​Op-ed

Nu asa ar trebui sa fie

de Lucian Croitoru     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 februarie 2017, 13:56 Actualitate | Opinii

Lucian Croitoru
Foto: Agerpres
Incepand cu 2016, politica fiscala din Romania a suferit o schimbare majora: a trecut la reducerea impozitelor concomitent cu  cresterea cheltuielilor. Cu alte cuvinte, politica fiscala a fost masiv relaxata, deficitul bugetar in definitia ESA crescand de la 0,8 la suta din PIB in 2015 la o valoare preliminata de 2,8 la suta din PIB in 2016. Au existat multe analize ale relaxarii acestei politici, in special cu privire la sustenabilitatea ei. Au fost insa putine analize referitoare la eficienta politicii respective in atingerea scopului principal, si anume cresterea economica. Acest articol analizeaza in ce masura relaxarea politicii fiscale era necesara si in ce masura a stimulat cresterea economica.

1. Relaxarea politicii fiscale in 2016 si 2017: prea mult prea tarziu


Ma voi referi mai intai la necesitatea relaxarii politicii fiscale. Este just ca aceasta necesitate sa fie identificata in legatura cu fazele ciclului economic. In lumina experientei, ciclul economic poate fi inteles ca avand doua faze: o faza "normala", in care dobanzile de politica monetara sunt semnificativ pozitive, si o faza "anormala", in care dobanzile respective sunt zero sau chiar negative. In fiecare dintre aceste faze, perioade in care economia este in expansiune alterneaza cuperioade in care economia este in recesiune. Astfel, economia poate fi intr-una dintre patru faze posibile: (i) normal-expansionista; (ii) normal-recesionista; (iii) anormal-recesionista si (iv) anormal-expansionista.

Intr-un alt articol am aratat ca in fazele (i) si (ii), rolul central il joaca politica monetara, desi politica fiscala poate ajuta la iesirea din recesiune daca nu a fost prociclica in perioada de boom. Singurul caz in care relaxarea politicii fiscale ar trebui sa joace rolul central in stimularea economiei este acela in care economia este in faza anormal-recesionista. Daca politica fiscala ar fi utilizata la timp si in proportia corecta in faza anormal-recesionista, faza anormal-expansionista (iv) nici nu ar putea aparea.

In Romania, spre deosebire de tarile dezvoltate, criza din 2008 nu a dus la aparitia fazei anormal-recesioniste. In concluzie, daca a fost vreun moment in care Romania a avut nevoie sa utilizeze politica fiscala pentru a stimula economia (nu neaparat cu rol central), acela a fost in perioada in care nivelul PIB efectiv a fost sub nivelul PIB potential. Acesta inseamna intreaga perioada normal-recesionista si, ulterior, o parte a perioadei normal-expansioniste (de revenire din recesiune), pana la momentul in care PIB actual a devenit egal cu potentialul sau (adica gap-ul PIB devine pozitiv).

Dar relaxarea excesiva a politicii fiscale inainte de criza a facut imposibila relaxarea ei odata cu intrarea in recesiune. Relaxarea propriu-zisa a inceput in 2016. Daca in acel an, productia ar fi fost sub potential, relaxarea ar fi fost justificata. Cele mai multe estimari arata insa ca gap-ul productiei s-a inchis inca de la inceputul anului 2016, ceea ce inseamna ca o anumita relaxare a politicii fiscale s-ar fi justificat, eventual, in 2014 si 2015, ani in care, defictul bugetar in definitia ESA a coborat la 0,8 la suta din PIB, de la 2,1 la suta in 2013.Din pacate, aceasta restrangere a deficitului s-a realizat, in principal, prin neefectuarea unor cheltuieli planificate pentru investitii.

Exista insa un proces inevitabil de supraestimare a PIB potential, care face ca gap-ul PIB sa fie subestimat, ceeace inseamna ca gap-ul PIB se inchide in realitate mai devreme decat arata estimarile in timp real. Aceasta supraestimare in timp real este determinata atat de calitatea celor mai recente date, cat si deun bias cognitiv al celor care estimeaza.Corectand pentru aceasta supraestimare, datele din Romania arata ca este foarte probabil ca gap-ul PIB sa se fi inchis inca din 2013. Daca asa este, rezulta ca,in 2013, deficitul bugetar structural a fost de 2,1 la suta din PIB, atingerea tintei pe termen mediu (1 la suta din PIB) necesitand si dupa acel moment o intarire a politicii fiscale.

Oricare dintre cele doua date de inchidere a gap-ului PIB ar fi corecte, devine evident carelaxarea politicii ficale a intervenit prea tarziu, adica a oferit un stimul discretionar cand nu mai era nevoie de el. Pe de alta parte, magnitudinea stimulului discretionar al politicii, adica impulsul fiscal, a fost de aproape 2,2 puncte procentuale (pp) in 2016, ceea ce este prea mult in comparatie cu 0.4 pp necesare pentru a aduce deficitul structural la nivelul de echilibru.

2. De la acccelerarea consumului la decelerarea cresterii economice

Pentru a analiza in ce masura relaxarea politicii fiscale din anul electoral 2016 a stimulat cresterea economica, mai intai trebuie reamintite conditiile in care politica fiscala poate fi eficienta. Iar intre aceste conditii, rangul superior il detine mobilitatea capitalului. In Romania,care are o economie relativ mica si deschisa, mobilitatea capitalului este relativ mare, dar nu este nici pe departe perfecta. O substitutie perfecta a activelor ar insemna ca rata dobanzii interne este egala cu rata dobanzii internationale. Aceasta egalitate nu a aparut nici inainte de criza, nici dupa.

Al doilea aspect care conteaza este regimul ratei de schimb. Este clar ca in Romania regimul rateide schimb este flotarea controlata. Aceasta inseamna ca, pe termen scurt, rata de schimb poate flota liber intre anumite limite, relativ restranse si nu neaparat simetrice, dar ca aprecierile sau deprecierile in afara acestor limite sunt combatute de banca centrala.

Avand aceste aspecte mentionate, un cadru adecvat de analiza a politicii fiscale in Romania pentru perioada 2016-2017 este acela in care capitalurile sunt relativ mobile si rata de schimb este flexibila in anumite limite. Pentru a vedea ce efecte a produs largirea deficitului, consideram ca nu exista alte influente de la alti factori, adica neglijam, temporar, intrarile de capitaluri atrase din fonduri europene, iesirile de capital pentru plata datoriei etc.

In acest cadru, neglijand ceilalti factori, putem identifica un rezultat benchmark pe care il produce o crestere a deficitului bugetar: o crestere a deficitului de cont curent; o apreciere in termeni reali a leului;ocrestere a ratei dobanzii; ocrestere a productiei; si un rezultat incert asupra preturilor. Cu cat este mai mare mobilitatea capitalului, cu atat sunt mai mari intrarile de capitaluri si, astfel, marimeadefictului contului curent (nu neaparat a partii determinate de largirea deficitului bugetar), cresterea productiei si aprecierea reala a monedei.

Fata de acest rezultat benchmark, in functie de metodele de a creste deficitul bugetar se pot identifica, totusi, evolutia preturilor si efectele acestora.

In cazul concret al Romaniei, in anii in care deficitul bugetar structural a crescut in special din cauza reducerii TVA, preturile de consum au scazut. Aceastanu a determinat o apreciere suplimentara a leului fata de rezultatul benchmark, dar a determinato crestere reala a salariilor. Leul mai apreciat in termeni reali si salariile reale mai mari au dus la cresterea consumului, in special al celui de bunuri importate si, astfel, lacresterea treptata a deficitului de cont curent. Deteriorarea deficitului de cont curent a echivalat cu plasarea in strainatate a unei parti a cresterii cererii interne suplimentare pentru bunuri de consum,cererea crescuta neputand astfel atenua deflatia produsa de guvern.In consecinta, ceteris paribus, tinta de inflatie nu a putut fi atinsa.

In perioada 2014-2016, cresterea salariilor reale nu a fost determinata doar de deflatia indusa de guvern, ci si de cresterea nominala a salariilor in sectorul bugetar, mai ales in anii 2015-2016. Cresterea salariilor in sectorul bugetar a influentat intr-o oarecare masura si sectorul privat, printr-un efect de imitatie/demonstratie.In industrie (care produce aproximativ 25 la suta din valoarea adaugata bruta din economie, ocupa aproximativ 30 la suta din forta de munca si desface peste 50 la suta din productie pe piata externa), o crestere cu 10 la suta a salariilor in sectorul bugetar adauga 3,5 puncte procentuale intr-un an la dinamica salariului mediu in decurs de un an (Raport asupra inflatiei, februarie 2016, p. 27). Astfel, la cresterea salariilor reale determinata de reducerea preturilor generata de reducerea TVA s-a adaugat cresterea venita din sporul nominal al salariilor, stimuland si mai mult consumul. Consumul crescut a determinat si o anumita crestere a investitiilor private.Este insa foarte probabil ca influentele pozitive ale investitiilor asupra productiei potentiale sa fie mai mult decat compensate de efectele negative care apar, asa cum voi arata in continuare, din erodarea competitivitatii firmelor.

In timp ce a stimulat consumul, cresterea salariilor a redus insa stimulentele pentru productie. Cresterea salariilor s-a reflectat in cresterea preturilor de productie, ducand la apreciarea ratei reale de schimb a producatorilor, indicand reducerea competitivitatii internationale a Romaniei pe aceasta ruta. De exemplu, in industria bunurilor de consum, in 2016 T3, rata reala de schimb efectiva s-a apreciat cu 5 la suta fata de 2013 T1 si cu 2,13 la suta fata de 2015 T4.

Combinatia dintre un consum mai mare si mai putine stimulente pentru productie a rezultat intr-o prima faza in accelerarea cresterii economice. De la 3,7 la suta in 2015, rata de crestere economica a urcat la 4,7 la suta in 2016. Pe termen scurt, asa cum era de asteptat, combinatia mentionata a dus la cresterea productiei.

Totusi, incepand din a doua parte a anului 2016, au aparut semne ca efectele pozitive pentru cresterea economica ale consumului sunt depasite de efectele negative ale cresterii costurilor salariale, care reduc stimulentele pentru productie. Cresterile salariilor din unele industrii, determinate de o multitudine de factori, au putut fi compensate, pana recent, prin reducerea altor costuri, inclusiv datorita scaderii preturilor petrolului. In 2016 insa, cresterile de salarii din industrie s-au suprapuscu tendinta aparuta in ianuarie 2016 si continuata pana in prezent, de crestere a preturilor materiilor prime pe plan international. Aceasta face ca la nivelul firmelor, costurile generate de cresterea salariilor sa nu mai poata fi compensate prin reducerea altor costuri, ceea ce se va reflecta in accelerarea cresterii preturilor producatorilor.

Pe acest fundal, cresterile salariilor din industrie induse prin efectul de demonstratie a sectorului publicau adaugat o povara pentru producatori, adica au redus si mai mult stimulentele pentru productie.In mod particular, cresterile repetate si relativ mari ale salariului minim pe economie nu au putut fi compensatede firmele mici si mijlocii prin sporuri similar de frecvente si de mari in productivitate.

In consecinta, din a doua jumatate a anului 2016, cresterea productivitatii a ramas cu mult in urma cresterii salariilor. In continuare, in 2017, cresterile cu 15 la suta a salariilor in educatie si sanatate (aproximativ 700 de mii de oameni) si cu 20 la suta a celor din administratiile locale (aproximativ 120 de mii de beneficiari), vor produce noi presiuni pentru continuarea cresterii salariilor in sectorul privat, reducand si mai mult stimulentele producatorilor.

Estimarile oficiale arata ca in 2017, daca ocuparea in sectorul bugetar ramane constanta, salariul mediu in acest sector va creste cu aproximativ 13,6 la suta. Aceasta inseamna ca in industrie, rata de crestere a salariului mediu va fi mai mare cu aproape 4,7 puncte procentuale pe an decat rata care ar fi aparut daca nu existau cresterile de salarii din sectorul bugetar.Comparativ, in industrie, productivitatea muncii  a crescut in perioada 2014 T4-2016 T3 cu un ritm mediu trimestrial de 0,04 la suta.

3. Concluzii

Am aratat ca largirea deficitului bugetarprin reducerea impozitelor concomitent cu cresterea cheltuielilor curente in 2016 si 2017a intervenit prea tarziu si are mai degraba dezavantaje decat avantaje. Cresterea deficitului bugetar a determinat o apreciere a ratei de schimb, reducand competitivitatea externa a economiei. Reducerile de TVA au indus o crestere a importurilor, adica au determinat pierderea unei parti a pietei interne de catre producatorii autohtoni, si au plasat inflatia in afara benzii tintite de BNR. 

Cresterea deficitului bugetar prin reducerea TVA si prin cresterea salariilor in 2016 a contribuit mai intai la cresterea consumului, accelerand cresterea economica in anul electoral. Totusi, cresterile de salarii din sectorul bugetar au dus, prin efectul de demonstratie, la cresterea mai rapida a salariilor in sectorul privat comparativ cu productivitatea muncii. Noile cresteri de salarii din sectorul bugetar in 2017 vor avea acelasi efect. Cu salarii mai mari, stimulentele pentru productie s-au redus, ceea ce va afecta cresterea economica si, implicit, cresterea salariilor in viitor.

Largirea deficitului bugetar prin cresterea investitiilor publice in infrastructura ar fi fost o optiune mai buna, care ar fi dus la sporirea eficientei in sectorul privat.In ultimii 8 ani, ponderea investitiilor private in PIB a urmat o tendinta descadere. Din acest motiv, de peste opt ani, sectorul privat are un surplus de economisiri, care la randu-i a urmat un trend descendent.

Excedentul de economisiriastfel produs este utilizatpentru finantarea deficitului bugetului public. Iar deficitul bugetului public nu este generat de investitii publice, ci de cheltuieli curente (materiale, salarii si cheltuielilor sociale). Ceea ce rezulta, in final, este ca in ultimii opt ani societatea noastra a ajuns sa foloseascaexcedentul de economisiri al sectorului privat nu pentru a finanta investitii, ci pentru a finanta cheltuieli publice curente. Aceasta inseamna ca potentialul nostru de a produce este profund afectat, ceea ce se va reflecta in incetinirea cresterii economice pe termen mai lung.Nu asa ar trebui sa fie.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR.























8204 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Dar cum (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 14:11)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    ?
    • +9 (11 voturi)    
      bun articol (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 16:05)

      corneabr [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      Bun articol si concluzii clare.
      • 0 (4 voturi)    
        Asta doar dacă statul ar fi o corporație (Duminică, 12 februarie 2017, 20:06)

        Harald [utilizator] i-a raspuns lui corneabr

        În fiecare săptămână, câteva mii de români pleacă din țară. Când și dacă ritmul se va reduce la câteva sute pe săptămână, înseamnă că fiscalitatea a început și ea să se reducă la normal.

        Nu poți să îți bazezi fiscalitatea excesivă pe banii care intră anual în economie trimiși din diaspora. Pentru că e o schemă Ponzi (un Caritas, pentru tine). Pierzi săptămânal cetățeni apți de muncă și de consum într-un ritm net mai mare decât natalitatea și net mai mare decât creșterea sumelor trimise de ei în țară.

        Fără supărare, viziunea din articol nu e viziune de economist, e viziune de contabil.
        • +1 (3 voturi)    
          Nu prea cred că ai dreptate... (Duminică, 12 februarie 2017, 21:03)

          economist [utilizator] i-a raspuns lui Harald

          Fără supărate ultima ta afirmație intră în contradicție cu cele de dinainte. Mie mi se pare că există viziune în articol, deoarece se vorbește de investiții, nu de consum.
          • 0 (2 voturi)    
            Investiții publice. Are you for real? :) (Duminică, 12 februarie 2017, 22:34)

            Harald [utilizator] i-a raspuns lui economist

            Domnu' economist, investițiile publice sunt marota voastră ortodoxă keynesiană, dar nu au nicio legătură cu realitatea. Investițiile publice consumă bani, nu produc bani.

            Când o să vă reveniți la realitate, România o să aibă 15 milioane de locuitori, iar generațiile născute după 1990 or să vă blesteme cum îi blestemă cei de azi pe comuniștii gen Ion Iliescu.
          • 0 (2 voturi)    
            Statul trebuie să funcționeze ca o familie (Duminică, 12 februarie 2017, 22:40)

            Harald [utilizator] i-a raspuns lui economist

            unde nu trimite nimeni copiii și bătrânii la muncă și nici fetele mai mari să se prostitueze, dar nici fratele soțului nu primește bani ca să se ducă la femei sau prin baruri.

            Când familia își cumpără mașină, aceea nu e investiție. Dacă n-ai înțeles analogia, o autostradă care duce traficul dintre Deva și Nădlac pe la Giarmata nu e investiție.
        • 0 (2 voturi)    
          ... (Luni, 13 februarie 2017, 12:36)

          a.nonim [utilizator] i-a raspuns lui Harald

          Concluzia articolului e una de bun simt: cresterea bazata pe consum si sacrificarea investitiilor inseamna anularea sanselor pe termen lung. Si nu e deloc contabila, ci pur economica.
          Contabilul nu se gandeste niciodata la investitii, ci la bilant (in activitatea lui foloseste mult semnul "=" daca nu stiati). Economistul e cel care analizeaza oportunitatea cheltuielilor (si mai ales a investitiilor). Chiar daca momentan dpv contabil totul e ok (sau poate fi facut sa para), pe termen lung poate fi catastrofic dpv economic.
          Cat priveste fiscalitatea din Romania, este mai mult mit decat realitate. Daca verificati, impozitul profit (si salariu) este printre cele mai mici din Europa. Costul muncii e peste medie, cam 48%, dar sub 50% (Franta, Germania). Faptul ca e atat de mare e datorat in primul rand procentului enorm de angajati cu salariu minim pe economie si PFA. Singurul capitol unde suntem in top este acciza pe carburanti. Aceasta acciza are avantajul ca nu poate fi evitata usor, astfel ca e folosita pentru a compensa gradul extrem de mic de colectare.
          • 0 (0 voturi)    
            Minciuna fiscalității în procente (Marţi, 14 februarie 2017, 12:11)

            Harald [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

            Fiscalitatea exprimată în procente este doar o uriașă mistificare. În realitate nu contează ce procent plătești impozit, contează cu câți bani rămâi.

            În România există o parafiscalitate uriașă care face costul cu forța de muncă să fie practic dublu decât în Polonia. Mistificarea în asta constă, în a ignora parafiscalitatea, deși în realitate ea este tot fiscalitate pentru agentul economic.

            În orice caz, rezultatele finale nu pot fi mistificate: nu poți pretinde că salariul mediu ar fi 800 de euro ca în Portugalia sau 1.000 de euro ca în Cehia pentru că nu păcălești pe nimeni. Iar săptămâna viitoare alte 2-3.000 de români vor pleca din țară, indiferent ce zice fiscalitatea ta în procente.

            Cât despre investițiile publice, vezi comentariul de mai sus. Dacă voi (tu și autorul) credeți că puteți industrializa România ca pe vremea lui Dej, puteți crede și pe viitor tot așa, nicio problemă.
            • 0 (0 voturi)    
              ... (Marţi, 14 februarie 2017, 13:38)

              a.nonim [utilizator] i-a raspuns lui Harald

              Inteleg ca impozitele ar trebui sa fie exprimate in cifre absolute, si nu relative. E adevarat ca a existat un astfel de model in evul mediu, dar cu greu ar putea fi adaptat astazi.
              Nu vorbeste nimeni de industrializare, ci de investitii, in primul rand in infrastructura, care ar stimula indirect productia (sa mai aminitim de problema Dacia?).
              Si investitia nu e singura metoda de stimulare a productiei. Spre exemplu, dupa zece ani, s-a inregistrat din nou o explozie in vanzarea de elecrocasnice. Era absolut previzibil ca asa se va intampla tinand cont de durata de viata a produselor, daca ar fi existat o gandire strategica s-ar fi oferit facilitati pentru producatori.
              Se prefera in schimb stimularea consumului, ceea ce stimuleaza importurile si nu productia. E politica falimentara pe termen lung. Oricine are o minima pregatire economica stie asta. De altfel am trecut prin asta cu guvernul Tariceanu (sa fie o simpla coincidenta?), dar se pare ca n-am invatat nimic.
              In rest e o confuzie totala care nu merita raspuns. E nevoie de o minima pregatire pentru a intelege fenomenul economic, dar se pare ca nu e cazul.
              • 0 (0 voturi)    
                Înțelegi greșit sau manipulezi cu nesimțire (Marţi, 14 februarie 2017, 15:44)

                Harald [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

                În lege, impozitele sunt stabilite în procente. Dar pe mine, ca antreprenor, nu mă poți prosti folosimdu-te de procente. Cu asta poți să prostești eventual electoratul, ca să-l faci să creadă că România e un adevărat paradis fiscal, însă capitalistul putred vrea el neapărat să investească în Polonia, nu în România.

                Povestea cu electrocasnicele e doar un alt exemplu al credinței neroade că economia e previzibilă. Exact cu asta se ocupă economiștii, să explice de ce lucrurile care s-au întâmplat chiar trebuiau să se întâmple :)

                Diferența dintre noi este că eu înțeleg economie pe banii mei și chiar pierd bani dacă o înțeleg greșit (ceea ce s-a și întâmplat în trecut). Tu înțelegi economie pe baza unor șabloane care nu duc nicăieri, dar care nici nu te costă nimic să le invoci.

                În clipa în care vii cu argumentul fiscalității reduse ca procente, e clar câtă economie înțelegi. Cam ca la Ștefan Gheorghiu.
                • 0 (0 voturi)    
                  ... (Marţi, 14 februarie 2017, 16:44)

                  a.nonim [utilizator] i-a raspuns lui Harald

                  Povestea cu electocasnicele se intampla pentru a treia oara. Din cauza boom-ului din 90 se repeta ciclic din 10 in 10 ani. Nu e greu sa intelegi de ce. Sigur ca e o particularitate romaneasca, care se va atenua in timp. Dar putea fi speculata.
                  Nu comentez in rest pentru ca sunt doar aberatii fara sens. Cand esti absolut convins ca le stii pe toate, iar toti specialistii sunt idioti, e un semn ca ai nevoie de un control. Probabil ar trebui sa se cheme sindromul Ceausescu. Mai grav e ca astfel de oameni ajung in functii de decizie, si asa se explica multe.
                  • 0 (0 voturi)    
                    Specialiști făcuți la apelul bocancilor (Marţi, 14 februarie 2017, 19:22)

                    Harald [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

                    Dacă ai stat toată viața în birou și ai repetat ca un papagal ce-a scris Keynes sau ce-a zis Stiglitz, asta te face specialist doar în ochii tăi. Chiar dacă ai și două doctorate cu citate din Keynes și Stiglitz.

                    N-ai ce să comentezi pentru că sunt lucruri care te depășesc. Sunt lucruri care se întâmplă în economia reală, în timp ce ”specialiștii” tăi stau în birouri și pe la conferințe, își dau dreptate unul altuia și așa își confirmă reciproc presupusa valoare.

                    Nu sunt absolut cxonvins că le știu pe toate, dar sunt absolut convins că recunosc bullshit-ul atunci când îl văd. Iar manipularea ta ieftină cu fiscalitatea românească mai redusă în procente exact asta e, bullshit.
                    • 0 (0 voturi)    
                      ... (Miercuri, 15 februarie 2017, 10:23)

                      a.nonim [utilizator] i-a raspuns lui Harald

                      Problema cu recunoasterea bullshit-ului, e ca cel propriu nu-ti miroase...
              • 0 (0 voturi)    
                Nu înțelegi investițiile în infrastructură (Marţi, 14 februarie 2017, 15:54)

                Harald [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

                așa cum sunt făcute ele în prezent de România.

                Dacă investiția ta în infrastructură duce traficul dintre Deva și Nădlac pe la Giarmata, zeci de mii de vehicule vor parcurge zilnic sute de mii de kilometri degeaba, pentru că ele n-au nicio treabă la Giarmata, ele merg la Nădlac.

                Dacă investiția ta în infrastructură costă de 3 ori mai mult decât normal, dar ea este realizată de subcontractori modești la prețul real, în timp ce băieții deștepți din CNADNR și minister împart diferența cu câștigătorul licitației, investiția ta nu se mai amortizează niciodată.

                România nu e Germania, n-are banii Germaniei și nu are vecinii Germaniei care să poată fi taxați când o tranzitează fiindcă n-au de ales. Totuși, Franța nu e nici ea Germania, dar a reușit să-și construiască autostrăzi folosind alt model de finanțare. Ce-ar fi să studiezi problema și să vii cu o concluzie: ce-ar trebui să facă România dacă vrea autostrăzi.

                Și cu restul infrastructurii e la fel, traficul tău feroviar modern dintre Arad ș București trece pe la Sighișoara. Ție asta ți se pare o decizie de oameni sănătoși la cap?
  • +3 (3 voturi)    
    bugetari si bugetari (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 16:52)

    Paul_ [utilizator]

    Inteleg ca guvernantii nu prea pot sa plateasca in sistemul actual bugetarii dupa performanta. Pe de alta parte, te poti macar uita la domeniile in care concurenta pe post este mare si la cele la care concurenta pe post este mica si apoi sa tragi concluzii despre domeniile in care salariile sunt mici sau mari.
  • +2 (2 voturi)    
    Marea prăpastie (Duminică, 12 februarie 2017, 12:16)

    Spiky [utilizator]

    Marea prăpastie există între oamenii politici de la butoane (care iau decizii politice) și specialiștii în economie. Politicienii încă trăiesc în era Ceaușescu, au impresia că dacă mânăresc statistici, prin asta schimbă realitatea - vezi cazul Comisiei Naționale de Prognoză care i-a dat prompt pe tavă lui Dragnea ce vroia el. ȘI realitatea îi pocnește peste nas când li-e lumea mai dragă - și în acest proces de pocnire, și noi, amărăștenii, o luăm pe coajă, după principiul ”peștele de la cap se împute, dar de la coadă se curăță”.
    Iliescu mai avea câteva noțiuni vagi de economie, sau Năstase, dar după Geoană, Ponta și Dragnea sunt total paraleli - sau trăiesc într-o irealitate absolut paralelă cu realitatea, în care hoții sunt oameni cinstiți, statisticile sar la cer când vrea bossul , și oamenii adunați cu autocarele prin intervenția primarilor de fapt au venit din proprie inițiativă....
    • +2 (2 voturi)    
      Nu ești amărăștean, nu te alinta degeaba (Duminică, 12 februarie 2017, 20:16)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

      Politicienii, așa populiști cum sunt ei, au un contact mai bun cu realitatea decât economiștii cu viziune macro.

      Un economist macro nu e capabil să înțeleagă că omul refuză să mai muncească pe degeaba și preferă să dea 100 de euro pe an șpagă la medic pentru un certificat de handicap. Un politician e capabil să înțeleagă asta, chiar dacă profită de ea.

      Amărășteni sunt cei care trăiesc cu 1.000 de lei pe lună sau chiar mai puțin. Dă-mi voie să am dubii că te încadrezi. E simplu să vrei disciplină și rigoare fiscală în România când ai de unde cheltui 1.000 de euro pe lună. Când ai doar 1.000 de lei, devine o chestiune de supraviețuire. După care toată hipsterimea se miră că Antena 3 și populismul au succes la români.
      • +1 (1 vot)    
        Și da, și nu... (Luni, 13 februarie 2017, 18:35)

        Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        Politicienii nu au contact cu realitatea ci cu masele cărora le spun ce ar dori ele să audă, chiar dacă nu este adevărat.
        Pe de altă parte, nu pot să nu îți dau dreptate. Am fost șocat de o declarație mai veche a lui Isărescu, care considera că oamenii ar trebui să se mulțumească cu salariile astea de mizerie, fiindcă asta este productivitatea. Ceea ce ignora el (și aici ai perfectă dreptate cu economiștii macro, care lucrează și ei cu date statistice, de parcă oamenii nu ar exista) deci ce ignora Isărescu este că
        1) productivitatea nu depinde de muncitor, ci de capacitatea patronului de a-și administra afacerea și de capacitatea statului de a crea un bun mediu de afaceri. Degeaba ești bun afacerist, dacă statul îți ia 50% din profit prin diverse taxe și alte tertipuri fiscale. Nu produci dublu de mâine decât dacă îți dă patronul un strung de două ori mai performant.
        2) Dacă prețul carburantului se dublează, plătești, că nu ai încotro, dar dacă prețurile la mâncare și utilități cresc, până se mărrește și salariul, trec poate și luni... și poate nu crește salariul în aceeași proporție. Deci abordarea salarială ar trebui să se schimbe, să devină mai umană. Statul să taxeze mult mai puțin munca și mai mult capitalul. Dar dacă taxează capitalul, ăla o ia la fugă, pe când amărăștenii stau... sau emigrează?!
        • 0 (0 voturi)    
          Fiscalitatea nu e fixă (Marţi, 14 februarie 2017, 12:31)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

          Statul nu are neapărat de ales între a taxa munca sau capitalul, statul le taxează excesiv pe amândouă pentru că întreține un aparat birocratic uriaș și pentru că face ”investiții publice” de genul sălilor de sport ale lui Adrian Năstase sau ale Elenei Udrea.

          Singurele investiții profitabile sunt cele ale sectorului privat și nici acelea toate. Tot ce face statul sunt cheltuieli, nu investiții, chiar dacă un contabil le clasifică drept investiții.

          Când (peste) jumătate din banii din taxe se pierd în cursul administrării lor și când orice ”investiție” făcută de stat costă de 3 până la 5 ori prețul ei real, relaxarea fiscalității cu doar un sfert din suma asta ar impulsiona deja investițiile private la un nivel mult peste orice ar putea face statul.

          Productivitatea scăzută are și cauze obiective, România nu poate fi mutată cu 1.000 de kilometri mai aproape de Frankfurt, viteza comercială a camioanelor nu poate fi dublată, iar agenții economic privați nu pot fi obligați să cumpere utilaje și să le aducă în România acceptând riscul ca orice funcționar public să le compromită activitatea după bunul plac.

          Toate dezavantajele astea ar trebui compensate printr-o fiscalitate mai redusă, dar ”economiștii” români continuă să gândească în termenii de pe vremea lui Ceaușescu, de parcă economia ar fi de stat și emigrația ar fi controlată cu arma în mână.

          Statul poate continua să-și întrețină aparatul birocratic și să plătească cu 1.500 - 2.000 de euro pe lună funcționari care mută date dintr-un tabel în Excel în altul, dar asta crapă mai devreme sau mai târziu, nu poate funcționa la nesfârșit.
          • +1 (1 vot)    
            De acord, din păcate.. (Miercuri, 15 februarie 2017, 17:37)

            Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Harald

            Deși statul minimal pare cam excesiv, în cazul României ar fi singura soluție de eradicare a birocraturii - adică dictatura birocrației, adevăratul regim politic al României
  • 0 (4 voturi)    
    E bine (Duminică, 12 februarie 2017, 20:57)

    Iorgovan [utilizator]

    Bine ca avem experti platiti cu salarii imense, care sa ne spuna ca nu asa ar trebui sa fie, dar nu pot face nimic ca sa fie asa cum ar trebui sa fie...
  • 0 (4 voturi)    
    specialistii lui peste ismason isi dau cu presupus (Duminică, 12 februarie 2017, 21:06)

    Coco Whistle [utilizator]

    ai intrari de 50 miliarde (06- 2015) de la romani si nici o autostrada de 1 miliard nu se construieste. oare unde se duc banii aia? la saltea? nu cred. mai degraba e gestionare proasta, incompetenta, oameni pusi pe jaf - f probabil. ca detinator al tezaurului romanesc (lol) ce ati facut sa-l recuperati de la rusi? si doi, de ce angajati ma pe pile oameni in structurile bancii mai ales ca nu au nici o pregatire si nici competenta? pe de alta parte, reusiti sa faceti niste job responsabilities pe care nimeni, nici macar daca ai lucrat la banci importante ale lumii nu poti aplica. mai usor intri la IMF decit la bnr, cu exceptia specificata mai sus. eu cred ca v-ati batut joc de tara. btw unde e bancorexul ma?


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică