O etica “juridica”
In lumea globalizata a afacerilor, se intalneste din ce in ce mai des practica de a adopta Coduri Etice sau Coduri de Conduita, la nivelul marilor corporatii multinationale. Adevarata sursa de “soft law”, aceste coduri au ca obiect aspecte multiple, de la responsabilitatea sociala la dezvoltarea durabila, de la interzicerea muncii fortate, la dezvoltarea unor practici anticoruptie in randul angajatilor si colaboratorilor.
In ciuda denumirii, ele nu au doar o finalitate etica. Dimpotriva, prin includerea lor in randul documentelor semnate la angajare sau in anexele contractelor de servicii si bunuri, codurile etice sau de conduita ale marilor corporatii devin chiar izvor de drept pozitiv, cu efecte juridice. Abaterile de la prevederile acestor coduri pot duce la sanctiuni disciplinare, respectiv contractuale. Astfel, se depaseste in mod evident granita trasata de teoreticienii dreptului din ultimele doua secole, intre morala si drept, morala devenind in mod nemijlocit drept.
De fapt, este vorba de un fel de drept intermediar, care impleteste normele de comportament si de conduita cu regulile imperative, a caror incalcare este pasibila de sanctiuni si care au, implicit, efecte juridice.
Coduri de etica a afacerilor
Despre ce este vorba in aceste coduri? In primul rand, ele sunt adevarate manuale de etica a afacerilor. Pentru multinationala respectiva, este important ca activitatea sa, a filialelor si a furnizorilor/distribuitorilor sai sa fie supusa unor reguli morale, dincolo de obligatiile legale. Spre exemplu, este foarte important sa nu se recurga la munca fortata sau la exploatarea minorilor. Pentru companiile cu activitate in domeniul alimentar, este imperios necesar sa se impuna respectarea unor standarde ridicate de igiena si de sanatate, precum si a cerintelor etice ale afacerii respective: interzicerea utilizarii hormonilor, a substantelor nocive pentru sanatate, utilizarea unor surse curate de materie prima etc. Multe companii de acest fel isi fac un titlu de glorie din interzicerea utilizarii OMG (organisme modificate genetic).
Un alt exemplu: producatorii de masini, care isi asuma tinte tot mai inalte de reducere a poluarii. Respectarea mediului inconjurator si a echilibrului ecologic sunt obiective majore ale majoritatii corporatiilor importante din domeniul auto sau industrie. Conceptul de dezvoltare durabila, un alt exemplu, face din multe companii multinationale adevarate exemple de colectare, reciclare si valori.
Ca o influenta a “corectitudinii politice”, marile corporatii au inceput sa insiste pe conceptul egalitatii de sanse intre barbati si femei, uneori chiar prin masuri de discriminare pozitiva. Ideea de nediscriminare pe criterii de sex, origine sociala sau rasiala, orientare sexuala, conceptii politice sau religioase, este una din liniile directoare centrale ale codurilor de conduita interne.
Totodata, corporatiile se orienteaza din ce in ce mai mult spre conceptul de “responsabilitate sociala”(Corporate Social Responsability – CSR). Astfel, o parte din activitatile comerciale isi gasesc un debuseu umanitar, prin donatii sau sponsorizari catre orfelinate, azile de batrani, prin infiintarea de gradinite, scoli sau alte asezaminte sociale.
O anticoruptie “privata”
Insa, dincolo de etica afacerilor (“business ethics”), codurile etice sau de conduita mai au un rol remarcabil: acela de a infuza principii etice specifice tarilor de origine ale multinationalelor in zone mai putin familiarizate cu aceste principii. Modalitatea de difuzare aminteste de cea a vechilor misionari crestini: aderi la codul meu etic sau nu existi, pentru mine. Iar puterea economica a multinationalelor este bine cunoscuta, putini angajati sau subcontractanti permitandu-si s-o ignore.
Un aspect mai putin cunoscut, dar extrem de interesant, este preocuparea multinationalelor pentru propagarea si institutionalizarea unor practici anticoruptie, atat in randul propriilor angajati, cat si in privinta furnizorilor sau distribuitorilor lor.
Aceasta preocupare apare in mod deosebit la companiile americane si britanice, deoarece acestea sunt supuse unor reglementari precum FCPA (Foreign Corrupt Practices Act) din 1977, din SUA, respectiv Bribery Act 2010 (Marea Britanie). Aceste legi condamna mituirea unui functionar strain de catre o companie cu sediul in SUA/Marea Britanie sau care are principalul actionar (societatea-mama, altfel spus) cu sediul intr-una din aceste tari. Mituirea este ilegala si reprezentantii companiei respective sunt pasibili de inchisoare, chiar daca actul de coruptie s-a produs in afara granitelor SUA sau Marii Britanii. Este un caz de extindere a efectelor unei legi asupra faptelor savarsite in afara teritoriului national, de catre cetatenii statului respectiv. Dincolo de efectul de extra-teritorializare, legea in cauza are un efect de domino asupra filialelor puternicelor grupuri rezidente in cele doua state sus-amintite. Astfel, o mita data de reprezentantul unei filiale din Romania unui primar din judetul Brasov (de exemplu) poate duce la condamnarea pentru coruptie a presedintelui grupului care detine filiala. Mai mult, o mita data de o agentie de publicitate, care actioneaza in numele filialei respective, poate avea acelasi efect, daca este descoperita. Cea mai accesibila cale de a scapa acestei responsabilitati extinse este instituirea de proceduri si de reguli interne, care sa interzica orice practici de coruptie in interiorul si in exteriorul firmelor multinationale si a sucursalelor/filialelor acestora.
Un exemplu de aplicare al FCPA este si atat de actualul dosar Microsoft din Romania, care nu este de fapt decat fateta locala a unui dosar – mamut al autoritatilor americane, tintind actele de coruptie ale reprezentantilor Microsoft din Rusia, China si Pakistan, printre altele.
Aceste legi globaliste anti-coruptie au mai multe tipuri de efecte. Un efect este generarea Codurilor de conduita mai sus mentionate, pe care majoritatea multinationalelor le practica in relatia cu angajatii si partenerii lor. Un alt efect, cel pe care il putem observa in dosarul Microsoft sau in cele ale Enel si EADS, este devoalarea coruptiei politice si administrative din tarile in care multinationalele activeaza. Acesta este un efect de domino tipic, care are un efect benefic asupra societatilor bolnave de coruptie, care au totusi dorinta de a se vindeca.
Ce intereseaza Romania?
Sper ca cele scrise mai sus sa dea o idee despre ce inseamna aceasta “altfel de anticoruptie”. Cu alte cuvinte, coruptia nu se combate numai de catre unele autoritati ale statului national (in cazul Romaniei, de catre DNA, ANI sau Presedintie), ci si de catre forte mai putin vizibile sau vocale, insa nu mai putin eficiente si actionand la un nivel mai profund, uneori.
Aceasta actiune subterana vine ca urmare a implantarii si generalizarii investitiilor occidentale in Romania. La influenta multinationalelor se raliaza actiunea mai mult sau mai putin vizibila a ambasadelor occidentale, dintre care se evidentiaza, deloc surprinzator, cele ale SUA si Marii Britanii. Ratiunea este ca statele respective, din ratiuni extrem de pragmatice, trebuie sa se asigure ca banii multinationalelor lor se cheltuie transparent si controlabil. Pentru aceasta, pot fi utilizate multiple mijloace, dintre care intarirea si sustinerea institutiilor anticoruptie din statele unde se investesc banii respectivi sunt cele mai vizibile, inclusiv in cazul Romaniei. Ar trebui sa fim constienti ca nu mai suntem un “no man’s land”, ci o parte a lumii occidentale si ca influenta ei se face tot mai mult simtita. Acestei influente i se datoreaza, cred, mai mult decat unor persoane aflate in functii de decizie (care au si ele meritele lor, desigur), unele lovituri de teatru din justitie, care au dus la anihilarea surprinzatoare a unor magnati corupti cu aparente de inexpugnabilitate.
Insa aceasta influenta crescanda poate fi si solutia unei viitoare prosperitati a societatii romanesti, scutita de parohialismul insulelor de coruptie care o sufoca, astazi. Atunci cand sansele vor fi egale, cand accesul la prosperitate nu va mai fi conditionat de apartenenta la o mafie locala sau centrala, abia atunci se va putea vorbi de o cale deschisa catre bunastarea generala. Am putea face aici, desigur, o discreta trimitere catre binecunoscuta lucrare “Why nations fail?”[1] (trad: “De ce esueaza natiunile?”), unde se argumenteaza si se explica foarte clar ca statele cu institutii economice si politice “deschise” (engl. “inclusive”, in original) devin o cale deschisa pentru prosperitatea extinsa a cetatenilor lor, pe cand cele cu institutii “inchise” sau “selective” (engl. “extractive”, in original), asa cum Romania a fost in marea majoritate a istoriei sale recente sau indepartate, raman prizoniere inapoierii si saraciei.
Citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro
