Tanacu.

Toma PatrascuFoto: Arhiva personala

Nu mai trebuie sa dai explicatii. Spui Tanacu si e suficient. Poate ca ar trebui folosit ca brand de tara – e mult mai cunoscut si mai sugestiv decit imbecilul slogan Ză Cărpeișiăn Gardăn.

Cind spui Tanacu spui in acelasi timp Daniel Corogeanu – preotul criminal, si Irina Cornici – victima.

La Tanacu s-a petrecut o crima. Cinci oameni – un barbat si patru femei – au torturat timp de trei zile o alta femeie; au torturat-o pina la moarte. Paradoxal, nu-i vroiau raul; doreau s-o ajute.

Desi bine-intentionati, totul s-a sfirsit cu o crima. Preotul si cele patru calugarite nu au omorit-o pe Irina Cornici din rautate. Erau doar limitati, ne-educati, habotnici; nu erau rai. Dar au omorit-o…

Prostia, habotnicia, lipsa de educatie ucid!

Pot ucide in multe feluri, direct si evident ca la Tanacu sau printr-o “sinucidere” asistata de familie prin refuzarea transfuziei de singe (vezi cazul din 2011 de la Baia Mareⁱ). Pot ucide “soft”, blocind transplanturileⁱⁱ sau vaccinarileⁱⁱⁱ. In fine, se pot strecura insidios in societate si ucide ratiunea si demnitatea oamenilor, transformindu-i intr-o turma obedienta.

Ar fi simplu daca problema s-ar rezuma la citiva oameni rai; rai in sensul constientizarii si intentionalitatii nocivitatii actiunilor lor. Ar fi simplu; oamenii rai sint relativ usor de detectat.

Problema fundamentala este data de oamenii buni care fac rau, de oamenii care cred ca fac bine.

Fenomenul este cunoscut de mult – oamenii buni pot sa faca mult rau; nu este nici un paradox aici. Presiunile sociale dintr-un sistem prost alcatuit sint suficiente pentru a scoate la iveala monstrii din noi, asa numitul Efect Lucifer^iv, descris de Philip Zimbardo.

Am tot scris despre abuzurile si aberatiile din sistemul scolar generate de cecul in alb primit de Biserica, si despre spovedaniile si impartasaniile de grup, si despre mersul cu clasa la moastele care “miros foarte frumos”, si despre educatia prin acatiste; din pacate, toate acestea incep sa paleasca in comparatie cu ce se petrece in gradinite.

Da, in gradinite; au ajuns sa se strecoare si acolo!

Din ce in ce mai multi copii, de 2, 3 sau 5 ani, fie ca sint la tara sau la oras, fie ca merg la o gradinita de stat sau privata, sint impartasiti cu “ceiuţ“, sint pusi sa se tirasca in fata preotului sau sa adune in biserica de pe jos “firimiturile care [sic] vând-nevrând [sic] le-au scăpat“^v.

Gradinita nr. 15 Sibiu

In urma unui “parteneriat” cu Gradinita nr. 15 Sibiu, preotul le-a descris copiilor “moduri de a ne ruga, locurile unde putem să ne rugăm, poziţii ale corpului la rugăciune, facerea corectă a semnului Sfintei Cruci, a închinăciunii, a metaniei mari până la pământ“; apoi, dupa teorie s-a trecut la practica: “au făcut, în grupuri de câte trei, metanii până la pământ aşa cum au văzut că se fac corect“, raporteaza satisfacut “parintele”.^vi

Gradinita nr. 11 Alba Iulia

Copiii din grupa „Hărniceilor” de la Grădiniţa nr. 11 din Alba Iulia au avut pentru inceput “două întâlniri cu părinţii de la Mânăstirea ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ […] Mai întâi i-a vizitat Părintele Gavriil Fărcaş, în data de 26 octombrie, chiar de ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, apoi Părintele Stareţ Ioan Cojanu, în 27 noiembrie, care le-a vorbit despre Sfinţi, apoi le-a împărţit iconiţe şi calendare editate la mânăstire“. Apoi au plecat ei “în pelerinaj […] [unde] s-au închinat şi au sărutat icoanele din biserică“.

“Părintele Stareţ le-a citit apoi rugăciuni”

“[…] după care toţi s-au împărtăşit.”

“Au mâncat şi anafură, iar cu multă grijă şi delicateţe au adunat de pe jos firimiturile care vând-nevrând le-au scăpat.“^vii

Impecabila educatie, nu?

Gradinita nr. 11 Craiova

“‘Copiii sunt cea mai sigură investiţie a Bisericii. Fără ei nu putem privi în viitor, nu putem fi siguri că locaşurile noastre de închinare vor fi la fel de efervescente. De aceea încercăm ca, prin tot ceea ce facem, să semănăm în sufletele lor iubirea de Dumnezeu şi de valorile ortodoxiei noastre’, a mărturisit părintele Scorbură.“^viii

Am pastrat pentru final ce-i mai “bun”. Prin zelul doamnelor de la Grădiniţa “Pişcoţel” din Ploieşti, beneficiem de rara ocazie de a vedea pe viu cum decurge o impartasanie la gradinita:

Scenele sint halucinante. Trecem peste faptul ca preotul le da tuturor celor 17-18 copii “ceiuţul” cu o singura linguriţa, plimbata cind in gura copiilor, cind inapoi in pahar, desi mai multi dintre ei sint in mod clar bolnavi – pe parcursul inregistrarii se aud repetat accese de tuse groasa, expectoranta.

Trecem si peste faptul ca doamnele i-au tinut nemincati^ix pe copii (unii de doi-trei ani!) toata dimineata, iar cind preotul a terminat pina la urma slujba, acestia, infometati, s-au napustit asupra bucatelelor de piine ramase (v. la min. 08:10):

O voce din off ii explica preotului de ce sint copiii atit de infometati: I-am tinut…

Preotul: Da, le e foame…

Glas de femeie: Le e foame…

Dar cum ramine cu misiunea gradinitei de a oferi copiilor posibilitatea “dezvoltarii libere, integrale si aromonioase [sic]“^x? Cit timp iau “suculeţul” de la tata popa fara sa cricneasca sint liberi sa se dezvolte liberi (v. la min. 03:15):

Voce din off: Scoate degetelul din gura! Shhhh!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro