Performanţa macroeconomică a României poate fi evaluată în contextul unei analize comparative a indicatorilor macroeconomici. În ciuda stimulilor acordaţi economiilor europene, estimările privind evoluţia de ansamblu a Zonei euro în 2013 sunt pesimiste, creşterea PIB real rămânând în teritoriul negativ.
Am ales pentru analiza comparativă trei/patru ţări cu care cred că avem vectori de tangenţă economici, politici, sociali, istorici s.a. Nu am considerat ţările baltice, deşi Estonia continuă perioada sustenabilă din punct de vedere macroeconomic iar Letonia şi Lituania pare că au trecut cu bine provocarea ieşirii din cercul vicios austeritate – recesiune – noi măsuri de austeritate. Aceste trei ţări vor avea în 2013 cele mai ridicate ritmuri de creştere economică, chiar dacă în cazul Letoniei, de exemplu, această performanţă este umbrită de o rată ridicată a şomajului.
Pentru România, estimările arată a patra cea mai ridicată rată de creştere a PIB real dintre ţările UE 27, de 1,6%. Pe fondul unui an agricol normal, o creştere moderată a consumului, formării brute de capital fix şi a exporturilor nete va conduce probabil la o rată de creştere în aproprierea estimării, chiar mai sus în condiţiile adoptării unor măsuri de stimulare economică în semestrul doi şi al creşterii gradului de absorbţie al fondurilor europene. Din graficul de mai jos observăm un mix de indicatori care relevă sustenabilitate macroeconomică în cazul României (o consolidare fiscală cu ţintă de deficit bugetar 2,4% din PIB combinată cu o nevoie de finanţare în scădere faţă de anul trecut şi mai mică decât cea din Ungaria şi Polonia şi o datorie publică redusă ca pondere în PIB).
Analiza macroeconomică urmăreşte mai apoi dinamica indicatorilor care îţi arată trade off ul dintre şomaj şi inflaţie, relevând importanţa pe care decidenţii de politici macroeconomice o acordă stabilităţii preţurilor versus stabilităţii decalajului de producţie, gradul de convergenţă structurală către ţările dezvoltate, eficienţa stimulilor acordaţi în vederea relansării economice dar şi inovarea unor măsuri active privind reducerea şomajului. Sigur, mai sunt şi alţi factori. România rămâne ţara cu una dintre cele mai ridicate rate ale inflaţiei din zonă, reflectând imaturitatea structurală a economiei, persistenţa ridicată a inflaţiei dar şi un comportament asimetric al companiilor în ceea ce priveşte răspunsul la şocurile pe cerere sau ofertă.
Pentru evoluţiile economice şi sociale, mai ales în contextul liberalizării preţurilor la energie şi ala discuţiilor legate de suportul populaţiei pentru consolidarea fiscală, este interesant de urmprit ce se va întâmpla cu asimetria vitezei de convergenţă între preţuri şi salarii faţă de media UE. Concomitent, dinamica ratei sărăciei ne va permite să catalogăm consolidarea fiscală ca fiind calitativă sau nu, echitabilă sau nu, sustenabilă sau nu.
Confirmarea procesului de relansare economică în ţările studiate este un proces pe care-l putem analiza văzând modul în care vor evolua indicii sentimentului economic şi cel al încrederii consumatorului.
