Au început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).
Cristi DaniletFoto: Arhiva personala
Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.
Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:
- Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
- Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
- Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
- În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
