Europarlamentul nu este acasa

Cel mai spectaculos politician în materie de declaraţii a fost de această dată senatorul PSDVasile Dâncu, membru al celebrului grup de la Cluj. La ieşirea de la urne Dâncu a subliniat importanţa euroalegerilor. Acum trebuie să facem şi gesturi practice prin care să demonstrăm că ne-am integrat cu adevărat în Uniune. Întrebat dacă nu regretă că nu se afla printre candidaţii pentru legislativul european, senatorul PSD a răspuns sec. Consider că politica importantă se face în ţară.

Incidente

Avem doua ştampile. Cum le folosim?

61 de buletine de vot pentru alegerile pentru Parlamentul European din sectia numarul 292, situata comuna clujeana Baciu au fost anulate deoarece asupra acestora a fost aplicată ştampila Votatîn loc loc de cea de control. Preşedintele secţiei de votare, Marcela Toma, susţine ca este vorba de o simpla eroare restul buletinelor au fost stampilate corect. Conducerea BEJ Cluj susţine că fapta nu poate fi sancţionata. Pe listele permanente ale sectiei de votare 292 sint inscrisi 1.840 de votanţi.

Probleme cu dieta

Membrii PNG din comisiile secţiilor de votare au reclamat regimul alimentar. Aceştia ausesizat BEJ, pentru faptul că mâncarea nu a fost de post. PNG-şti au solicitat înlocuirea alimentelor. Prefectul Calin Platon s-a dovedit puţin cooperant afirmând ca membrii PNG trebuia sa anunţe înainte daca doreau un meniu preferenţial.

Ca sa nu rămână mai prejos, social democraţii au reclamat că în comuna clujeana Aghireşu, membri PD au distribuit localnicilor haine sub forma de mita electorala. Cazul a fost cercetat cu atenţie de către postul de poliţie din zona, dar nu au fost descoperite nici hainele cu pricina şi nici grupul de pedişti.