La rece despre sansele lui Traian Basescu la referendum. Si despre ce va urma dupa

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 9 iulie 2012, 9:25 Actualitate | Opinii

Traian Basescu a fost suspendat de catre Parlament in data de 6 iulie, iar sansele ca acesta sa se reintoarca la Controceni in urma referendumului din 29 iulie sunt aproape nule, scrie Cristian Orgonas, pe blogul lui.

In acelasi timp insa, foarte probabila demitere a presedintelui va reprezenta un nou inceput pentru formatiunile de dreapta care il vor avea in frunte pe Mihai Razvan Ungureanu, rezultatele alegerilor generale si prezidentiale din toamna fiind acum mult mai greu de prezis.

De ce Traian Basescu nu va trece de referendum?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie mai intai sa analizam structura populatiei adulte pe niveluri educationale. Astfel, ponderea populatiei cu un grad redus de instruire este de 58,6%, in timp ce ponderea populatei cu studii liceale sau universitare este de doar 41,4%.

Mai mult, datorita faptului ca populatia din mediul rural se prezinta in numar mai mare la vot, ponderea votantilor cu un nivel de instruire sub medie este mai mare decat cel aferent intregii populatii adulte.

De ce sunt importante aceste date: principala problema adusa in discutie in cazul suspendarii nu este suspendarea in sine, ci modul in care aceasta a fost facuta, insa temele de dezbatere sunt destul de greu de inteles de catre marea masa a votantilor.

Cu alte cuvinte, statul de drept, justitia, democratia, MCV-ul, plagiatul lui Ponta, posibila suspendare a dreptului de vot al Romaniei in Consiliul European, sau taierea fondurilor europene pot reprezenta importante teme de discutie doar pentru cei care le inteleg si sunt interesati de astfel de subiecte, pentru restul populatiei (adica pentru majoritatea votantilor) fiind mult mai important faptul ca actualul presedinte este cel care le-a taiat salariile si pensiile.

Spre exemplu, cunosc persoane care pana acum doi ani l-ar fi votat pe Traian Basescu (aproape) in orice conditii, dar in acest moment nu vor decat sa scape de el, indiferent de ce se va intampla dupa demitere, iar numarul celor ce gandesc asa este foarte mare. Or, in aceste conditii, pentru a castiga, presedintele are nevoie de un miracol in urmatoarele trei saptamani.
Ce urmeaza dupa referendum?

Demiterea lui Traian Basescu va produce probabil cea mai radicala divizare a electoratului din ultimii 22 de ani, iar efectele se vor observa la alegerile din toamna.

In cazul in care va pierde, cea mai mare parte a celor peste 3 milioane de voturi pe care presedintele le va obtine oricum la referendum vor trece la cel pe care acesta il va desemna drept succesor, respectiv Mihai Razvan Ungureanu. In plus, este greu de crezut la Traian Basescu va merge acasa sau pe vapor daca va fi demis, mult mai probabil fiind un tandem cu MRU pe tiparul Aliantei DA din 2004.

In ce ii priveste pe cei de la USL:

  • demiterea presedintelui a fost principalul motiv pentru care aceasta alianta a fost constituita, si este posibil ca, in noile conditii, PSD-ul sa nu il mai sustina pe Crin Antonescu la presedintie. Se pregateste Sorin Oprescu?
  • Victor Ponta nu va putea scapa de acuzatiile de plagiat, indiferent de ce se va intampla dupa referendum. Daca nu va demisiona, foarte probabil liderii europeni vor incepe sa il evite, la fel cum il evita si pe Viktor Orban;
  • pentru cei de la Bruxelles nu este important partidul aflat la putere in Romania, ci respectarea statului de drept. In acest context, daca vor avea cea mai mica suspiciune ca USL va incerca sa influenteze justitia in perioada urmatoare, foarte probabil ne vor taia accesul la fondurile europene, cu toate consecintele de rigoare;

Indiferent de rezultatul referendumului insa, urmatoarele 3-4 luni vor fi extrem de agitate, printre efectele probabile fiind reducerea ratingului de tara si o volatilitate crescuta a leului.

PS: gasiti aici rezultatele unui sondaj aparut astazi. Dupa cum se poate observa, procentul celor care doresc schimbarea este cu atat mai mare cu cat gradul de educatie este mai mic.

Comenteaza pe BusinessDay.ro


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

​VIDEO CONFERINTA: Batrana, capra Sofica si cenzura comunista

Filmul Baloane de curcubeu, in regia lui Iosif Demian, respins de cenzura comunista, a avut lansarea dupa 35 de ani la Sibiu, in cadrul Festivalului Astra. Cu aceasta ocazie, in cadrul conferintei ce a precedat proiectia oficiala, am putut afla de la regizorul Iosif Demian cum functiona cenzura comunista asupra filmelor, cum a fost distribuit in rol actorul Dorel Visan sau povestea batranei si a caprei Sofica.

26402 vizualizari

  • -35 (55 voturi)    
    nu prea conteaza educatia (Luni, 9 iulie 2012, 9:38)

    Dan [anonim]

    Eu am doua facultati si abia astept sa scap de Basescu. Si l-am votat, acum 8 ani. Si nu l-am mai votat acum 3 ani.
    • +33 (47 voturi)    
      Bravo! (Luni, 9 iulie 2012, 10:54)

      Parzival [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      Lasa-ma sa ghicesc: ai doua facultati, ambele la universitati particulare, si esti doctorand, right? Si probabil si master. Pe mine m-ai convins cu educatia!
      • -13 (27 voturi)    
        ba bine ca nu (Luni, 9 iulie 2012, 11:08)

        Dan [anonim] i-a raspuns lui Parzival

        Ambele de stat, una inceputa pe vremea lui Ceasca, cand se facea carte...nici nu stiu de ce ma agit eu pe aici, intre mii de basisti
        • +13 (17 voturi)    
          da chiar asa :)) (Luni, 9 iulie 2012, 13:01)

          unnene [utilizator] i-a raspuns lui Dan

          pai du-te coane si agita-te intre miliarde de usl-isti. la antena 3 te poti manifesta liber si neingradit de dictatorul basescu
        • +13 (17 voturi)    
          uite de ce (Luni, 9 iulie 2012, 14:06)

          Parzival [utilizator] i-a raspuns lui Dan

          pentru ca daca esti un om scolit, asa cum te pretinzi, nu se poate sa nu accepti ca ce s-a intamplat in ultimele zile reprezinta incalcari GRAVE ale statului de drept, care nu au legatura cu Basescu, Ionescu, Popescu... Si oricat de tare ti-ar displacea Basescu, de data asta are dreptae 100%. De-asta te agiti aici, unde oamenii au inteles ce s-a intamplat, si nu la birt sau la Antene.Este?
        • -8 (12 voturi)    
          Te felicit ... (Luni, 9 iulie 2012, 14:47)

          Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui Dan

          ...ca te agiti pe aici. Trebuie sa fie si portocalii constienti ca nu sunt 100% din electorat, ca nu toti cei educati sau cu venituri mari, care lucreaza in mediu privat etc au aceasi optiune politica.
          • +7 (7 voturi)    
            te feliciti degeaba (Luni, 9 iulie 2012, 23:17)

            geocrin [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

            Sunt sigur ca si TU ai multe diplome in spate, dar esti modest..........la etaj bate vintul USList, ca sa NU spun comunist.
            • +2 (2 voturi)    
              Nu conteaza intotdeauna studiile (Marţi, 10 iulie 2012, 11:34)

              Iulia [anonim] i-a raspuns lui geocrin

              Intr-adevar, studiile nu conteaza intotdeauna la alegeri, dar se poate generaliza fara nicio problema.
              Normal ca mai sunt si exceptii. Mama mea are 10 clase si voteaza NU la referendum. E scarbita de Ponta si de toata cloaca USL... Deci se poate si asa.
              Ca mai sunt si idioti cu 20 de clase care sunt pro USL, asta nu mai spun...
      • +12 (16 voturi)    
        Politrucii (Luni, 9 iulie 2012, 12:54)

        Solange [anonim] i-a raspuns lui Parzival

        Draga Dan, eu te cred ca ai absolvit doua facultati. Pariez ca prima este fac. de drept pe care ai urmat-o la f.f. in timp ce erai militian si a doua a fost de stiinte politice la St. Gheorghiu. Politruc scrie pe tine.
      • +9 (13 voturi)    
        pentru ca s-a incalcat statul de drept (Luni, 9 iulie 2012, 15:21)

        Parzival [utilizator] i-a raspuns lui Parzival

        Si iata ca si Angela Merkel este de aceeasi parere... dar probabil ca ea nu e foarte educata...
        • 0 (0 voturi)    
          fratica.... (Marţi, 10 iulie 2012, 14:05)

          ceapa [anonim] i-a raspuns lui Parzival

          Hai ca puteai gasi una mai buna. Ceea ce spune Merkel e cel putin dubios. Trebuie sa tii cont de faptul ca partidul lui Merkel a luat cel mai slab scor la alegeri in Renania de Nord Westfalia de dupa al doilea razboi mondial. Iar Westfalia a un barometru al alegerilor in Germania. Sarkozi a pierdut alegerile in Franta, Basescu va fi dat jos in Romania. Incet, incet, Merkel isi vede viitorul. Asta e adevarata sursa a tipetelor lui Merkel. Austeritatea e o politica de care s-a saturat Europa. De ce la americani trece mult mai usor criza? Pentru ca ei nu au adoptat politici de austeritate ci politici de crestere economica. Ceea ce am avut si noi. Gata nene, adopta politici de crestere economica astfel vom ramane in criza asta pe vecie.
          • 0 (0 voturi)    
            doar ca (Marţi, 10 iulie 2012, 19:17)

