Preşedintele Klaus Iohannis s-a intalnit miercuri cu Prim-ministrul Victor Ponta , la Palatul Cotroceni, anunta Administratia Prezidentiala. "Pe agenda discuțiilor s-au aflat prioritățile legislative din această toamnă, fiind abordată, în cadrul acestei consultări instituționale, inclusiv tema Codului Fiscal" se precizeaza in comunicat. Amintim ca miercuri, in jurul orei 11.00, Victor Ponta s-a prezentat la DNA.

Pe de alta parte, potrivit unor surse, la Cotroceni a mers si vicepremierul Gabriel Oprea, pentru discutii cu presedintele.

Oprea, care este si vicepremier in Guvernul Ponta, a anuntat ca UNPR va participa la negocierile dintre partide pe tema Codului Fiscal, negocieri ce vor avea loc joi, 20 august.

Pe 24 august va fi convocat Parlamentul Romaniei in sesiune extraordinara pentru a vota din nou Codul Fiscal retrimis de presedinte. Klaus Iohannis a refuzat adoptarea Codului Fiscal pe motiv ca relaxarea fiscala introdusa de noul Cod ar periclita echilibrele macroeconomice si nu ar fi sustenabile.