Am citit, ieri, stenogramele cu Sorin Ovidiu Vîntu. Iniţial, am zis pas, dar am fost stîrnit de mai multe persoane. Le-am luat la rînd cam pe toate cele mai importante, mai ales discuţiile cu oamenii din trust. Acum, gura cea slobodă a lumii spune că SOV e la un pas de puşcărie. Ceea ce n-ar fi departe de adevăr, dar de la nişte discuţii pînă la condamnare, zău dacă nu-i un drum lung.
Spre exemplu, să luăm discuţia cu Dragoş Stanca. Ce reiese de acolo? Nu că Vîntu se gîndea să cumpere doi bloggeri, ci că ştie foarte bine că telefonul îi este ascultat. “Uite, acum e clar şi pentru Coldea“. Asta dacă e vorba de Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI. Discuţiile despre cum îşi tratează Vîntu angajaţii sînt irelevante. În fond, cînd îi zici şefului “Mă doare-n cur” sau “cot” sau “fund”, în funcţie de cum a avut sereistul chef să transcrie, înseamnă că dracul nu-i chiar aşa de negru şi că, pînă la urmă, există nişte glume interne. În fine.
Totuşi, şi mai important, pasajul cu adevărat relevant din toate discuţiile este motivul răfuielii dintre SOV şi Traian Băsescu:
Războiul real a început cu Băsescu din momentul în care a apărut pe Realitatea Tv două fete cinci palate şi am început să ne luăm de Ioana Băsescu, să o f… pe aia în gură până la loc comanda, chestie care l-a deranjat pe părintele Ioanei Băsescu în mod vizibil, spunând: Păi, f… morţii mă-ti, una vorbim, başca ne înţelegem, mi-o tragi pe la spate, băi, Manea slutul şi urâtul? Eu ce p… mea ţi-am făcut să te iei de copilul meu în halul ăsta?, reacţie pe care ai fi avut-o şi tu, aş fi avut-o şi eu, când e vorba de copilul meu. [...] Bă, aveam o relaţie bună cu el şi mă trezesc că-mi trage o muie şi-mi şi transmite ţi-am tras-o prin gură. Păi băi, p…, una ne-am înţeles, alta faci? Nu e normal ca organizaţia, în momentul în care avem interese clare, de business, nu de altă natură, că totul se reduce la business, tati, să poată funcţiona corect? Avem o înţelegere cu Băsescu, trebuie să fim capabili să o respectăm, fără să manipulăm nimic, ci pur şi simplu printr-o dispoziţie în staţie, începând de astăzi suntem tovarăşi cu Băsescu. Punct şi de la capăt, aşa se joacă jocul ăsta, că altfel te surprinzi…
Din discuţia cu Sergiu Toader, mai exact. Eh, din toată povestea asta, reţineţi următoarele: dacă sînt mai importante astfel de bălării, e clar că avem o problemă gravă. Vorbim aici de o luptă a influenţelor şi, se vede, Băsescu iese cîştigător, cel puţin deocamdată. Însă e de porc să te concentrezi pe răfuieli personale, din partea lui Băsescu, cel puţin, în loc să-ţi vezi de treaba ta. Şi tot de porc e, şi din partea lui Vîntu, iertaţi-mi citatul din “jmecheraş”, să tragi o muie tuturor ziariştilor care, cel puţin teoretic, ar trebui să prezinte faptele aşa cum sînt.
Dacă aţi citit stenogramele, ştiţi că Vîntu zice, la un moment dat, că singurul lui business în momentul de faţă e cel de presă. Or, asta-i doar aşa, de urechile sereiştilor. Din toată discuţia asta, nu rezultă altceva decît că singurul lui business, presa, nu este decît o acoperire pentru altele. Respectiv, influenţa şi modul ei de folosire, despre care, probabil, Vîntu ar putea scrie un întreg manual.
Fireşte, în dosarul mogulului, cele mai multe stenograme nu sînt nici pe departe relevante şi, vorba americanului, sînt dovezi circumstanţiale într-un caz, cel mult, de trafic de influenţă. Altfel, nu valorează doi lei. Da, sînt relevante pentru modul în care se face presă în România, în caz că mai era nevoie de încă o dovadă. Să nu-mi zică cineva că la Voiculescu o fi altfel, că nu-l cred, e fix la fel. Şi, probabil, şi la Patriciu.
Există, desigur, loc de interpretări. Viitorul lui Vîntu urmează să se decidă, probabil, pînă la sfîrşitul anului viitor. Pentru SOV, acum, e cu ghici: fie liber – are şi influenţa aia rolul ei, ca să nu mai zicem de bani -, fie în puşcărie. Pentru Băsescu însă, e trist. Dacă Vîntu îşi merită soarta, pentru Băsescu e grav că a reacţionat -în ciuda promisiunilor electorale cu distrusul corupţiei şi alte bălării similare – abia în momentul în care şi-a simţit familia atacată.
Or, asta nu-i normal. Asta arată încă o dată, dacă mai era nevoie, dar la un nivel mai mic – interesele unei familii restrînse – cum sînt urmărite interesele familiei. Prin familie, poţi înţelege orice, de la grupuri de interese (sic!) şi pînă la întregul partid. E o boală cruntă de care suferim şi, probabil, de care n-o să scăpăm niciodată.
Citeste si comenteaza pe Subiectiv.