            Parzival [utilizator] i-a raspuns lui ceapa

            la ora actuala Merkel se bucura de o rata de popularitate de 70% si la anul sunt alegeri. Asa ca....toata argumentatia ta ma lasa rece!
            • 0 (2 voturi)    
              Cine tot arunca (Miercuri, 11 iulie 2012, 9:53)

              Stepanida [utilizator] i-a raspuns lui Parzival

              asemenea bombe pe piata?Sorin Oprescu la Cotroceni?Hai sa fim seriosi!Nu-si tradeaza Sorin Oprescu bucurestenii!2020 trebuie sa-l prinda tot in Primaria Generala!
              • -1 (1 vot)    
                Sorin Oprescu (Miercuri, 11 iulie 2012, 12:29)

                arakis [utilizator] i-a raspuns lui Stepanida

                candidat pentru Cotroceni?Nu e o idee de neglijat,dar alegerea e numai si numai a lui Sorin Oprescu!
                • 0 (0 voturi)    
                  Nu,in nici un caz! (Miercuri, 11 iulie 2012, 19:26)

                  milosh [utilizator] i-a raspuns lui arakis

                  Sorin Oprescu stie ca are job la PG pentru multa vreme de acum incolo.Nu cred ca ar face domnia sa o asemenea figura bucurestenilor,adica sa plece la Cotroceni!E drept ca are multe atuuri pentru postul de presedinte,atuuri deloc neglijabile.
      • 0 (0 voturi)    
        si, probabil... (Marţi, 10 iulie 2012, 19:10)

        kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Parzival

        el sau nevasta bugetari, asa este ?
    • -15 (25 voturi)    
      nivelul de educatie... (Luni, 9 iulie 2012, 10:54)

      costica [anonim] i-a raspuns lui Dan

      Din articol nu rezulta deloc ca cei cu nivel ridicat de educatie sunt impotriva demiterii, dimpotriva inteleg ca cei pe care-i cunoaste Dl Organas si despre care vorbeste ca ar vota pentru demitere azi desi in urma cu 2 ani l-ar fi votat pe Traian Basescu(in orice conditii)sunt oameni cu studii, cred ca am inteles bine....
      Ma indoiesc ca profesorii aia(oameni cu studii superioare) carora Traian Basescu le-a promis majorarea salariilor cu 50% in anul electoral 2008 si NU le-a mai majorat NICIODATA, il vor vota pe Traian Basescu!!!
      Traian Basescu nu are garantat voturile celor cu studii, asa cum spune indirect si Dl Organas....
      Si eu am studii superioare, facute ca lumea nu la Spiru Haret sau Dimitrie Cantemir(precum PDLeiii care ne-au condus!) dar abia astept "sa scap de Traian Basescu".(asa cum se exprima si dl Organas )
      Asta ar putea fi chiar un subiect de cercetare, de doctorat ca tot e la moda printre politicieni sa ai doctorat!!
      Dna Andreea Paul Vass mare specialista si analista PDLista sa mai faca un doctorat pe subiect, unul pe bune !!!
      • +17 (23 voturi)    
        cu parere de rau va spun (Luni, 9 iulie 2012, 12:12)

        cris19 [utilizator] i-a raspuns lui costica

        ca in ciuda studiilor Dvs. superioare nu cred ca intelegeti problema. Si in 2007 s-a incercat suspendarea lui Traian Basescu si nu imi amintesc sa fi reactionat atat de transant UE (desi si pe atunci eram membri).

        Problema este ca suspendarea s-a facut prin anihilarea puterii judecatoresti (CCR nu mai are dreptul sa se pronunte asupra deciziilor Parlamentului), prin schimbarea abuziva din functie a presedintilor celor 2 camere ale Parlamentului si a avocatului Poporului.

        Respectarea regulilor jocului intr-o democratie ar trebui sa fie mai importanta decat parerea pe care o avem despre persoana care ocupa o functie. Adrian Severin, de exemplu, nu a fost exclus din PE (desi sunt sigura ca se puteau schimba niste reguli de procedura care sa inlesneasca lucrul asta).
        • -4 (10 voturi)    
          Diferente 2007 - 2012 (Luni, 9 iulie 2012, 12:55)

          Xu [anonim] i-a raspuns lui cris19

          Asa ca de la oamenii aia fara studii, care nu stiu sa citeasca prea mult:

          - In 2007 avizul CCR a fost NEGATIV. In 2012 avizul CCR a fost NEUTRU. Sau mai bine zis nu a existat. A lasat la latitudinea Parlamentului sa decida, ceea ce s-a si intamplat.
          - In 2007 avizul CCR era consultativ. In 2012 avizul CCR este consultativ. Diferenta? Intre timp, baietii de la PDL, au introdus obligativitatea unui aviz pozitiv iar baietii de la USL au scos aceasta obligativitate (cu cateva zile/sapt in urma).
          - In 2007, pozitia oficiala a UE a fost una neutra. In 2012, pozitia OFICIALA a UE este una neutra. Diferenta? Intre timp a aparut Twitter!
          - In 2007, rezultatul a 50% + 1 din participantii la vot puteau demite Presedintele. In 2012 avem aceasi situatie! Diferenta? In luna Aprilie 2012, domnul Mircea Toader a introdus o modificare la legea referendumului astfel incat un DA din partea a 50%+1 din cei INSCRISI pe listele de vot sa poata demite Presedintele (la o prezenta la vot de 55% din populatie, ar fi fost nevoie ca peste 90% din votanti sa spuna DA). La o prezenta la vot de sub 50%, rezultatul referendumului, indiferent care ar fi fost el, ar fi fost anulat. Spre referinta, la referendumul din 2007, prezenta la vot a fost de 44.45%). Aceasta modificare a fost inlaturata in urma cu cateva zile/saptamani.

          PS: Daca il doresti pe domnul Basescu Presedinte, tot ce ai de facut este sa te prezinti la vot. Singurul care DECIDE este POPORUL!

          Bafta!
        • -2 (6 voturi)    
          "schimbarea regulilor jocului" (Luni, 9 iulie 2012, 13:09)

          costica [anonim] i-a raspuns lui cris19

          Dvs stiti cum a "procedat" Traian Basescu la viata lui ca politician?
          Va redau mai jos opinia unui lider maghiar care nu poate fi nici USListi nici basist.
          Este Antal Arpad, Primar la Sf Gheorghe, fost deputat in Parlamentul Romaniei si care spune clar ca Basescu a procedat LA FEL, schimband regulile in timpul jocului.
          Opinia o gasiti pe Covasnamedia, in Oservatorul de Covasna, ziarul locar din Sfantu Gheorghe si jud Covasna:
          "Antal Árpád (UDMR): „Schimbarea din mers a regulilor pe scena politică ‘ştirbeşte’ democraţia”
          Autor AgerpresPOLITICĂJul 5, 2012
          Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a afirmat că schimbarea din mers a regulilor de joc de pe scena politică „ştirbeşte” democraţia.
          „Din păcate în ultimii ani au fost multe decizii la nivel politic care au ştirbit instituţiile de bază ale democraţiei şi nu e un lucru fericit faptul că se perpetuează aceste lucruri (…) Dar, hai să fim realişti şi corecţi şi să spunem că nu ieri, alaltăieri au început să fie schimbate regulile jocului. Îmi amintesc când eu eram deputat în Parlamentul României cum a fost dat jos Adrian Năstase şi pus Bogdan Olteanu în locul lui. E important ca instituţiile statului să funcţioneze corect, iar părerea mea e că atunci când eşti la putere trebuie să faci regulile şi să te comporţi în aşa fel încât să îţi fie bine şi când eşti în Opoziţie. Dacă nu ţii cont de reguli, atunci când ajungi în Opoziţie nu vor ţine cont nici alţii”, a spus Antal Árpád."
          http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=33291

          Dvs ce parere aveti, se pare ca Traian Basescu si PDL au procedat EXACT la fel,schimband regulile in timpul jocului politic!!!
          Cum va suna?
          Mai cititi si asta:
          "Băsescu declara pentru BBC in 2005: "Este normal ca majoritatea să aibă preşedinţia celor două Camere”
          În 2005, Băsescu declara pentru BBC că şi pentru preşedinţii Parlamentului trebuie să existe procedură de revocare"
          Cititi tot articolul pe Jurnalul.ro!
          http://www.jurnalul.ro/observator/basescu-bbc-2005-presedintie-camere-617666.h
      • +9 (13 voturi)    
        Dragi costica, Dan si altii care gandesc la fel, (Luni, 9 iulie 2012, 13:17)

        postacu [utilizator] i-a raspuns lui costica

        Nu conteaza cate facultati ati terminat, important este sa va ganditi (sa analizati la rece) daca decizia de a sustine actiunile USL (chiar daca sunt abuzive si ilegale) este una pe care ati luat-o voi printr-o analiza proprie, obiectiva sau v-a fost insuflata de catre niste formatori de opinie priceputi. Daca ati terminat facultati pe bune (nu dand spaga sau copiind pe la toate examenele), atunci ar trebui sa aveti suficient discernamant incat, daca va puneti un pic creierul in functiune, sa recunoasteti tentativele de manipulare si sa va feriti de mrejele manipulatorilor. Daca va multumiti sa luati informatiile de la a3 drept adevaruri incontestabile si refuzati sa va amintiti "cat de bine era" din toate punctele de vedere pe vremea guvernarilor PSD/PDSR (a3 va ajuta sa uitati ce-i drept), daca va doriti sa traiti intr-o tara condusa din umbra de oameni integri precum Voiculescu, Hrebenciuc sau respectabilul Catalin Voicu, atunci facultatile pe care le-ati facut nu va confera vreun avantaj fata de cei mai putin educati (desi teoretic ati avea posibilitatea sa vedeti ceea ce nu pot vedea oamenii mai putin educati). Diplomele (oricat de meritate ar fi) nu gandesc pentru noi dupa ce terminam facultatea. Diplomele arata eventual ca in timpul facultatii am dovedit niste aptitudini, ele spun doar ca ne-am insusit (mai mult sau mai putin) niste cunostinte si avem un anumit potential pentru a intelege si alte lucruri. Daca insa dupa absolvirea facultatii spunem "gata, bine ca am scapat, de-acuma nu mai trebuie sa invat nimic!" vom fi o prada la fel de usoara pentru manipulatori, ca si cei fara studii. Ba mai mult, le vom legitima manipularea in ochii celor mai putin educati pentru ca se va spune "iata, oameni cu scoala gandesc exact la fel ca noi, deci suntem pe calea cea buna". Deci puneti in balanta faptele din trecut ale USL respectiv ale "regimului dictatorial Basescu" si vedeti pentru fiecare cate au potential benefic pentru viitorul tarii.
      • +2 (2 voturi)    
        Costica ... (Marţi, 10 iulie 2012, 1:00)

        Gambeta [utilizator] i-a raspuns lui costica

        urla invidia in tine. De fapt, asta e problema romanului de astazi: de ce are ala si eu n-am? Acum toti vreti o portie din ciolanul proaspat al USL-ului, numit Romania. Dar va trebui, Costica, sa te multumesti cu "faramituri", 100 de lei (impozabili) cu mare noroc in plus la leafa. Da, Costica. Si stii de ce asta? Pentru ca "vaca de muls" a Romaniei (adica mediul privat) e cam slaba dupa criza din 2007.
        Vad si o "premeditata" lipsa de memorie la tine: in 2008, presedintele doar a promulgat o initiativa a PSD-ului devenita lege prin votul unanim in Camera Derutatilor (254 bucati de parlamentari unul mai prost informat decat altul, inclusiv Adomnitei care pe vremea aia era ministru al invatamantului si care una spunea in sedintele de guvern si alta vota in parlament, motiv pentru care a primit "eject" de la tata Tariceanu). Si toate astea sub atenta supraveghere a liderilor de sindicate, care au asistat la vot. Acum, Costica, stii ce an era 2008? An electoral. Si cum promisiunile in an electoral sunt asa cum sunt, te-ai ales doar cu saliva siroind pe bot. Asa ca aviz amatorilor.

        P.S. Stiai ca aveai libertatea sa renunti la postul sigur si caldut de bugetar, pentru unul mai bine platit in mediul privat, dar mult mai nesigur? Apoi la prima leafa, cand ai fi constatat ca iei doar jumatate din brut, restul mergand la "pomanagii" vei fi inteles ce ti-am scris mai sus. Noapte buna, Costica!
        • -1 (1 vot)    
          sunt la pensie, pensie completa!! (Marţi, 10 iulie 2012, 6:38)

          costica [anonim] i-a raspuns lui Gambeta

          Si e destul de buna, am lucrat in industria auto dupa terminarea facultatii(la inceput in Brasov, multi ani)si am o pensie buna dupa 33 de ani de munca !!!
          Nu ma plange pe mine, am lucrat si cativa ani in grupa a 2-a ca Sef la Galvanizare si azi am o pensie din care traiesc bine mersi...
          Copiii mei sunt mari, cu scoli bune si joburi bune, la casele lor, nu ma plange tu !!
          Ai grija de tine!
          Sper numai ca pensiile sa le poata plati statul roman, pentru ca eu am platit 33 de ani cotizatia(sume consistente) la sistemul public de pensii!!
          Nu ne mai zapaciti cu iadul pe care-l va aduce USL, nici PDLul lui Basescu NU a fost mai breaz!!
          TOTI, absolut toti politicienii Romaniei mint, fura si nu-i doare nicaieri de noi romanii care-i votam!!
          Scapam de Traian Basescu, Doamne ajuta !!!
          Iar USL va plati la fel daca va face aceleasi prostii desi Traian Basescu nu cred ca va putea fi egalat la minciuna, ipocrizie, sfidare si clientelism politic(poate ne spui ce recomanda numirea Robertei Anastase in functia de Presedinta la Camera Deputatilor, a lui Boc ca Prim Minsitru sau a dnei Udrea ca mare Ministresa peste miliarde de Euro ca se minunau si cei de la The Economist in 2009!!) cum am vazut in astia 4 ani la PDLul lui!!
          "Succesuri" !!!
          • +1 (1 vot)    
            Varsta de pensionare (Marţi, 10 iulie 2012, 11:30)

            Un platitor de taxe [anonim] i-a raspuns lui costica

            Poate ne povestesti si cum te-ai pensionat dupa doar 33 de ani de munca. Cred ca esti pensionat pe caz de '' boala'' ....... Ca sef la Galvanizare sigur erai un mare MEMBRU PCR.......
          • 0 (0 voturi)    
            Cateva lamuriri ... (Marţi, 10 iulie 2012, 12:44)

            Gambeta [utilizator] i-a raspuns lui costica

            Nu voi comenta nivelul contributiei tale la buget, dar iti voi spune ca anul trecut am dat statului peste 2,5 mld lei pe taxe si impozite. Si totusi nu ma "limitez" la aceasta chestiune. Am alte asteptari de la viata: vreau o societate normala, in care valorile si non-valorile sunt asezate corect, in care pot spune ce cred fara riscul de primi un cap in gura sau o ranga dupa ceafa, in care sa rad sau sa plang atunci cand simt ca e cazul, nu cand imi spun altii sa o fac.
            Scuza cu "toti fura" asa ca nu conteaza daca fura si altul este penibila si dincolo de orice limita inferioara imaginabila a inteligentei si a bunei cresteri; o aud de ani de zile si mi-e scarba de ea. Cine fura (si aici ma refer la orice forma de furt) trebuie sa plateasca! Asa e normal.
            Despre greselile politice voi spune ca ele trebuie "taxate" in limita jocului politic, la alegeri. Cele prezidentiale urmau in 2014.
            Circula de ceva vreme ideea ca TB ar fi fost ales doar de 5 mil si ceva dintre romani, din acesta cauza nefiind "legitim". Dar contracandidatii sai la respectivele alegeri, cu mai putine voturi decat cele obtinute de TB, ar fi reprezentat vointa majoritatii si, evident, ar fi fost astfel legitim alesi. Logica (ma bazez pe ea) imi spune ca ideea e "sadita si atent crescuta".
            Politicienii aberanti de astazi vor disparea, cu "o mana de ajutor" din partea alegatorilor. Dar rolul nostru de parinti nu va disparea; avem datoria de a lasa copiilor nostri nu doar un trai decent, ci si o societate normala, in care fiecare sa primeasca cu masura a ceea ce ofera.
    • +13 (21 voturi)    
      la spiru le-ai facut pe amandoua? (Luni, 9 iulie 2012, 10:55)

      unnene [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      se vede ca esti profund.
      • +9 (15 voturi)    
        "le are" (Luni, 9 iulie 2012, 11:09)

        zaboo [utilizator] i-a raspuns lui unnene

        nu "le-a facut", bre...
    • +13 (19 voturi)    
      corect (Luni, 9 iulie 2012, 11:02)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      nu conteaza educatia, ar conta judecata corecta, dar de atatea ori chiar intelectualii au judecat stramb cautand doar explicatiile care sa le justifice opinia si ignorand orice altceva. Ar fi bun un exercitiu de logica formala si cunostiinte legate de statul de drept si despre ceea ce inseamna democratie, dar chiar si asa lucruile pot fi relative. Alta varianta este sa ascultam de pozitia occidentului fie din respect, fie de frica ca nu ne mai sustin in alte conditii, dar sunt si aici unii care cred ca Macovei a pacalit toate serviciile secrete si diplomatiile din vest, dezinformand intreaga lume. Cea mai la indemana varianta, atat pentru intelectual cat si pentru prostime este sa faca ceea ce ii spune inima (chiar daca inima nu poate sa ii spuna altceva decat ce a auzit pe la TV si in presa - pro sau contra). ...si probabil asta se va intampla caci asa este omul, conditii in care Basescu va pica.

