Am urmarit cu atentie interventia lui Dinu Patriciu la Realitatea TV. Speram sa aud intrebarea "Ce a avut de castigat statul roman de pe urma modificarii contractului cu Sterling Resources ?" si eram curios sa-i aud raspunsul. Explicatiile anterioare nu ma lamurisera deloc, scrie Mihai Damian pe blogul Doc.

Mai intai a venit domnul Tariceanu si a spus ca nu stie despre ce-i vorba (?!) Mai apoi a reactionat partidul sau printr-un comunicat care nu raspunde la intrebare si pe deasupra e plin de minciuni. Pe urma am vazut si nota de fundamentare a actului aditional: o adevarata gluma proasta care pretinde ca contractul trebuia pus in conformitate cu legea petrolului, pe care dl. Tariceanu o modificase prin ordonanta de urgenta. Si ca “exceptarea de la plata redeventei poate fi considerata ca o facilitate acordata titularului”, sau ca actul normativ nu are “impact macro-economic” si alte asemenea prostii infioratoare. Ramanea deci domnul Patriciu, specialist de renume mondial in domeniu sa ne explice cum stau treburile.

Sa fie calitatea enuntata mai sus, sau poate prezenta sa constanta in topul revistei Capital, cert este ca domnul Patriciu trece de ceva vreme incoace drept un guru liberal, care propovaduieste adevarul capitalist bietilor ignoranti care suntem. In societatea noastra proaspat convertita aura sa e suficienta pentru a reduce la o tacere de miel ziaristi altfel destul de incisivi precum Corina Dragotescu sau Bogdan Chirieac.

Nici o sansa deci sa aud intrebarea mea pe ”Realitatea”, dar n-am renuntat sperand ca domnul Patriciu va aborda totusi subiectul. Nu mi-a fost usor, fiindca - eretic cum sunt - predicile sale nu ma conving deloc, ba chiar de cele mai multe ori ma enerveaza. Nu cred defel in ideea unei justitii private, enuntata de domnul Patriciu intr-o interventie anterioara, dupa cum nu inteleg de ce sacrificiul mistretilor de la Balc a fost un act necesar de imbunare a zeilor capitalisti care ar urma sa ne copleseasca cu daruri intr-o existenta viitoare.

Am incercat asadar sa epurez discursul domnului Patriciu de astfel de considerente in afara subiectului. Am ramas cu cateva afirmatii despre contractul in cauza amestecate bineinteles cu idei generale despre liberalismul autentic. Dl. Patriciu a spus de pilda ca uzuanta in lumea buna a capitalismului este ca statul sa cedeze activitatile petroliere firmelor private care au experienta, expertiza, know-how, si asa mai departe. Ca acest lucru este benefic pentru stat fiindca se creeaza locuri de munca (ceea ce spune si nota de fundamentare sus citata).

Pe urma a mai spus domnul Patriciu ca ne facem prea mult sange rau pentru niste zacaminte care nu contin mare lucru, despre care “ni s-au vandut iluzii” si cu care Sterling “a facut o afacere proasta”. M-am fortat sa-l cred pe dl. Patriciu si sa ignor evaluarea in miliarde de dolari pe care o face firma Melrose zacamantului cu pricina. Si m-am gasit imediat in fata unor dileme: cum se face ca aceste firme pe care statul a facut bine ca le-a ales pentru competenta nu si-au folosit know-how-ul de exceptie pentru a-si da seama ca fac o afacere proasta? Pe urma, daca zacamintele sunt practic inexistente, cum pot ele sa creeze locuri de munca durabile? Mai ales insa n-am obtinut raspunsul la intrebare. As fi fost foarte multumit daca statul roman ar fi vandut iluzii firmei Sterling pentru o suma frumusica. Dar in cazul aflat in discutie, drepturile, fie ele iluzorii, au fost cedate gratuit, cu ce interes ?

