Jorge Semprun a fost unul din marii scriitori care au demontat ceea ce Andre Malraux a numit iluzia lirica, aventura stangii revolutionare in veacul al XX-lea si dezamagirile care i-au marcat pe atatia dintre cei care au crezut in “Dumnezeul tenebrelor”, deci in religia politica a comunismului. Nascut intr-o familie intelectuala, traind ca adolsecent tragedia Razboiului Civil spaniol, refugiat politic in Franta, student al lui Alexandre Kojeve care l-a indemnat si l-a invatat cum sa citeasca “Fenomenologia spiritului”, participant la Rezistenta anti-nazista din Franta, membru al Partidului Comunist Spaniol clandestin, Semprun a fost deportat la Buchenwald. A scris carti despre acea experienta teribila, despre infamia absoluta a lagarelor de concentrare , in special in “Le grand voyage” si “L’ecriture et la vie”. La Buchenwald s-a imprietenit cu Josef Frank, un comunist evreu din Cehoslovacia, ulterior unul dintre acei lideri stalinisti arestati si condamnati la moarte in procesul Slansky din noiembrie 1952. In acel moment, Semprun era de-acum Federico Sanchez, membru al CC al PC Spaniol. Ulterior, a ajuns chiar membru al Biroului Politic. A tacut, a acceptat minciuna oficiala pentru ca voia sa ramana in sanul Bisericii staliniste. “Nu exista salvare in afara Partidului”, aceasta maxima a inspirat cele mai abjecte fanatisme.
Trezirea lui Federico Sanchez a coincis cu Congresul al XX-lea al PCUS. A inteles ipocrizia lui Santiago Carrillo, omul aparatului si manipulatorul desavarsit. A descris ruptura cu partidul lui Dolores Ibarruri si Carrilo in extraordinara sa carte de amintiri “Autobiografia lui Federico Sanchez”. A fost exclus din PC Spaniol in 1964 impreuna cu un alt eretic, Fernando Claudin. Era de-acum lamurit, traise propriul Kronstadt, propria iluminare. A scris scenariul fimului “La guerre est finie” regizat de Alain Resnais despre conflictul intre ratiune si devotament, dintre realism si fanatism in randul sectei comuniste spaniole.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