      Cred ca exista o singura intrebare care se poate pune in momentul de fata si accea nu este legata de Basescu, el va pica aproape cu siguranta. Intrebarea adevarata este: Va fi USL-ul un rau inzecit fata de Basescu? Este o intrebare la care inevitabil vom afla raspunsul. In 6 luni vom stii daca suntm o tara, un popor de lumea a 3-a sau o democratie adevarata.
      • +6 (8 voturi)    
        p.s. Despre articol... (Luni, 9 iulie 2012, 11:22)

        Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui Mowgli

        PSD-ul il va sustine pe Antonescu la alegerile de acum, pentru ca nu are o conjunctura favorabila pentru a-si impune propriul candidat. Daca voiau sa isi impuna candidatul propriu trebuia ca suspendarea sa vina dupa alegerile parlamentare.
        Ponta va ignora chestiuna cu plagiatul fiindca poate sa faca asta in Romania, la fel cum Voronin a putut sa faca electoratul moldovenesc sa accepte declaratii penibile, la fel poate si Ponta, iar penibilul nu se va vedea decat din occident.
        Cei de la Bruxelles sunt tardivi si mai interesati de ei decat de noi, poate pe buna dreptate, sa faci bine cu forta nu e intelept.
    • +5 (15 voturi)    
      M-am lamurit cine esti. (Luni, 9 iulie 2012, 11:42)

      uzurpatorul [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      Daca tu votezi impotriva lui Basescu si in favoarea lui Dan Voiculescu,poti sa te pisi pe cele doua facultati pe care te lauzi ca le ai.La ce sa-i foloseasca doua facultati unui bou ca tine?
      Adevarul este ca educatia este foarte importanta si ea nu se masoara in numarul de facultati pe care le ai .Dovada este de fata aici. Cat trebuie sa fii de nesimtit sa votezi cu Dan Voiculescu,un securist nenorocit,un hot si un talhar de tara,cu mutra lui nesuferita de porc mistret? Educatia sta in numarul de carti pe care le-ai citit si in bunul simt cu care te-ai nascut .Daca acesta iti lipseste de la nastere si ai venit pe lume cu un caracter de cretin,nimic nu-ti mai foloseste,nici facultatile,nici cartile si nici banii.Esti un gunoi care traieste degeaba pe lumea asta. Vai de mama ta !
      • +4 (8 voturi)    
        ... (Luni, 9 iulie 2012, 14:17)

        Maria [anonim] i-a raspuns lui uzurpatorul

        Ai dreptate, mama mea traieste la tara si nu are decat patru clase, dar a inteles foarte bine situatia fara sa ii explice cineva cum e cu plagiatul lui Pontica, cum e cu interesul lui Voiculescu. Cred ca daca va fi referendumul pe bune( dar nu va fi) Basescu ar fi reales de oameni, dar cum am mai spus: se va vota la referendum si cu dreapta si cu stanga de catre membrii comisiilor, se vor schimba buletine de vot, etc, metode de furt sunt destule, doar dl Ponta stie mai bine, caci e doctor in furt.
      • 0 (0 voturi)    
        rusine hotnews! (Luni, 9 iulie 2012, 23:22)

        bors cu miere [utilizator] i-a raspuns lui uzurpatorul

        ca ati lasat sa treaca o asa albie de porci !
    • -2 (14 voturi)    
      SI eu de data asta votez pentru suspendare (Luni, 9 iulie 2012, 11:54)

      The Special One [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      In 2007 am votat impotriva suspendarii, dar atunci lucrurile erau complet diferite, Avea un mandat castigat din opozitie, cu o majoritate mult mai evidenta ca acum.
      Desi nu votasem la prezidentiale ( asa cum singur a spus, nu am vrut sa aleg intre un comunist si un securist), am respectat votul populatie si la referendum l-am pus la loc. Acum nu prea mai e ce sa respecti, alegerile care le-a castigat, au fost castigate in conditii f suspecte, cu MAE si internele de partea lui. Probabil de aia se teme asa mult de data asta.

      P.S Plus ca eu o vad ca o sansa de a scapa in sf de ultimul securist care s-a tot perindat pe la putere in toata aceasta perioada postdecembrista si cu rezultate slabe pt romani (la transporturi flota nu, cfr e in faliment, autostrazi nu, ca presendinte iarasi mai mult pt prietenii din PDL decat pt tara). O vad ca o sansa ca la eventualele alegeri prezidentiale sa am un om curat propus de PDL pe care sa il votez (Lui Crin categoric nu ii dau votul, ori unul curat ori nu votez). Dar vremea lui Base a trecut, locul lui e langa Iliescu, Roman, Nastase etc.
      • +2 (6 voturi)    
        :)) (Luni, 9 iulie 2012, 13:10)

        unnene [utilizator] i-a raspuns lui The Special One

        tu cred ca ai trei facultati. esti mai dashtept decat ala caruia i-ai raspuns. pai ma pretene nu asta e ultimul securist de la putere. acum fii cinstit cu tine insuti, il inlocuiesti pe basescu cu voiculescu&iliescu&vantu&hrebenciuc? parerea mea. hac.
      • -2 (8 voturi)    
        Ce nu inteleg basistii (Luni, 9 iulie 2012, 14:25)

        Stirilede Astazi [anonim] i-a raspuns lui The Special One

        Ce nu inteleg basistii platiti din bani publici sa aiba sute de conturi pe hotnews este ca trebuie sa RESPECTE si parerea altora, nu sa ii faca pe toti ceilalti comunisti si uselisti. Ce sa vezi, nu suntem toti inregimentati politic. Stim sa gandim si fara politic ( adica sa marsam pe ce spune propaganda de partid ). Ascultai aici scenariu cu 100% probabilitate de reusita. Basescu pica la referendum ca elevii la Bac. MRU candideaza la prezidentiale si ia sub Dan Diaconescu. Basescu merge la PDL sa fie se de partid. SI ACOLO VA LUA UN SUT IN BAS DE LA BLAGA CARE IL ASTEAPTA DE MULT SA IL UMILEASCA...Pentru ca Base l-a umilit punandu-l pe Boc anu trecut sef la partid. Va place scenariu ?
    • +3 (7 voturi)    
      de ce CONTEAZA educatia (Luni, 9 iulie 2012, 11:55)

      Algernon [anonim] i-a raspuns lui Dan

      „vorba ceea: daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stanga si nu esti conservator, esti cretin” - Petre TUTEA [bineinteles, este vorba despre valori - nici o legatura cu Varanul si partidul lui]
    • -1 (1 vot)    
      te tine ne delimitam!!!! (Luni, 9 iulie 2012, 14:46)

      uraaaa! [anonim] i-a raspuns lui Dan

      http://www.facebook.com/#!/events/169147426551950/
    • -1 (1 vot)    
      educatie (Luni, 9 iulie 2012, 18:02)

      bobo [anonim] i-a raspuns lui Dan

      Imi e greu sa inteleg care e logica dupa care un intelectual ar sustine un marlan de joasa speta ca basescu. Din contra, un om civilizat si cu personalitate nu poate fi decat revoltat de atitudinea acestui maimutoi limitat. Sa nu amestecam abuzurile USL cu sustinerea lui basescu.
    • -1 (1 vot)    
      Spune-mi ca nu ai (Luni, 9 iulie 2012, 19:54)

      avint [utilizator] i-a raspuns lui Dan

      doua facultati facute la Fabricile de diplome.

      Cred ca stiu raspunsul...
  • +23 (29 voturi)    
    Este prea devreme.... (Luni, 9 iulie 2012, 9:39)

    Claude [utilizator]

    ....nici daca ati fi spus ca Basescu va cistiga cu 60% nu as fi crezut.
    Repet, e mult prea devreme.

    O singura remarca: electoratul pro-Basescu e mult mai hotarit sa mearga la vot decit cel anti-Basescu. In cel anti e o componenta a populatiei care o face nu neaparat din convingere ci pentru ca asa e la moda... Astia nu se vor mobiliza in veci sa se duca la vot. Mai e o componenta in zona "anti" care nu va fi scoasa la vot decit cu obisnuitele pachetele cu zahar si ulei.
    In acelasi timp, electoratul pro-Basescu este mai constient de ce va fi dupa si de aceea mobilizarea va fi mult mai serioasa.

    Cum spuneam, mai e mult pina departe.
    • -1 (9 voturi)    
      sperante (Luni, 9 iulie 2012, 11:04)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui Claude

      cei anti Basescu sunt si ei destui de hotarati. Partea trista este ca majoritatea hotaratilor din ambele tabere nu stiu prea clar de ce sunt asa de hotarati, dar acest lucru este un detaliu.
      • -1 (9 voturi)    
        Te contrazic! (Luni, 9 iulie 2012, 12:39)

        marchi [utilizator] i-a raspuns lui Mowgli

        Nu l-am plăcut niciodată pe domnul Preşedinte, din mai multe motive, pe care nu are rost să le înşir aici... (Ştiţi cum se spune: când începi o propoziţie cu "nu-mi place X...", încetezi să mai fii obiectiv). Dar... am început să-l urăsc cu adevărat, din momentul în care domnia sa a început să facă lobby-ul deşănţat pentru proiectul Roşia Montană. Atitudinea asta spune multe despre foarte multe...
        Aşa că... da, ştiu foarte clar pentru ce voi vota la referendum!
        p.s. Şi, am uitat să spun, am studii superioare, făcute pe vremea când nu existau fabrici de diplome...
        • +3 (7 voturi)    
          Rosia Montana (Luni, 9 iulie 2012, 12:58)

          Solange [anonim] i-a raspuns lui marchi

          Cea mai mare actiune de sustinere a proiectului Rosia Montana o face sotia lui Crinel, dna europarlamentar Adina Valean care a organizat si o dezbatere publica de sustinere , la Bruxelles.Pa
          • +2 (6 voturi)    
            ADINA VĂLEAN (Luni, 9 iulie 2012, 16:02)

            marchi [utilizator] i-a raspuns lui Solange

            ... purtătoarea de cuvânt a RMGC în Parlamentul European? Ştiam şi asta.
            Dar cine spune că voi vota cu Crinel? (Demagog între demagogi, penibil între penibili, această formă fără fond...?)
            Să lăsăm lucrurile "să curgă" şi poate s-o ivi cândva, de undeva, conducătorul luminat căruia să-i pese cu adevărat de ţara asta, de oamenii ei şi de sănătatea pământului pe care calcă...
  • -12 (18 voturi)    
    de unde rezulta ca (Luni, 9 iulie 2012, 9:40)

    Jr [utilizator]

    cei cu un "grad de educatie mai mic" l-au ales si tot cei "grad de educatie mai mic" il schimba. Nu?
    • +3 (7 voturi)    
      da (Luni, 9 iulie 2012, 11:08)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui Jr

      corect, cei cu grad de educatie mai mic l-au ales si tot ei il scimba, in plus, in Romania Gradul de educatie este o componenta necunoscuta, caci diplomele nu reflecta clar nivelul de inteligenta si cunostiinte.
  • +13 (23 voturi)    
    prosti da multi (Luni, 9 iulie 2012, 9:42)

    c_o_d [utilizator]

    Si dupa cum se vede de la rezultatele bacului urmeaza generatii si mai si :( Ar tb gandit un sistem de vot in functie de gradul de cultura si/sau inteligenta pentru ca altfel prostii pot crea haos.
    • +4 (4 voturi)    
      doar ca ar fi nedemocratic (Luni, 9 iulie 2012, 11:09)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui c_o_d

      ar trebui crescut nivelul de cultura si civilizatie
      • -1 (1 vot)    
        propunere proiect cultural (Luni, 9 iulie 2012, 13:15)

        unnene [utilizator] i-a raspuns lui Mowgli

        biblioteca bamboo (deschisa intre 4 am- 7 am), teatrele fratelli&player. opera bellagio. ar lua 10 pe linie astia la bac
  • +7 (13 voturi)    
    excelent articol (Luni, 9 iulie 2012, 9:44)

    visio [utilizator]

    felicitari si la mai multe.
  • +13 (17 voturi)    
    Foarte bun articolul (Luni, 9 iulie 2012, 9:46)

    Teo61 [utilizator]

    sunt exact de aceeasi parere.Ma intreb insa,de ce oameni ca dvs nu apar la TV cu astfel de pozitii? Mai sunt si alte posturi TV in afara de Antene!
    • +3 (3 voturi)    
      mai sunt, mai sunt... (Luni, 9 iulie 2012, 14:29)

      postacu [utilizator] i-a raspuns lui Teo61

      "Mai sunt si alte posturi TV in afara de Antene!" Corect, dar rating fac doar antenele (adica acolo si numai acolo se uita majoritatea votantilor)! Se pare ca romanii sunt atrasi de emisiunile culturale de inalt nivel intelectual ale lui Dan (Alb-)Negru, Capatos, Bote si sunt apoi absorbiti de dezvaluirile extraordinare facute seara de seara despre averea lui Basescu (obtinuta din banii taiati din pensii salarii si ajutoare sociale) in conturi deschise la banci de pe Marte sau din Luna (in timp ce Voiculescu si baronii PSD care trebuie sa ne salveze de dictator au averi imense doar pe Pamant) si de explicatiile analistilor care gandesc pentru ei. Oricine incearca sa contrazica acesti analisti va fi etichetat automat de multimea cu creierul formatat drept basist, lingau al dictatorului etc. indiferent pe cate posturi TV ar apare. Daca s-a ajuns ca majoritatea romanilor sa creada ca revista Nature este o publicatie basista, ca toata presa internationala scrie articole comandate de dictator, ca guvernele occidentale s-au lasat prostite de M. Macovei si ca este nerelevant faptul ca singurul care apreciaza ca nu e cazul sa se intervina in derularea actuala a faptelor guvernantilor din Ro (suntem pe drumul cel bun) este guvernul de la Moscova este pentru ca astfel de explicatii (furnizate de a3) sunt acceptate pe negandite, desi la alte TV s-au exprimat argumentat puncte de vedere obiective care scot in evidenta ridicolul analistilor care gandesc pentru popor.
      Deci ca sa te poti adresa acestei majoritati trebuie sa apari la antene, nu la alte TV (pentru ca la alte TV nu vei gasi acest public "tinta"). Si ma indoiesc ca dl. Voiculescu ar fi de acord ca analistii domniei sale sa se confrunte in direct cu oameni care chiar gandesc (precedentul prezentei lui MRU fata in fata cu un spalator de creier al a3 ar trebui sa fie suficient pentru ca astfel de greseli sa nu mai fie repetate in viitor).
    • 0 (4 voturi)    
      dar la ce sa te uiti ? (Luni, 9 iulie 2012, 14:34)

      Stirilede Astazi [anonim] i-a raspuns lui Teo61

      La OTV ? Doamne Feri! Mai bine la Antene. SUnteti prea prosti sa credeti ca Voiculescu e mogulu' rau ( ca voi vedeti doar ce baseste Basescu ) Incercati sa ganditi cu mintea voastra. Logica e simpla. Voiculescu are cel mai tare trust de presa din Romania. Face bani din PRESA nu din afaceri cu STATUL. M-ati urmarit pana aici ? Bun. Continuam. Avand trust mare, plateste multi multi bani din taxe si impozite la bugetul de stat. Corect ? Bun. Dar de unde face el cu trustul banii astia multi daca nu il lauda pe Basescu ? Ati ghicit! Din ura multora impotriva lui Basescu. Au cele mai tari intervale orare acaparate unde publicitatea aduce banul REAL! Pentru ca TOATA lumea se uita la Antene, fie ca e pro sau contra Basescu. E corect? Eu spun ca da. Si logica e simpla. Chiar si pentru basisti.
      • -2 (2 voturi)    
        cunoastem acest tip de "logica" (Luni, 9 iulie 2012, 15:42)

        postacu [utilizator] i-a raspuns lui Stirilede Astazi

        E folosit seara de seara la spalarea creierelor de catre postul de succes a3. Logica reala insa trebuie sa tina cont de toate aspectele, nu doar de cele favorabile unei anumite concluzii dorite. Pt. ca a3 sa "produca" atatia bani, s-au investit probabil mult mai multi. Pentru o concluzie gresita insa putem ignora sursa primara a acelor bani sau putem sa credem ca Voiculescu i-a imprumutat de la banci explicand bancherilor marele potential al afacerii propuse de domnia sa, riscandu-si acoperisul de desupra capului. Putem sa consideram si ca manipularile grosolane vehiculate de a3 sunt total nevinovate si ca dl. Voiculescu a demisionat din senat din respect fata de popor (nicidecum pentru a dribla justitia care incerca sa afle cate ceva despre sursele primare de bani ale domniei sale. Insa cu cat facem mai multe astfel de consideratii "simplificatoare" concluzia finala va fi tot mai departe de logica.
  • +16 (22 voturi)    
    ne intoarcem la momentul dec 89 (Luni, 9 iulie 2012, 9:48)

    hanscecantalamitraliera [anonim]

    cel putin asa simt, aliantza aceasta de la putere cu profund caracter comunist isi doreste sa continue sharada din intervalul 90-2006 cand a butonat in conturile propri tot ce se putea butona, incepand cu papagalul de Petre Roman si apoi cu Bombo, fostul Fesene nu a facut decat sa tina Romania pe loc, numnirile de nepotism au fost inlocuite cu numirile de partid, d ela invatamant la sanatate intreaga tzara este parazitata de fostii securisti, nu stiu un domeniu evideniat public de presa audio video sua presa scrisa sa nu fie "capushat" de comunisti..revenirea Fesenului Vopsit l aputere ne duce inapoi inca 20 de ani...nu sunt pedelist si nu ma intereseaza adeziunea le partidul lor dar pot vedea ca au fost macar in planul intentiilor cel putin reformisti, Fesenul vopsit nu va face asta, va plagia tot ceea ce Moscova le transmite prin casca...inclusiv lui Crin antonescu care daca nu asculta de moscova nu ajunge PRESH...doar Moscova nu crede in lacrimi...ci doar in COPY PASTE
    • +1 (5 voturi)    
      . (Luni, 9 iulie 2012, 12:07)

      Turmentescu [anonim] i-a raspuns lui hanscecantalamitraliera

      Doar zic, ca tot o dai cu FSN-ul, stii ca PD-L e fostul FSN, nu? Iliescu a plecat si a facut FDSN (PDSR) in timp ce Roman a ramas cu FSN-ul care a devenit in 1993 PD.
      Din punctul asta de vedere e amuzant si adevarat cand zici ca 'fostul Fesene nu a facut decat sa tina Romania pe loc'. :)
  • +13 (17 voturi)    
    hai sa vedem (Luni, 9 iulie 2012, 9:48)

    Parzival [utilizator]

    Cam asa s-a vorbit la fiecare alegeri despre sansele presedintelui si totusi a castigat de fiecare data. Si la ultimele alegeri sondajele aratau 60-40, si cu toate astea... Mai mult, acum are avantajul ca nu trebuie sa invinga o persoana anume. Traian Basescu are sanse reale, veti vvedea.
    • +1 (1 vot)    
      Are in fata cel mai bun adversar (Luni, 9 iulie 2012, 13:05)

      Constantin [anonim] i-a raspuns lui Parzival

      de pana acum, el insusi reflectat in oglinda romanilor. Daca va alege sa se bata si cu acest adversar atunci nu are nicio sansa. Poate insa castiga daca va reusi sa se contopeasca cu reflexia lui.
      • -1 (1 vot)    
        What? (Luni, 9 iulie 2012, 13:54)

        Parzival [utilizator] i-a raspuns lui Constantin

        Frate, suni a Liviu Pop!
        • 0 (0 voturi)    
          vorbeste romaneste (Luni, 9 iulie 2012, 23:25)

          bors cu miere [utilizator] i-a raspuns lui Parzival

          ceea ce tu, evident, nu intelegi...
  • +4 (6 voturi)    
    ce ati vrut sa spuneti prin: (Luni, 9 iulie 2012, 9:50)

    jackalphonse [utilizator]

    ""...procentul celor care doresc schimbarea...""? daca ramane basescu, ce fel de schimbare va fi? daca ramane usl-ul, stim deja ce schimbare va fi (baronii lor deja isi freaca palmele). nu va fi mare schimbare pentru noi, asta este clar. videanu, udrea si altii ca ei nu sunt mei buni decat baronii psd-lui. ""schimbare"" pe care toti o vehicuoleaza nu este decat un slogan, o speranta falsa.
  • -1 (11 voturi)    
    "Indiferent de rezultatul referendumului " (Luni, 9 iulie 2012, 9:52)

    costica [anonim]

    De bine nu o sa auzim despre Romania..
    1) Daca Basescu va fi demis, atunci Romania ramasa in UE cu o imagine dezastruoasa referitor la functionarea democratiei si a statului de drept va avea numai de pierdut.
    2) Daca Basescu nu va fi demis, ceea ce urmeaza pentru Romania va fi iadul pe pamant: Traian Basescu a declarat DIRECT ca NU poate coabita alaturi de USL.
    Ori, este greu de crezut ca dupa parlamentarele din toamna se va schimba scena politica romanesca.
    O victorie a USL ar insemna reluarea scandalului dintre Presedinte pe de-o parte si Guvern si Parlament pe de alta parte, scandal care a dus la ceea ce vedem acum.
    Cu Traian Basescu la Presedintie Romania va continua scandalul care face numai rau atat tarii cat si romanilor.
    Cui ii pasa de economia Romaniei, de locuri de munca, de fondurile europene pierdute deja....?!
    Fiecare dintre cele 2 parti vrea PUTEREA.
    ATAT.
    Romanii is pe nicaieri intre preocuparile combatantilor !!!
    • +2 (4 voturi)    
      Logica (Luni, 9 iulie 2012, 12:08)

      XtrO [utilizator] i-a raspuns lui costica

      Domnule costica (va scriu numele asa cum l-am preluat din mesajul dumneavoastra), scenariul apocaliti descris de dumneavoastra mai sus, (varianta 2), sufera de o anume fractura logica. Si anume: din moment ce actualul Presedinte NU va fi demis, inseamna ca cel putin 50% dintre cei care participa la referendum va vota impotriva demiterii domniei sale. Logic pana aici. Ce va face sa credeti insa ca, aceiasi votanti, majoritari sa zicem, ar vota la alegerile parlamentare, USL-ul? Sau credeti ca mobilizarea la vot in vederea alegerilor parlamentare va antrena atatia alegatori incat majoritatea (potentiala, luata ca atare in exemplul nostru) de la referendum va fi inghitita de o alta majoritate, favorabila fortelor USL? Racoriti-va si incercati sa ganditi logic.
      • +2 (2 voturi)    
        Erata (Luni, 9 iulie 2012, 12:34)

        XtrO [utilizator] i-a raspuns lui XtrO

        Evident, in loc de "scenariul apocaliti" trebuie citit "scenariul apocaliptic"...
    • -1 (1 vot)    
      prefer iadul (Luni, 9 iulie 2012, 13:17)

      unnene [utilizator] i-a raspuns lui costica

      forza base
  • +16 (20 voturi)    
    Nu sunt de acord! (Luni, 9 iulie 2012, 9:54)

    Mih. [utilizator]

    Demiterea lui Basescu este O ETAPA, importanta, desigur, dar este DOAR O ETAPA, eventual ultima, in incercarea USL de a acapara puterea in mod ABSOLUT = TOTALITAR in Romania, prin ANIHILAREA INDEPENDENTEI JUSTITIEI si DISTRUGEREA STATULUI DE DREPT.
    USL construieste pas cu pas, sub un fals ambalaj democratic si incalcand Constitutia, STATUL TOTALITAR MAFIOT de tip putinian.
    • +1 (3 voturi)    
      Stimabile basist (Luni, 9 iulie 2012, 14:40)

      Stirilede Astazi [anonim] i-a raspuns lui Mih.

      Daca toate nenorocirile ce enumeri tu mai sus nu le vrei, pleaca afara din tara. Ce sa vezi, POPORUL VOTEAZA. De ce va e frica de votul poporului si improscati cu basisme din propaganda portocalie ? Daca sunti curati, nu va e frica. Il pune lumea pe Basescu inapoi. Si cu asta basta ... dar nu in viata asta.
  • +15 (19 voturi)    
    Electoratul va decide, cu patima si-n pripa.... (Luni, 9 iulie 2012, 9:54)

    Jane Doe [utilizator]

    dar, odata ramasi pe mana USL - fara salarii sau pensii marite; fara justitie, fara o presa libera; cu un curs valutar aberant - va regreta, in tihna, ani de-a randul.
    • 0 (0 voturi)    
      Da, dar... (Luni, 9 iulie 2012, 22:11)

      gabbi [utilizator] i-a raspuns lui Jane Doe

      Este o consolare mult prea amară ...
  • +4 (10 voturi)    
    Da. Si cu cat gradul de educatie e mai mic, (Luni, 9 iulie 2012, 9:55)

    IQ [anonim]

    cu atat sunt mai multi. Si cu cat sunt mai multi, e mai simplu si mai usor sa le scazi IQ-ul colectiv... caci majoritatile determina indivizii, si nu invers


    ... Concluzia ar fi ca, cei care s-au concentrat - ca PSD si Voiculescu - pe schimbarea mentalitatilor *majoritatii*, au facut lucruri mai durabile decat T. Basescu, care s-a concentrat pe constructia unor institutii (DNA, reforma educatiei, etc).


    Si-n cazul asta, consecinta e urmatoarea: pentru cine a facut T. Basescu schimbarile astea - care nu-s i-reversibile NU pt. ca NU LE VOR politicienii, PSD si Voiculescu - ci pentru ca nu-s intelese de *majoritate* ?
    Crede cineva ca daca *majoritatea* asta ar fi vrut institutii si reforme, politicienii, PSD si Voiculescu ar mai fi putut face ceva ?
  • +9 (11 voturi)    
    speranta : MRU (Luni, 9 iulie 2012, 9:59)

    iarina [anonim]

    felicitari ! ....foarte corecta analiza...din pacate
  • +13 (17 voturi)    
    mai sunt 3 saptamani... (Luni, 9 iulie 2012, 9:59)

    TDragos [utilizator]

    Oamenii cu un grad mai mare de instruire trebuie sa le explice celor mai putin instruti ce impact au evenimentele de saptamana trecuta in perceptia Europei vis-a-vis de Romania si pericolele care ne pasc.
    Tinerii educati trebuie sa le „deschida” ochii rudelor mai putin instruite care sunt mult mai usor de manipulat.
    Culmea ironiei este ca dupa un cizmar presedinte, un plagiator prim ministru o sa avem si un repetent de doua ori in functia de presedinte.
    • -1 (1 vot)    
      si mai e inca ceva de facut (Luni, 9 iulie 2012, 15:36)

      anton [anonim] i-a raspuns lui TDragos

      de iesit in strada

      http://www.facebook.com/#!/events/169147426551950/

      o msa critica de mai multe sute de oameni zilnic inseamna imagine pt campania noastra. pierdeti-va doua ore pe zi!
  • +14 (18 voturi)    
    de ce referendum? (Luni, 9 iulie 2012, 10:00)

    nede [anonim]

    de ce discutam de referendum? este ca si cum am legaliza lovitura de stat si am accepta toate ilegalitatile facute ca sa se ajunga aici!
    • +10 (12 voturi)    
      Ai dreptate! (Luni, 9 iulie 2012, 10:56)

      Mih. [utilizator] i-a raspuns lui nede

      Iti impartasesc punctul de vedere!
    • +1 (1 vot)    
      pai, Basescu l-a acceptat, deci? (Luni, 9 iulie 2012, 11:12)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui nede

      asta este...
    • +1 (1 vot)    
      ????? (Luni, 9 iulie 2012, 12:03)

      Anonimul [anonim] i-a raspuns lui nede

      Pentruca asa vrea BOBORUL
  • -7 (15 voturi)    
    asd@yahoo.com (Luni, 9 iulie 2012, 10:00)

    toni [anonim]

    eu am si studii post universitare si tot votez pt demitere. Oi fi eu exceptia?:)
    • +6 (12 voturi)    
      studii postuniversitare? (Luni, 9 iulie 2012, 10:46)

      d2d [utilizator] i-a raspuns lui toni

      ca aveti studii post-universitare nu ma indoiesc dar liceul,liceul l-ati terminat?
    • -2 (6 voturi)    
      studii... (Luni, 9 iulie 2012, 11:26)

      colu [utilizator] i-a raspuns lui toni

      Dar,in toti acei ani de studii,v-a invatat careva si principiile de baza ale democratiei,ale statului de drept?Sincer,nu cred.Sa auzim de bine.
      • -1 (7 voturi)    
        principii (Luni, 9 iulie 2012, 11:48)

        zaphoss [utilizator] i-a raspuns lui colu

        Care principii ale democratiei? Cele ale PDL, in care intreg partidul percuteaza la dorinta unui singur om si in care cei mai buni sunt cei care au inaltimea potrivita pentru pupatul in fund?
        • -1 (1 vot)    
          replica (Luni, 9 iulie 2012, 12:35)

          colu [utilizator] i-a raspuns lui zaphoss

          In opinia mea aceste principii sunt generale,pentru toate statele democartice.Aplicarea lor,insa depinde de maimulti factori,institutii,ale statului.Si pentru ca tot ai adus in discutie un partid,anume PDL,ce parere ai despre respectarea legalitatii(a se citi CONSTITUTIE)de catre usl?
    • 0 (2 voturi)    
      si eu tot impotriva (Luni, 9 iulie 2012, 12:52)

      deceneus [utilizator] i-a raspuns lui toni

      si eu am facultate ( la stat) si master si tot impotriva lui Basescu voi vota!
  • +7 (9 voturi)    
    foarte bun articolul (Luni, 9 iulie 2012, 10:00)

    Rpopa [utilizator]

    super
    • +3 (3 voturi)    
      Nu, (Luni, 9 iulie 2012, 10:49)

      Consonant [utilizator] i-a raspuns lui Rpopa

      tu intri in marja de eroare.
  • +5 (7 voturi)    
    interesant comentariul (Luni, 9 iulie 2012, 10:01)

    easy [utilizator]

    bun comentariul, as spune ca este chiar optimist si as vrea sa cred ca asa va fi.

    din pacate aveti dreptate cu procentul legat de educatie vs putere de intelegere, as zice ca nu e mare diferenta nici prin alte patrti cu mentiunea ca in alte parti mai vestice baietii rai nu au atat de mult tupeu sa-i prosteasca pe ceilalti si diferenta dintre cele doua categorii nu este atat de vizibila din acest motiv.

    s-auzim si de bine, mergem la vot oricum si incercam sa salvam ce se mai poate salva
  • +5 (9 voturi)    
    mda (Luni, 9 iulie 2012, 10:01)

    Bolvin [utilizator]

    Adica , cine voteaza impotriva lui basescu e prost , o confirma si cele de mai sus .
  • -5 (15 voturi)    
    jenant (Luni, 9 iulie 2012, 10:04)

    contele_de_saint_simon [utilizator]

    Incepand cu Teodor Baconski si ajungand la acest autor, R. M., observ din ce in ce mai profunde accente neo-naziste.

    Problema este, deci, nivelul de educatie. Sintagma este atat de pervers adusa in discutie, incat asemenea voci ar trebui realmente interzise.

    Dar fie: sa vorbeasca si nebunul, pentru ca elogiul prostiei este echivalent cu elogiul nebuniei.

    Ca o observatie: tocmai presedintele Basescu, desi votat de cel mai mic numar de romani dintre toti presedintii de dupa 1989, aclama ca este presedintele tuturor romanilor. Este, deci, de datoria lui sa se faca inteles de toate categoriile, indiferent de criteriu de departajare folosit. Sleahta de consilieri si creiere a la ICR ar trebui sa stie mai multe si sa-l educe pe Basescu: are nevoie sa invete ce este aceea ascultare activa, parafrazare, clarificare, empatie, feed-back si multe, multe altele.

    Daca acest individ ar aplica la un job in compania in care lucrez, ar pica cu brio chiar si pe o pozitie de consultant la serviciu clienti.

    Nu ma intereseaza ca "a trecut cu tara prin criza", afirmatie pe care o face cu la fel de mult patos, precum afirmatia "sa aveti grija de tara". Tara nu e o nava si nu e a lui sa vorbeasca despre ea ca si cum el a ghidat-o. Toate, dar absolut toate masurile, au venit ca urmare a propriei nepriceperi de a asculta puncte de vedere si din alte parti si sa alega in conses pe cel mai bun.

    Dle Basescu esti o jignire pentru orice intelectual demn si integru care, desi vede abuzurile care se fac in prezent, considera ca vointa cetatenilor romani este suverana.
    • +2 (8 voturi)    
      un raspuns... (Luni, 9 iulie 2012, 10:58)

      sofia [anonim] i-a raspuns lui contele_de_saint_simon

      Ai dreptate este jenanta ignoranta civica! prostii sunt multi in tara asta desi se pretind intelectuali...dar nulitatea si superficialitatea primeaza...si este pacat ca acestea nu dor. Si inca ceva! Imi este imposibil de inteles cata lipsa de viziune pentru viitor..ne intereseaza doar strict suspendarea, si apoi? ce urmeaza? un drum neted plin de flori? in tara asta o sa inceapa sa curga lapte si miere ? "Vointa cetatenilor romani este suverana?" pe ce? pe visteria tarii? pe constitutie?..astea tocmai au fost praduite sub ochii vostri docili si visatori spre zari de inalta glorie ale partidului iubit!
  • -9 (15 voturi)    
    Basescu va fi demis (Luni, 9 iulie 2012, 10:05)

    danbaloiu [utilizator]

    nu datorita votului celor cu "grad redus de educatie", ci in foarte mare masura, si a celor educati.
    In fond, el va fi demis, pentru ca nu a fost niciodata persoana potrivita pentru functia de Presedinte al României.
    • +1 (5 voturi)    
      subscriu !!! (Luni, 9 iulie 2012, 11:04)

      costica [anonim] i-a raspuns lui danbaloiu

      Si multe "Plusuri" de la mine...
    • -2 (2 voturi)    
      sa faci plici (Luni, 9 iulie 2012, 13:48)

      unnene [utilizator] i-a raspuns lui danbaloiu

      propun sa dea astia o OUG prin care iliescu sa fie presedinte pe viata
  • -7 (15 voturi)    
    studii (Luni, 9 iulie 2012, 10:06)

    vasile [anonim]

    ce incearca sa insinueze autorul articolui ? ca cei care vor vota pt suspendare sunt fara studii, eventual prosti? eu cred ca prosti sunt cei care isi inchipuie ca tb si pdl or sa mai castige ( adica sa prosteasca ) inca o data romanii. lumea s-a saturat ( si sunt multe motive, de la minciuni, furt, management prost la indolenta si sfidare ), se vede cu ochiul liber, indiferent ce tipa "intelectualii" portocalii . puteti sa scrieti ce vreti, asta e realitatea.
  • +6 (8 voturi)    
    Totul pentru victorie! (Luni, 9 iulie 2012, 10:14)

    Simplucetatean51 [anonim]

    Da, in acest moment situatia Presedintelui Basescu este neclara. Ea se poate clarifica pozitiv sau negativ in zilele urmatoare prin deciziile luate de CCR si prin campania electorala a Puterii, Opozitiei dar si a grupurilor civice independente.
    Intr-adevar romanii sunt divizati, principalul motiv fiind pierderea unor drepturi financiare in urma declansarii crizei. De asemenea, multi dintre semenii nostrii nu au educatia civica minima sau elementara pentru a gandi si decide in privinta jocului democratic. Toate partidele care au fost la putere au fortat legea, inclusiv PDL. Acum USL o face mai rapid si mai brutal, incalcand vizibil multe elemente de baza al statului de drept.
    In ultimele zile USL si-a cam epuizat actiunile. Este randul Opozitiei si al Presedentiei sa ii contrapuna masuri reparatorii care sa ii atraga sustinatori. Lupta va fi grea, cu numeroase lovituri sub centura. Iar marinarul Basescu este foarte pregatit, mai ales sa castige si aceasta batalie navala cu iz politic. Comportamentul neasteptat al actiunilor domniei sale nu ar trebui neglijat de oponenti.
    In final, Romania, prin votul cetatenilor ei, va alege drumul in urmatorii ani, cel vechi sau cel nou.
  • +10 (16 voturi)    
    Sceptic... (Luni, 9 iulie 2012, 10:15)

    Apolitik [utilizator]

    Foarte bun articol! Eu in 2007 am votat impotriva suspendarii presedintelui si nu am regretat o clipa. In 2009-2011 cand au inceput sa taie din pensii, salarii etc. am avut dubii serioase in legatura cu abilitatea guvernului dar si a lui Basescu. Daca l-am sustinut pana la prima demitere, neconditionat, in perioada mai sus mentionata m-a dezgustat. In acest moment, consider ca in ciuda tuturor deciziilor pe care le-a luat, merita votul meu pentru a ramane presedinte in continuare, pana la finalul mandatului. Mentionez ca sunt un simplu om, iar politica nu ma pasioneaza, dar nu am liniste cand stiu ca cel care a fost ales de milioane de romani, e demis de cateva sute de "capuse".
    • 0 (0 voturi)    
      cel mai bun comentariu!!!! (Vineri, 13 iulie 2012, 15:05)

      soare [anonim] i-a raspuns lui Apolitik

      "cel care a fost ales de milioane de romani, e demis de cateva sute de "capuse"" nu trebuie sa ii lasam sa-si bata asa joc de noi si de vointa poporului. A fost ales de popor, nu trebuie sa-l dea jos niste misei.
  • +11 (13 voturi)    
    ma intreb de ce nu l-au demis si pe Iliescu (Luni, 9 iulie 2012, 10:17)

    MG [utilizator]

    ma intreb de ce nu l-au demis si pe Iliescu. La sfarsit de mandat f putini presedinti mai trec de 50%. Sau sa demitem senatori/deputati cand le scade popularitatea, c-asa ne invata Poantonescu
  • -7 (17 voturi)    
    ce porcarie de articol (Luni, 9 iulie 2012, 10:17)

    Andrei [anonim]

    Cu alte cuvinte, prostii voteaza USL si desteptii PDL, nu ??

