Prieteniile nu sunt pur si simplu oportunitati pentru efemere schimburi de amabilitati, de gratulari, de impresii mondene. Chiar mai putin sunt ele bazate pe aversiuni comune generate de perisabile conjuncturi. ”Shared hatreds make for strange bedfellows” scria marele ganditor Albert Hirschman in cartea sa “The Rhetoric of Reaction”. Dar “bedfellows” nu inseamna prieteni, in sensul veritabil si demn al cuvantului. Nu devii prieten, ci cel mult complice, cu cineva numai pentru ca detesti pe altcineva. Pe nisipurile miscatoare ale urii nu se poate cladi nimic viabil.
Pentru mine, prietenia inseamna solidaritatea mereu intarita întru principii si valori. Cand aceasta solidaritate se clatina, cand orgolii mistuitoare se combina cu varii complexe intr-o dezolanta alchimie resentimentara, cand trecutul este rescris pentru a deveni concordant cu actualele jocuri, manevre si combinatii, atunci se destrama si prietenia. Evident, unii rationalizeaza aceste decizii care anuleaza solidaritatea drept devotament pentru principii. Conform stilizarilor auto-justificative (in care au ajuns sa si creada, iluzionisti auto-iluzionati), ei n-au nimic cu oamenii concreti pe care ii ponegresc, ba chiar ii admira (cand nu-i dispretuiesc), problema este ca ei “nu pot renunta la principii”. As numi acest sindrom fetisismul principialitatii ostentative. In fapt, solidaritatile durabile, cele care nu se trambiteaza, se nasc din confluente valorice, din riscuri comune, din pariuri existentiale impartasite, din convergenta principiilor cultivate cu discretie, dintr-un atasament care nu se schimba peste noapte in raport cu un numar de idei, de norme morale, de aspiratii. Deci nu din cabale, nascociri si jocuri de culise.
Prietenia este un mare pariu al unei increderi ce nu se zdruncina la orice incercare mai dificila. Loialitatea face parte din aceasta alianta intersubiectiva. La fel si o indispensabila fidelitate in raport cu un trecut comun. Dimpotriva, cand cerul se innoureaza, cand prietenii iti sunt insultati si calomniati (fie ca sunt in viata, fie ca au trecut in lumea dreptilor si nu se mai pot apara), nu te speli pe maini, nu simulezi o falsa detasare si nu intri in corul detractorilor, nu cautionezi , nici macar prin eschiva, bucuria acestora de a macula . Iar daca o faci, inseamna ca ai mimat doar prietenia. Exista si forme decente de despartire, nu doar cele menite sa dea satisfactie galeriei. Goethe spunea: “Pentru valet nu exista erou”. Iar Hegel completa aceasta inteleapta si trista constatare cu cuvintele: “Asta se intampla nu pentru ca eroul nu este erou, ci pentru ca valetul este valet”.
Ceea ce francezii numesc le don de l’amitiépresupune prin urmare consecventa, franchete si integritate. Suntem prieteni pentru ca refuzam fanatismele, tribalismele, fundamentalismele de orice culoare. Dar, la fel de important, pentru ca luptam pentru statul de drept, pentru libertatea individului (o libertate care nu se confunda cu un haos moral), pentru demnitate si pentru adevar istoric. Asa s-a construit relatia mea de solidara prietenie cu intelectualii si militantii civici care au infiintat Fundatia “Ioan Barbus” dupa numele unui exemplar barbat politic din PNT-ul lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache, un om care a platit cu ani grei de temnita devotamentul si verticalitatea nedezmintite. Dupa 1989, Ioan Barbus a fost unul dintre vicepresedintii PNT-CD, a colaborat cu Corneliu Coposu, cu Serban Ghica si cu alti lideri taranisti. Le multumesc asadar acestor buni prieteni pentru solidaritatea asumata public in textul de mai jos. (VT)
Declaratie
Fundaţia Ioan Bărbuş îşi exprimă aprecierea pentru gestul Profesorului Vladimir Tismăneanu, Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), de a returna Partidului Naţional Liberal premiul “I.C.Brătianu”.
Considerăm că această decizie este încă o dovadă a coerenţei morale a Profesorului Tismăneanu, un distins specialist în studiul comunismului, atât din punct de vedere academic, cât şi al cercetării şi dezvăluirii concrete a crimelor acestui regim în ţara noastră.
Fundaţia noastră este deosebit de interesată în aceste cercetări, ea purtând numele lui Ioan Bărbuş, om politic trecut prin închisorile comuniste timp de 17 de ani, apoi persecutat şi urmărit pentru convingerile sale anticomuniste.
De aceea Fundaţia noastră a primit cu satisfacţie şi cu speranţă Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi actul istoric al condamnării regimului comunist, pronunţat în baza acestui raport de Preşedintele României, Traian Băsescu.
În plus, Fundaţia noastră a avut ocazia să colaboreze cu echipa IICCMER condusă de Prof. Tismăneanu şi să se convingă de profesionalismul şi integritatea cu care IICCMER lucrează pentru scoaterea la lumină a adevărului despre regimul comunist.
Aşa cum Vladimir Tismăneanu a arătat prin gestul de a înapoia premiul “I.C.Brătianu”, există o legatură esenţială între comunismul ca minciună ideologică, comunismul ca regim istoric ilegitim şi criminal, şi consecinţele sale, în primul rând morale, pe care le trăim astăzi.
Din această perspectivă, domnul Tismăneanu a considerat de datoria domniei sale să protesteze astfel faţă de faptul că Partidul Naţional Liberal, odinioară un mare partid istoric, ce a dat ţării noastre mari oameni de stat şi atâţia martiri şi eroi în vremea regimului comunist, s-a alăturat unor structuri care provin exact din acest regim, contrazicându-şi astfel valorile libertăţii şi orientarea pro-occidentala de la care se revendică. Vladimir Tismăneanu a oferit astfel un reper moral binevenit, în confuzia creată de bruiajul mediatic.
Atacurile murdare cu care este confruntat Vladimir Tismăneanu, tentativele de intimidare, ameninţările cu moartea ce i-au fost adresate, similare celor pe care le primea înainte de 1989 pentru activitatea sa de la Radio Europa Liberă, nu fac decât să confirme puterea politică şi mediatică de care încă dispun încrengăturile comuniste şi securiste. Dar şi faptul foarte important că ele se simt ameninţate de activitatea Profesorului Tismaneanu.
Confirmă şi necesitatea urgentă a lustraţiei pentru ţara noastră, atât spre limpezirea trecutului cât şi spre despărţirea de comunism, corupţie şi de toate acele conexiuni care ne trag departe de valorile Lumii Libere.
Confirmă deci, că domnul Tismăneanu spune adevărul, altfel nu s-ar explica atâta înverşunare.
Fundaţia Ioan Bărbuş îi mulţumeşte domnului Vladimir Tismăneanu şi se solidarizeaza cu domnia sa în faţa celor care încearcă să-l denigreze.
19 ianuarie 2011
