Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni, intrebat despre propunerea lui Mihai Razvan Ungureanu de a exista un candidat comun pentru prezidentiale, ca democrat-liberalii "nu vor sa fie aroganti", dar "vor sa vada fiecare formatiune politica (de dreapta-n.r.) ce prezinta la europarlamentare", transmite Mediafax.

"PDL a spus, nu o data, ca va face alianta cu formatiuni politice care impartasesc valori de dreapta la momentul oportun. Noi avem o analiza foarte serioasa care a iesit din teren azi-noapte, speram sa o finalizam pana marti, PDL este la 18%. E un punct de pornire important", a precizat Vasile Blaga, inainte de sedinta BPN al PDL.

El a aratat ca formatiunile de dreapta vor trebi sa se "valideze" fiecare la alegerile europarlamentare.

"Nu vrem sa fim aroganti, dar va trebui sa vedem in continuare fiecare formatiune politica ce prezinta la urmatoarele alegeri europarlamentare, va trebui sa se valideze fiecare, pentru ca nu putem merge doar pe declaratii, de altfel corecte, ale colegilor Mihai Razvan Ungureanu si altii in pasii urmatori. Va trebui sa vedem fiecare, intr-un fel sau altul, ca formatiune de dreapta, ce prezinta la viitoarele alegeri", a adaugat Vasile Blaga.

El a aratat ca "discutia este deschisa" in conditiile pe care le-a anuntat, mentionand ca PDL va discuta despre aliante "la momentul oportun".

Liviu Negoita: PDL va avea propriul candidat la Presedintie. Ungureanu nu e membru PDL

La randul sau, prim-vicepresedintele PDL Liviu Negoita a declarat luni ca PDL va avea propriul candidat la Presedintie, aratand ca in dezbaterea interna se pot inscrie si pesonalitati care nu fac parte din PDL si care sunt neangajate politic, excluzandu-l pe Mihai Razvan Ungureanu.

"Domnul Ungureanu este angajat politic, are un partid", a precizat Liviu Negoita, potrivit Mediafax.

El a fost intrebat de catre ziaristi cum comenteaza propunerea lui Mihai Razvan Ungureanu ca formatiunile de dreapta sa aiba un candidat comun pentru prezidentiale.

"Noi am spus ca PDL va avea propriul candidat la Presedintie. PDL, subliniez!", a precizat Negoita.

El a aratat ca in campania interna a PDL, care se va demara in toamna, se pot inscrie si "personalitati care nu fac actualmente parte din PDL", dar care "nu sunt angajate politic".

Intrebat daca Ungureanu poate fi candidat al PDL prentru prezidentiale, Liviu Negoita a raspuns: "Pai, este membru PDL?".

Negoita a fost intrebat si daca PDL ia in calcul o eventuala fuziune cu Forta Civica condusa de Mihai Razvan Ungureanu.

"Cine doreste sa vina catre PDL, prin fuziune, putem discuta", a raspuns Liviu Negoita.

***

Presedintele Fortei Civice, Mihai Razvan Ungureanu, a afirmat, sambata, ca dreapta romanesca este fragmentata, iar pentru a avea sanse trebuie sa stabileasca liste comune la alegerile europarlamentare, un candidat unic la prezidentiale si sa formeze un partid pana in 2016.

"Trebuie inteles ca pentru dreapta romanesca, pentru a avea sanse, exista doua proiecte pe termen scurt si unul pe termen mediu. Pe termen scurt, adica 2014, trebuie sa avem lista comuna a formatiunilor politice ale dreptei pentru europarlamentare", a spus Ungureanu, care a precizat ca pe acesta lista vrea sa se regasesca nume atat din Alianta Dreptate si Adevar (FC + PNTCD), cat si din PDL, Initiativa Romania Liberala sau din alte partide si organizatii de dreapta, cum ar fi Miscarea Populara.

Ungureanu a spus ca lista comuna poate fi stabilita "fara complicatii, pe seama unui protocol".

"Speranta e ca dreapta sa aiba macar acelasi numar de europarlamentari. Daca mergem separat, in mod clar vor fi mult mai putini, poate jumatate", a spus presedintele FC.

Al doilea proiect pe termen scurt mentionat se refera la candidatul unic la Presedintia Romaniei, iar proiectul pe termen mediu este construirea unui partid de centru dreapta pana in 2016.

"Daca nu facem astea, iar fragmentarea se mentine, in 2016 nu se va intra la guvernare din dreapta decat pe seama compromisului politic, sub acoperirea unei coalitii stanga-dreapta. Nu o sa existe un guvern monocolor al dreptei. Cine crede ca dreapta isi poate permite mai multi candidati si sa aiba si succes, ori e naiv, ori pacaleste", a mai spus Mihai Razvan Ungureanu.