"Chiar daca, dupa cum stiti, dl Campeanu a retractat, intregul Birou Permanent National a considerat ca declaratia respectiva de acum cateva zile este inacceptabila, mai ales pentru un om cu vechimea in partid a dl Radu Campeanu si, indiferent de motivatiile sale, pozitia noastra este una foarte clara. Nu numai din punctul de vedere al popularitatii, al cotei de incredere in sondajele de opinie, a prestantei politice a domnului Antonescu, dar si din punct de vedere formal, politic - si anume desemnarea de catre congresele celor 3 partide ale USL dar si de o adunare reunita - viitorul presedinte al Romaniei va fi fara indoiala dl Crin Antonescu din partea USL. Nu numai in PNL dar si in celelalte 2 partide ale USL exista aceasta hotarare si nu se va face niciun pas inapoi" a declarat luni Mihai Voicu, purtator de cuvant al PNL.

Mihai Voicu a mai afirmat ca intreaga discutie starnita de declaratiile presedintelui fondator al PNL este una politica si ca "exista sustinerea intregii Uniuni, a celor 3 partide luate fiecare in parte, dar mai ales a cetatenilor pentru dl Crin Antonescu, este un lucru evident."

Presedintele fondator PNL 1990, Radu Campeanu, a declarat luni ca nu are nimic impotriva liderului liberal, Crin Antonescu, si a negat ca ar fi spus ca poporul roman nu il va vota pe candidatul USL la presedintie, relateaza Agerpres.

Alte declaratii ale purtatorului de cuvant al PNL:

  • despre zvonurile ca senatorul PDL Gheorghe David trece la PNL: Dl David s-a remarcat in toata aceasta perioada ca fiind un parlamentar extrem de serios. Nu cred ca cineva are ceva sa-i reproseze, chiar daca am fost pana acum in tabere diferite.
  • Daca este adevarat, eu nu stiu acum aflu de la dumneavoastra.
  • Totul este posibil (referitor la faptul ca si alti parlamentari PDL ar putea trece la PNL - n.r.). Nu as putea eu sa confirm sau sa infirm acest lucru, insa aceasta reasezare este una care va fi analizata persoana cu persoana fara niciun fel de indoiala, pentru ca in nicio situatie, cu atat mai putin in politica, lucrurile nu trebuie judecate in alb si negru.
  • Sigur ca exista parlamentari absolut indezirabili pe care nu-i vom putea accepta, sigur ca exista parlamentari care sunt oameni extrem de seriosi cu activitate sustinuta indiferent de apartenenta lor politica si in aceasta situatie nu avem niciun fel de retinere in a-i primi in cadrul USL, indiferent de partidul respectiv.
  • despre trecerea Sorinei Placinta la PNL: Aceasta apropiere de PNL nu este grevata de niciun fel de negociere sau conditie prealabila, ba mai mult decat atat, am inteles ca dna Placinta nu doreste sa mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar.
  • Dupa cum stiti, este o discutie foarte veche, dateaza de dinainte de motiunea de cenzura.
  • despre alegerile din PDL: Sa fie sanatosi! Sa se duca unde le este locul, adica spre nimic.
  • despre afirmatia lui Traian Basescu, potrivit careia criza economica nu va disparea in urmatorul an: Nu parcurgem o perioada roza din punct de vedere economic.
  • Mie mi se pare insa, si exista si argumente in acest sens, ca Guvernul USL, Guvernul Ponta, parcurge pana in prezent pasii corecti.
  • Sa nu uitam ca a trecut doar o luna si o saptamana de cand este in functie, sa nu uitam ca in aceste 5 saptamani s-au adoptat niste chestiuni care vin, cel putin din perspectiva populatiei, sa corecteze, sa atenueze, in masura in care e posilbil, efectele acestei crize.
  • Cifrele si indicatorii economici, bineinteles, nu sunt de asa natura de a arata o prosperitate, insa sunt pasi si decizii care sunt cele corecte si sunt convins ca vom depasi cu bine aceasata perioada dificila.