Presedintele PNL Mehedinti, Daniel Cirjan, a declarat vineri, pentru Agerpres, ca organizatia locala a PNL a luat decizia suspendarii pe durata nelimitata a protocolului USL incheiat in anul 2012 la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin. Potrivit sursei citate, masura a fost generata de incalcarea de catre PSD si PC a intelegerilor facute de a sustine pentru functia de viceprimar a municipiului Drobeta Turnu Severin un consilier local propus de PNL.

"In urma cu cateva saptamani aliatii nostri au initiat si votat o hotarare de schimbare a mea din functia de viceprimar. In semn de protest fata de aceasta incalcare grosolana a celor stipulate in protocolul semnat, toti membrii PNL s-au retras din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin", a precizat Cirjan.

In context, liderul liberalilor severineni a mai aratat ca a solicitat medierea cazului de catre conducerile centrale ale USL si PNL, astfel incat sa se respecte conventiile stabilite de comun acord si sa nu mai permita abateri de la acestea.

Surse din USL Mehedinti au fost de parere ca e dreptul liberalilor sa ia deciziile pe care le considera oportune in ceea ce priveste prezenta in administratia publica locala din Drobeta Turnu Severin, dar ei mai au obligatia fata de electoratul propriu sa clarifice situatia, intrucat in functia de viceprimar a fost ales prin vot democratic tot un membru PNL, chiar daca "o anumita grupare desprinsa din randurile PDL l-a exclus din PNL".