991-1997), director comercial (S.C. Industrial Construct S.A., 1997-2001) și director executiv adjunct al Direcției de Protecția Mediului și Educație Ecocivică (Primăria Muncipiului București, 2001-2004). În prezent este deputat în Parlamentul României, fiind președinte al Comisiei de Administrație Publică, Amenajarea Teritoriului și Echilibru Ecologic.

Marius Vintilă. Economist. 34 de ani. Licențiat în științe politice și sociologie. Absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative București (2005), cu master în management la Academia de Științe Economice (2007). Consilier în Consiliul General al Municipiului București (aprilie 2015 – iunie 2016), președinte al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (august 2013 – martie 2014). Este membru al PNL din anul 2002. A ocupat funcțiile de președinte TNL în sectoarele 5 și 6 din București, dar și de prim-vicepreședinte PNL Sector 5 și vicepreședinte la PNL București. În prezent, director general al unei companii private, SC PROLOGIX ACTIVE SOLUTIONS SRL.

***

Danaila: "Tehnocratia e buna, dar limitata"

In perioada 1994-1995 a fost director general al Spitalului "Gh. Marinescu" din Bucuresti, iar din 1995 pana in 2004 a fost director general adjunct al Institutului de boli Cerebrovasculare "Vlad Voiculesu' din Bucuresti, noteaza News.ro.

In anul 1981, a infiintat prima sectie de neurochirurgie vasculara si microneurochirurgie vasculara din tara care se mentine si in prezent.

A fost directorul departamentului de Neurochirurgie din cadrul Facultatii de Medicina Carol Davila din Bucuresti (1992-2004) si seful Clinicii II Neurochirurgie vasculara de la Institutul de Boli Cerebrovasculare (IBCV) pe care o conduce din anul 1981. A fost presedinte pe tara a comisiei de neurochirurgie din cadrul Ministerului Sanatatii (1990-2004) si presedinte pe tara a comisiei din Ministerul Sanatatii care aproba plecarea in strainatate a diferitelor persoane pentru tratament neurochirurgical (1990-2004). Presedintele al comisiei de Neurochirurgie pe tara de la Institutul de Medicina Legala din 1996.