Idei şi puncte cheie:

Valentin NaumescuFoto: Arhiva personala

• Criza Greciei este departe de a se fi încheiat, atât pe plan economic, cât şi politic şi social, odată cu aşa-zisa „capitulare” a premierului Tsipras în faţa creditorilor;
• Pentru neocomuniştii din guvernul de la Atena, urmează calvarul politic intern şi o viitoare „măturare” de la putere, de către proprii votanţi, în caz că nu se retrag tactic de la guvernare, înainte să aplice programul de reforme;
• Şmecheria şi trufia referendumului din 5 iulie vor fi scump plătite, aşa cum am anticipat săptămâna trecută¹;
• Supralicitarea democraţiei, populismul şi apelul la suveranitatea poporului s-au dovedit, în final, o escrocherie politică de mari proporţii şi un eşec strategic al Syrizei;
• Populismul poate să te ducă la guvernare, dar este dezastruos ulterior, după ce ai preluat puterea iar oamenii realizează că le-ai vândut iluzii;
• Când depinzi de banii altora, votul tău e mic, mic de tot;
• Pariul nesăbuit al guvernului Tsipras cu creditorii, cu FMI şi cu Uniunea Europeană a redeşteptat demonii ideologiilor în Europa, generând linii de fractură grave între culturi politice diferite (de exemplu, nord-sud), între guverne naţionale, state şi societăţi cu orientări, valori şi tradiţii diferite, între categorii sociale şi educaţionale de tip competitiv sau asistenţial, între grupuri socio-profesionale şi indivizi care simt şi gândesc diferit chestiunile de responsabilitate financiară şi politică, şi care acum se vor plasa instinctiv de o parte sau de alta a baricadei primejdioase create de discursul Syrizei (respectiv „capitalişti-bănci-creditori-germani profitori” versus „poporul cinstit-săracii lipsiţi de ajutor-naţiunile abuzate”);
• Nu e deloc sigur că Grecia va implementa toate măsurile convenite şi nu e deloc sigur că va primit toţi banii promişi (una o determină, de fapt, pe cealaltă), dar e sigur că va urma un chin generalizat, mai mare, mai lung şi mai durerors decât orice efort politic real ar fi făcut guvernele Greciei în trecut, de 30 de ani încoace, inclusiv Syriza după 25 ianuarie a.c., pentru a schimba ceva profund şi esenţial în mecanismele „vieţii greceşti”;
• Până la urmă, e posibil să se ajungă la ideea că falimentul Greciei era/este mai cinstit, mai transparent şi mai corect în raport cu opinia publică, cu realităţile financiare ale ţării şi cu banii contribuabililor europeni, că ar putea avea efecte mai rapide de curăţare, reformare şi repornire a economiei locale şi, paradoxal, chiar de salvare a Uniunii Europene din dilemele şi clivajele politice şi ideologice în care se scufundă pe tema Greciei;
• În noiembrie, urmează alegerile legislative din Spania, cu ascensiunea liderului de 36 de ani Pablo Iglesias şi a partidului Podemos (stânga radicală populistă, foarte asemănător Syrizei), înfiinţat în ianuarie 2014 şi cotat în prezent la aproximativ 25% din opţiunile de vot ale unei societăţi destul de greu încercate de şomaj, de scăderea bunăstării segmentului inferior al clasei mijlocii (lower middle class) şi de efectele crizei din anii trecuţi.

Citeste mai mult si comenteaza pe Contributors.ro