Presedintele PSD Liviu Dragnea a avut la randul sau o intalnire cu reprezentanti ai societatii civile si ai studentilor, iar principalul subiect de discutie a fost implementarea unei strategii pentru tineri, transmite Agerpres.

Liviu DragneaFoto: Agerpres

UPDATE Potrivit jurnalistului Dan Turturica, printre acesti reprezentanti s-au aflat Petre Racanel, presedintele "Federatiei Societatea Civila Romaneasca" si una dintre figurile vizibile din timpul protestelor din 2012, si revolutionarul Dumitru Dinca.

"Am avut o intalnire foarte buna cu unii reprezentanti din societatea civila, de la unele asociatii, fundatii, de la Uniunea Studentilor din Romania, de la o fundatie importanta a tinerilor din Romania. Le-am prezentat chiar si Codul nostru de conduita, am discutat despre necesitatea ca in Romania sa se realizeze un program de dezvoltare, sa se stabileasca niste obiective strategice, sa se realizeze niste structuri care sa urmareasca totusi implementarea asa-zisei strategii pentru tineri, care exista dar nu stie nimeni daca ea se pune in practica. Am stabilit de comun acord sa continuam acest dialog, sa devina o obisnuinta, sa ii ajutam sa se infiinteze si sa functioneze Consiliul National al Tinerilor care poate sa fie o structura ce le va da foarte multa coerenta si ii va ajuta sa devina o voce auzita", a declarat Dragnea, la sediul central al PSD.

El a adaugat ca tinerii isi doresc o infrastructura a lor si legislatie care sa le stimuleze angajarea.

"S-a vorbit mult despre sistemul de educatie si despre sistemul de sanatate, despre nivelul de investitii care trebuie facute aici, s-a discutat despre cultura, despre cum pot fi atrasi tinerii catre cultura, s-a discutat despre faptul ca vor sa aiba acces la munca si dreptul la munca.

Ne-au spus ca cel putin 20% dintre tinerii activi din Romania nu muncesc, deci sunt someri, ceea ce este un lucru foarte grav", a mai declarat Dragnea.