Ori de cate ori un politician roman comanda un sondaj manipulator si consilierii sai il incurajeaza, avand convingerea ca astfel vor putea determina soarta viitorului scrutin electoral, mintile tuturor celor implicati se raporteaza, probabil fara sa stie, la unul dintre cele mai studiate fenomene din domeniul teoriei predictiei sociale: problema reflexivitatii predictive.

Sa faci comentarii ironice cu privire la ce este in mintea politicianului roman este inutil. Sa ridici semne de intrebare cu privire la ce intelege sau nu intelege un consultant (roman sau strain) despre realitatea inconjuratoare – in afara de faptul ca in ea trebuie sa aiba loc un transfer monetar – este prematur. In Romania, consultantii politici sunt inca priviti ca si cum ar fi depozitarii unei stiinte sau ai unor secrete profesionale inimaginabile profanilor.

Nu sunt. Unii sunt buni manageri si buni organizatori de campanii. Dar o stiinta speciala a predictiei politice nu detin. Si acesta este un verdict irevocabil. Sa lasam insa altora placerea de a dovedi si argumenta, cand ii va veni vremea, aceasta revelatie.

Odata lasata pe seama altora sarcina sa explice de ce „a avea“ este mai important decat „a face“, iar „a face“ este mai important decat „a sti“ in meseria adevaratului consultant politic, avem libertatea de a ne ocupa de ceva cu adevarat interesant: problema predictiilor care se autoimplinesc, caci despre ele este vorba inainte de orice cand vorbim despre manipulare prin sondaje.

Informatia din sondaje, se spera, va modifica realitatea politica in directia dorita de emitator. Caile prin care informatia poate influenta realitatea sunt multiple. Intre ele, predictia care se autoimplineste este cea mai importanta.

Marele sociolog american Robert Merton, primul autor care a abordat problema, o prezinta astfel: „Profetia care se autoimplineste este, la inceput, o definire falsa a situatiei, dar care induce un comportament nou ce face ca asertiunea originala falsa sa devina adevarata“. Altfel spus, ea reprezinta o informatie sub forma predictiva care schimba comportamentul celor care o aud, astfel incat „profetia“ ajunge sa se materializeze ca rezultat al simplei sale exprimari publice.

Predictiile care modifica realitatea pot lua insa multe forme, ne spune Raymond Boudon. Unele se pot autoinfirma: realitatea prezisa nu se mai materializeaza, pentru ca a fost difuzata prin anuntarea publica. Asa ca domeniul cercetarilor a fost ulterior extins pentru a include orice tip de „predictie reflexiva“, adica predictii care, prin simplul fapt ca au fost afirmate public, schimba situatiile sociale la care fac referire.

Nu este surprinzator faptul ca aceste fenomene paradoxale au atras atentia cercetatorilor. Cum era de asteptat, printre primele cazuri examinate de cercetatorii fenomenului au fost cele electorale. De exemplu, inca din anii ‘50, viitorul nobelist in economie Herbert Simon observa ca predictia potrivit careia un candidat va castiga poate crea un „efect bandwagon“ ce conduce la victoria candidatului.

In acelasi timp, insa, ar putea crea o reactie de mobilizare in favoarea oponentului sau (un „efect underdog“) facandu-l pe candidat sa piarda o competitie care altfel ar fi fost castigata. Si, ajuns aici, articolul de fata ar putea sa se opreasca.

Fie si daca ne limitam la nivelul acesta elementar al taxonomiei fenomenului, fara sa mai intram in alte discutii mai sofisticate, observam deja relatia ambigua pe care predictia sociala o are cu realitatea viitoare. Mai pe sleau: faptul ca masluiesti sondajele sa arate ca ai tai castiga nu garanteaza ca ai generat o predictie care se autoimplineste. La fel de bine poti genera o predictie care se autoinfirma. Nu mai vorbim de faptul ca poti genera o predictie care nu schimba nimic.

Ce fel de predictie a fost cea pe care ai aruncat-o pe piata este determinabil doar post-factum. Si nici atunci nu va fi prea clar. Teoretic vorbind, sa zicem ca ai o sansa din 3 sa-ti iasa. Dar tot o sansa din 3 ai sa-ti subminezi singur, cu mana ta, potentialul electoral. Nu este nevoie sa citesti nobelisti sau literatura sociologica ca sa intelegi asta. Daca cineva care sta concentrat trei minute la problema nu ajunge singur la concluzia de mai sus, atunci este in mod sigur politician roman si trebuie sa-si angajeze un consultant.

Cineva poate spune ca, de fapt, sondajele masluite au alte obiective si alte modalitati de operare decat cele discutate mai sus. De pilda, „sa deruteze electoratul“. E o idee ingenioasa. Daca o analizam, s-ar putea insa sa ajungem rapid la un acord ca, la cat de derutat este electoratul nostru, un sondaj masluit nu mai conteaza.

Decat ca o pierdere inutila de bani. Bani care altfel ar fi putut fi investiti in zahar, faina, ulei si alte tehnici electorale alternative care au capacitatea de a concentra foarte precis mintea alegatorului catre diferentele doctrinare dintre partide si temele cheie ale agendei nationale.

Oricum, cand cineva va formula clar teza sondajului ca instrument al derutarii electorale (sau alta asemanatoare), o vom discuta. Pana atunci, cititorul care a ajuns cu lectura pana aici fara sa se plictiseasca in mod sigur va gasi fascinante observatiile de mai jos, privind fenomenului reflexivitatii predictive indiferent daca ele sunt sau nu legate de tema „cine deruteaza pe cine“ si „care dintre ei este cel mai derutat“: electoratul, politicienii sau consultantii...

Am vazut odata cu Merton ca „predictiile publice cu privire la evolutii sociale viitoare nu se sustin de cele mai multe ori tocmai pentru ca predictia a devenit un element nou al situatiei concrete, care tinde astfel sa modifice cursul initial al evolutiilor“. Argumentul devine insa si mai interesant. „Chiar si atunci cand generalizarile cu privire la fenomene sociale si predictiile legate de evenimente sociale viitoare sunt concluziile unor cercetari de o competenta indisputabila, scrie Nagel, concluziile pot fi efectiv invalidate daca devin cunoastere publica si daca, in lumina acestei cunoasteri, oamenii isi altereaza comportamentul, ca reactie la informatiile din studiul in care sunt fundamentate concluziile“.

Pe scurt, un sistem social este un sistem viu, in care indivizii reactioneaza la informatia introdusa in el, adaptandu-si comportamentul. In consecinta, „miscarile sociale pot evolua in directii complet neanticipate“. Viata sociala urmeaza uneori teoriile stiintelor sociale si predictiile generate de ele, dar, la fel de bine, poate merge in ciuda lor si impotriva lor.

Concluzia aceasta are, evident, o importanta considerabila pentru tot ceea ce tine de strategie. In acelasi timp, ne invita la mai multa modestie in ceea ce priveste pretentiile noastre stiintifice. Sau cele de mari manipulatori machiavelici, care putem misca publicul in ce directie vrem, la comanda, cu „stiinta“ noastra „sociologica“. Lucrurile sunt mult mai fluide, eluzive si impredictibile decat am vrea sa credem. Iar pretentia ca faci si desfaci ordinea sociala prin sondaje este doar atat: o pretentie diletanta.

Mai mult, cercetatorii domeniului au aratat ca din cauza existentei reflexivitatii, interventia sociala se confrunta, teoretic vorbind, cu o regresie la infinit, si deci cu un paradox. Scenariul urmator este usor imaginabil: anticipez ca, daca introduc masura A, se va intampla B, dar oamenii anticipeaza ce vreau si iau masuri contra masurii; tu anticipezi ca ei anticipeaza si iei contramasuri la contramasuri s.a.m.d.

Avem, teoretic vorbind, o regresie infinita. O astfel de regresie invalideaza insasi notiunea de strategie sau politica publica. Daca publicul cunoaste „regularitatile“ interventiei, se va raporta strategic la ele si regularitatile vor inceta sa mai fie regularitati. Ciclul anticiparilor preemptive se va deschide. Urmand linia implicatiilor logice, am putea chiar sa inferam de aici nu numai limitele teoriei sociale, dar si impracticabilitatea designului si interventiei sociale.

Posibilitatea teoretica a „regresiei“ si paradoxul „imposibilitatii“ predictiei strategice au fost de mult identificate ca o problema centrala in stiintele sociale. Cum sunt posibile designul institutional si strategia in general, in conditiile reflectivitatii predictive? Iata o interesanta tema de meditatie pentru toti cei care-si inchipuie ca, daca prin accident biografic au ajuns in pozitia de a comanda, organiza sau citi un sondaj de opinie prin birourile vreunui sediu de partid, se transforma cumva in supraintelecte initiate in misterele unei tehnologii sociale profunde.