Constiinta anti-totalitara romaneasca este in doliu. Public aici, cu acordul sau, omagiul adus de generalul Ion Mihai Pacepa celui care a fost omul de stiinta si mililtantul anticomunist, fost detinut politic, figura de seama a exilul democratic, consulul onorific al Romaniei in Florida, Claude Matasa. Am avut onoarea de a-l cunoaste, de a vorbi si de a coresponda cu dl Matasa. Am discutat pe larg despre strategiile decomunizarii, despre necesitatea de a salva memoria acelor vremuri de urgie terorista. A fost prezent, la Florida Atlantic University din Boca Raton, in mai 2009, cand, la invitatia programului de peace studies condus de profesoara Nomei marin am vorbit despre confruntarea cu trecutul comunist in Romania de astazi. Mi-a marturisit amaraciunea sa ca o propunere generoasa de a dona o suma importanta pentru un Muzeu al Dictaturii Comuniste nu a avut efectul scontat (s-a adresat Presedintiei si guvernului in perioada 2005-2007). I-am explicat ca era vorba de proceduri care depaseau, la acea vreme, posibilitatile logistice reale. Azi insa lucrurile stau diferit. IICCMER este direct implicat in proiectul Muzeului National al Dictaturii Comuniste si il incredintez pe dl I. M. Pacepa ca voi sustine propunerea ca strada pe care va fi amplasat acest Muzeu sa poarte numele neuitatului Claude Matasa. In numele conducerii IICCMER, al cercetatorilor acestui for de investigatii privind crimele comunismului si memoria exilului romanesc, exprim aici durerea legata de aceasta mare pierdere.

Vladimir TismaneanuFoto: AGERPRES

DRUM BUN, PRIETEN DRAG

de Ion Mihai Pacepa

Profesorul, industrialistul, anti-comunistul si Consulul Onorific al Romaniei in Florida, Claude Matasa, a plecat dintre noi. El ramane insa viu in memoria celor care au avut privilegiul de ai fi apropriati. Iar numele sau va fi, mai devreme sau mai tarziu, incrustat in istoria Romaniei.

L-am cunoscut pe Claude Matase in anii in care mi-a fost coleg la Facultatea de Chimie Industriala de la Institutul Politechnic din Bucuresti, si l-am reintalnit apoi in SUA, unde a obtinut azil politic ca si mine. La inceput, ne-a unit dragostea pentru chimie. Apoi lupta impotriva comunismului, pe care Claude a inceput-o ca student in Romania, a continuat-o ca detinut politic la Canalul Dunare-Marea Neagra, si a perfectat-o in anii cand a fost profesor universitar in Austria si Statele Unite.

Dupa caderea Zidului Berlinului, Claude a devenit Consul Onorific al Romaniei in Florida, si si-a dedicat viata expunerii criminalitatii comunismului. In urma cu cativa ani, el a trimis o calda scrisoare Presedintelui Traian Basescu, prin care s-a oferit sa doneze guvernului roman o importanta suma de bani pentru a incepe constructia unui muzeu al crimelor comunismului. Din pacate, scrisoarea a ramas fara raspuns.

Noi, cei ce l-am iubit si respectat pe Claude, continuam sa speram ca guvernul roman va construi acel muzeu. Si ca strada in care va fi amplasat se va numi Profesor Claude Matasa.

Sa-i fie tarana usoara!

25 martie 2011

Comenteaza pe Contributors.ro