Poate ca si domnul Patriciu a realizat intrucatva ca explicatiile sale, chiar si impanate cu adevaruri capitaliste universale, erau totusi greu de inghitit. Drept care a adaugat ca statul greseste cand cere redevente prea mici si ca in opinia sa contractele care prevad impartirea resurselor extrase intre stat si exploatant sunt cele mai bune. Se observa aici pilda liberala despre statul nepriceput care face totul anapoda - daca cineva a gresit, atunci acesta este statul.

Trecand peste acest aspect “dogmatic” (lucru de care cei doi moderatori sus-numiti n-au fost capabili) afirmatia este totusi surprinzatoare. Fiindca cine este statul pe care il critica dl. Patriciu in povestea noastra ? Pai este in primul rand domnul Tariceanu, vechi prieten politic, care a incercat sa-l ajute la nevoie intervenind la presedinte si la ministrul Justitiei. Mai este dl. Gabudeanu, fostul sef al ANRM, a carui singura calitate pare sa fie cea de vechi membru al PNLAT, PL93 si alte aripi din tinerete ale celor doi sus pomeniti. In fine, cosemnatar al notei de fundamentare alaturi de dl. Gabudeanu, mai este Dorin Marian, “prieten” al lui Dinu Patriciu pentru care a lucrat si “va mai lucra si in viitor”. Statul care va sa zica e plin de prieteni ai dlui Patriciu care nu se pricep sa faca contracte petroliere, ceea ce nu-i impiedica sa lucreze din cand in cand pentru el, caci sunt foarte competenti. Ciudat, nu ?

Pana la urma aceasta poveste duce cu gandul la falimentul partidelor istorice despre care am mai scris. S-a comentat foarte mult pe marginea actualei coalitii de guvernare compusa din entitati ale fostului FSN. Au trecut aproape douazeci de ani de la Piata Universitatii si trebuie sa constatam ca suntem foarte departe de dezideratul unei tari conduse de oameni care n-au avut de-a face cu fostul regim comunist. Unii spun ca e vina colectiva a poporului roman care n-ar sti sa-si aleaga conducatorii. Nu este adevarat, de vreme ce toate alegerile parlamentare din 1996 incoace au dus la schimbarea puterii politice. Explicatia in opinia mea este legata de esecul partidelor zise “istorice”. Idealizate in perioada de opozitie anti-FSN din anii 90, ele n-au fost capabile in realitate sa se distinga de fostul partid comunist nici prin competenta nici prin moralitate. Marele economist Mircea Ciumara, cel mai specialist dintre cei 15.000 promisi de Emil Constantinescu in 1996, a avut o prestatie catastrofala dupa care a disparut.

Tandemul Muresan-Remes a sfarsit traficand caltabosi, si ne imaginam cu groaza cum decurgeau lucrurile cand cei doi detineau portofoliile Agriculturii si Finantelor. Mai aproape de noi, am avut un ministru de teapa lui Chiuariu la justitie, sau un ministru ca Adomnitei la invatamant, intr-atat de incompetent, incat a transformat-o pe dna Andronescu din Abramburica intr-o persoana respectabila. Abuzurile impotriva statului de drept n-au incetat odata cu guvernarea lui Adrian Nastase, ba dimpotriva. Iar intre contractele semnate de Nastase pentru OMV si de Tariceanu pentru Sterling nu e prea mare diferenta.

Toate acestea au dus la disparitia politica a PNTCD din care nu a ramas decat stafia politica a lui Victor Ciorbea care bantuie pe la televiziuni. In schimb Partidul National Liberal a reusit sa se salveze si poate ca va supravietui si acum. Dar speranta unei forte progresiste, a unei alternative cu adevarat liberale la diversii descendenti ai FSN-ului reprezentate de acest partid a fost distrusa definitiv, prin acte iresponsabile cum este aditionalul 11 la contractul cu Sterling Resources. Iar predica mistificatoare a dlui Patriciu nu va putea s-o resusciteze vreodata.

Citeste si comenteaza peblogul Doc