O stire pasagera de acum cateva saptamani prezenta niste arestari intr-un caz de tentativa de frauda bancara. Cei inhatati de politie incercasera sa obtina un imprumut folosindu-se de niste documente false pe post garantie. Prea subtil. Sa zicem ca in loc de falsuri ar fi prezentat pe post de garantie un document care, desi adevarat in sine, n-ar fi fost nici pe departe actul necesar? Cu un exemplu simplu, ar fi prezentat drept garantie o declaratie pe proprie raspundere ca doi ori doi fac patru? Care ar fi diferenta? Din punct de vedere al interesului public, nici una : ultimul caz e si cu bataie de joc, dar consecintele sunt aceleasi. O sa spuneti ca primul e real in timp al doilea e neverosimil – va inselati. Din punct de vedere al intrumentului de aparare a interesului public, ma refer la justitia noastra penala, cele doua cazuri sunt fundamental opuse : conform parlamentului in exercitiu ultimul caz nu mai e treaba procurorilor. Cealalta diferenta este ca in al doilea caz frauda e imposibila fara cooperarea bancii. Or, banca nu are nici un motiv sa ajute niste escroci anomimi si de duzina. In schimb are destule motive sa coopereze cu un inalt demnitar, prieten cu alti demnitari.
Cu alte cuvinte avem o lege facuta special pentru cei din varful ierarhiei statului, in cazul de fata pentru cei care au pofta de ceva imprumuturi bancare. Un hau de privilegii separa populatia obisnuita de acesti oameni, si de grupul lor de prieteni/complici din mass-media sau din domeniul economic – indivizi care sunt uneori numiti in mod absurd “capitalisti”. Un hau care se adanceste, daca e sa ne luam dupa prospetimea si claritatea exemplelor.
Doar saptamana trecuta am scris despre hotararea data de guvern prin care donatorii catre partide sunt scutiti de declaratie de interese si de dovada provenientei banilor donati. Adica statul nostru a decis sa fie mult mai lejer cu banii care se invart in domeniul politic, o sursa notorie de coruptie, si la noi in tara si aiurea. In schimb acelasi stat ii obliga pe oamenii simpli, mai ales pe cei vinovati de a avea o afacere si de a nu avea prieteni politici, sa dovedeasca permanent ca nu sunt infractori. Partidele pot primi cateva milioane de euro donatii, bani din cine stie ce sursa si in schimbul la cine stie ce servicii, mult mai rapid si mai simplu decat poate o afacere sa incaseze cativa zeci de roni.
In alt exemplu, constat ca nu s-a pus in dezbatere problema unor anumite drepturi ale omului, de altfel foarte onorabile, decat atunci cand au putut fi invocate, si abuzate, in sprijinul politicienilor ajunsi in atentia procurorilor. Astfel au ajuns in mod serios pe masa legiuitorilor, ba chiar sl a mass-media, chestiuni gen protectia vietii private si dreptul la imagine : protectia vietii private a demnitarului surprins luand spaga, dreptul la imagine al demnitarului care blocheaza ancheta procurorilor etc. In schimb, saptamana trecuta aceste chestiuni nici macar n-au mai fost pomenite apropo de problemele o anumita candidatura la primaria Capitalei. Datele personale ale unor oameni au fost folosite si publicate fara acordul lor, lor cine le protejeaza lor dreptul la viata privata? Cine le protejeaza lor dreptul la imagine, odata ce au fost inhamati, fara stirea si fara voia lor, la o campanie politica? Nimeni. Sigur, avem o institutie numita Avocatul Poporului, care s-a remarcat in ultima vreme doar prin protejarea vehementa a poporului de politicieni de legea CNSAS, plina de “venin anticonstitutional”.
Asta ca sa nu mai pomenim de chestiunea falsificarii semnaturilor, la care toti reprezentantii justitiei au ridicat din umeri. In ce priveste aplicarea legii, cred sincer ca o candidatura pentru postul de portar la primarie este tratata mult mai riguros si mai strict decat una pentru cea de primar…
Comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.
