Dan Diaconescu a declarat luni seara, la Romania TV, ca vrea sa mearga marti la oficiul de somaj sa depuna actele ca sa obtina ajutorul de somaj. "Am vrut s-o fac luni, dar a trebuit sa merg la acest proces cu DN-ul", a declarat Diaconescu. Dupa circul mediatic facut in cazul privatizarii Oltchim- care nu s-a incheiat inca - patronul OTV, cu iaht si limuzina la scara, a gasit un nou subiect menit sa-l mentina in atentia media.

Dan Diaconescu la OltchimFoto: Agerpres

"Nu stiu ce ajutor de somaj o sa primesc. Ponta m-a bagat in somaj si tot el trebuie sa-mi dea bani, ma rog, impreuna cu guvernul actual. Am 319 colegi cu care voi merge la somaj, ca sa ridicam ajutoarele de somaj. Cam asa gandeste statul, guvernul actual, sa dezvolte economia nationala, inchizand diverse fabrici, diverse intreprinderi", a mai spus Dan Diaconescu la Romania TV.

Potrivit declaratiei de avere din timpul candidaturii pentru parlamentare, Dan Diaconescu detine noua terenuri intravilane, majoritatea in Bucuresti si trei case, potrivit Mediafax. Veniturile obtinute de patronul OTV ultimul an fiscal sunt de 12.972 lei pentru "consultanta" la Oglinda Television, precum si un comision de 30.000 de euro obtinut de la aceeasi societate comerciala.

Dan Diaconescu a fost audiat in mai multe randuri la DNA in dosarul privatizarii Oltchim in care fostul presedintele al OPSPI Remus Vulpescu a depus o plangere penala impotriva lui pentru inselaciune in legatura cu privatizarea Oltchim.

In plangerea penala ajunsa la DNA, fostul presedintele al OPSPI, Remus Vulpescu, il acuza pe Dan Diaconescu de savarsirea infractiunii de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, deoarece acesta ar fi indus in eroare statul roman si opinia publica sustinand ca detine suma de 200 de milioane de lei necesara pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni detinut la SC Oltchim SA.

Care sunt conditiile pentru acordarea indemnizatiei de somaj (Legea 76/2002). Cine poate beneficia de somaj:

  • Persoana care are un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergatoare datei inregistrarii cererii;
  • Persoana in cauza nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinţa, în vigoare, respectiv 500 ron;
  • Persoana in cauza nu indeplineste conditiile de pensionare, conform legii;
  • Persoana este inregistrata la agenţia pentru ocuparea fortei de muncă in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta, daca a avut ultimul loc de munca ori a realizat venituri in acea localitate.