    Voi sunteti cretini ? Nu stiu de ce-mi pierd vremea cu porcaria asta de ziar. Basescu este un cancer pt. tara asta. Pe el DEJA il evita aia pe la Bruxel.

    Inca 4 ani cu PDL si putem alinia RRomania la clasa "4th world country" ceea ce nu cred ca exista inca.

    Tot maro-ul de pe pagina asta e rahat de la Basescu (ia de la Basescu = iad e la Basescu) de cat il pupati.
    • +7 (13 voturi)    
      USL-ist tipic (Luni, 9 iulie 2012, 10:58)

      Denoro [utilizator] i-a raspuns lui Andrei

      Permite-mi sa iau, cu .... copy paste ;), cateva cuvinte si expresii din comentariul tau: "ce porcarie", "voi sunteti cretini?", "porcaria asta de ziar", "rahat de la Basescu". A, si apropo, Bruxelles nu se scrie "Bruxel", asa cum ai scris tu...
      Toate astea spun multe despre tine, despre modul tau de gandire si despre educatia ta (faza cu "Bruxel" e edificatoare). Acum intelegi de ce spune in articol ca - per ansamblu -- cei educati si civilizati sunt pro-Basescu la referendum, iar cei needucati, necivilizati si care folosesc in mod uzual un limbaj de mahala, voteaza anti-Basescu? Sper ca acum intelegi, caci tu esti un exemplu elocvent. P.S. Daca nu stii ce inseamna "elocvent".... nu e vina mea.
  • +9 (13 voturi)    
    da (Luni, 9 iulie 2012, 10:18)

    vasile-roaita [utilizator]

    Si eu cred ca Basescu va pierde referendumul iar lupta finala se va da intre Oprescu si MRU, pentru ca Adormescu nu are stofa de presedinte. Oprescu va candida ca independent sustinut din spate de PSD.
    Sincer sa fiu eu l-as fi preferat mai mult pe Geoana decit pe chiulaul de Antenescu.
    Sperantele noastre a adevaratilor liberali nevinduti comunistilor sta in MRU, care cred ca pina la urma va cistiga si acesta va fi sfirsitul USL-ului pentru ca Antenescu va fi aruncat ca pe o masea stricata iar asa zisul PNL (care numai liberal nu este aproape ca va dispare) Minciuna are picioare scurte.
    Vreau in presedinte tinar, corect, cinstit, educat, citit, iar MRU intruneste aceste calitati.
    Hai MRU !
  • -4 (10 voturi)    
    lied (Luni, 9 iulie 2012, 10:18)

    Mazeta [utilizator]

    „Traian Băsescu ar pierde pe toate categoriile de vârstă, de venit, de educaţie, în toate regiunile istorice, în toate tipurile de localitate, în rândul bărbaţilor dar şi în rândul femeilor. Diferenţele sunt semnificative.” Hehe, trebuie să fii dus rău cu pluta să afirmi că Băsescu trebuie să rămână președintele României în aceste condiții. Poporul dă lovituri de stat? Hai, a se cânta la altă masă!
    • -2 (4 voturi)    
      Nu poporul (Luni, 9 iulie 2012, 11:37)

      sirb [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      da lovituri de stat ci parlamentarii cu dosare penale! pe mine nu ma mai reprezinta un TRASEIST di moment ce si-a schimbat politica, eu l-am votat pentru ca avea o politica de dreapta iar el s-a,,sociaizat" ! adica a trecut de stanga deci nu ma mai reprezinta.
  • -6 (12 voturi)    
    Demisia... (Luni, 9 iulie 2012, 10:19)

    MenInBlack [utilizator]

    ''Indiferent de rezultatul referendumului insa, urmatoarele 3-4 luni vor fi extrem de agitate''

    Oare nu ar vrea Dl Basescu, presedintele tuturor romanilor, sa mai reduca din agitatia asta si sa-si dea demisia linistit ? Eu asa as face.
    Domnule Presedinte, va rog respectuos sa va dati demisia si sa pregatim anticipatele in liniste.
    Ar fi mult mai bine pentru Romania in primul rand !
  • +7 (13 voturi)    
    Nu-i nimic (Luni, 9 iulie 2012, 10:30)

    zugurudumba [utilizator]

    Este vorba despre aceiasi oameni care, la mineriade, erau in proportie de 80% de acord cu stalcirea in bataie a studentilor si intelectualilor in piata Universitatii.

    Ei sunt motivul pentru care Romania s-a miscat cu viteza melcului in ultimii 20 de ani. Poporul patibular, care nu are memorie si care e in stare sa-si amaneteze viata, in segmente de 4-5 ani, pentru cate un kilogram de faina.
  • +7 (13 voturi)    
    si totusi (Luni, 9 iulie 2012, 10:31)

    chiuariu [utilizator]

    la mijlocul acestei luni bugetarii vor constata cu manie ca salariile lor bat pasul pe loc, desi ar fi trebuit sa creasca de la 1 iunie. rata de promovare a bacului va fi cea de anul trecut, fiindca subiectele erau mostenite de pe vremea lui funeriu iar usl-ul nu s-a deranjat sa faca miscarea elementara care l-ar fi iertat de umilinta unui esec - adecvarea listei de subiecte. am vaga presimtire ca vor mai urma vreo 2-3 greseli grosolane (competenta are si virtuti, dar clasa politica nu pare sa stie acest lucru) si tot avantajul (insurmontabil pentru neavizati) se va topi sub soarele nemilos de iulie. asa ca numitul crin se poate retrage unde ii este locul. in uitare.
  • +10 (16 voturi)    
    Mergeti la referendum! (Luni, 9 iulie 2012, 10:32)

    calin__ [utilizator]

    Lasati sondajele si povestile si faceti-va treaba, adica mergeti la referendum! Cu cat suntem mai multi cu atat vom fi mai putin frustrati indiferent de rezultat. Sa incercam sa salvam aceasta tara de guvernarea hotilor in speranta ca cei care gandesc ca mine sunt mai multi decat cei plini de ura pentru Basescu. Daca a mai observat cineva... cei ce il vor pe Basescu jos sunt efectivi orbiti de ura... o ura si o agresivitate pe care greu o pot intelege, chiar daca acest om le-a taiat salariile etc. Atata ura, dupa parerea mea, este rezultatul repetatelor mesaje de ura transmise de televiziuni. Televiziunile ne fac oameni mai rai, sa ne intoarcem unul impotriva celuilalt, ne dezbina. Va rog lasati tv-ul si iesiti in parc la plimbare!
  • +9 (13 voturi)    
    Cita precizie , cita finete .....!!!! (Luni, 9 iulie 2012, 10:32)

    mnicku [anonim]

    si mai ales cita acuratete in aceste sondaje . Nu v-a iesit oare cu 2 zecimale ? Cit despre algoritmi ce sa mai vorbim ,...... vax albina .....

    Hai sa fim seriosi cine va crede . Si eu cunosc 10 persoane care desi erau anti Basescu acum il sustin .
    Fiecare poate vrem un alt Presedinte dar daca Basescu a fost votat de populatie , de cite reconfirmari are nevoie pt a-si duce mandatul la sfirsit ???

    Toti vrem respectarea legilor dar cind e vorba sa fie respectate nu mai recunoastem decit legile facute doar pt uz personal .

    Doar in ultima saptamana dupa votul de suspendare cursul a crescut iar cei ce au rate la banci platesc si ultimii banuti care ai mai au ca rata la banca , indiferent de culoarea politica . Da si cursul 4,26 a fost mare dar 4, 53 si mai ales cel prognozat de 4,7 este urias .

    Nu confundati vointa minoritatilor cu vointa liderilor lor . Sa nu credeti ca romanii din afara tarii sint chiar prosti . Ei primesc informatii si din RO dar si acolo unde stau , deci sint mai greu de manipulat

    Daca mai adaugam faptul ca saptamana aceasta cine stie ce "vraji "vor mai face cei 2 tovarasi , pe care tot populatie le va plati , nu de alta dar sint capabili , vom avea un tablou aproape complet , din cauza a 2 +1+ o haita de indivizi inconstienti sub pretextul ca Basescu le pune piedici dar ei uita cit sint de impiedicati .

    Asa ca lasati-o mai moale ...
  • -7 (13 voturi)    
    Analiza la rece... (Luni, 9 iulie 2012, 10:40)

    Gigi Kent [utilizator]

    ...dar care duhneste de basism de la o posta (soparle cu "Oprescu" etc). Se incearca inocularea opiniei conform carora cei cu venituri mici, fara educatie vor vota pentru suspendare, cand sondajele arata altceva:

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12742090-referendumul-demitere-azi-imas.htm

    "2. Traian Basescu ar pierde pe toate categoriile de varsta, de venit, de educatie, in toate regiunile istorice, in toate tipurile de localitate, in randul barbatilor dar si in randul femeilor. Diferentele sunt semnificative. In randul unei singure categorii (locuitorii oraselor mijlocii) scorul pro-demitere este mai mic de 60%. "

    Referitor la paragraful 6 - nici una din temele respective nu are nici o legatura, dar absolut nici o legatura cu demiterea Presedintelui (fonduri europene, MCV etc). Pot fi de acord ca electoratul mai putin instruit nu le intelege dar trebuie adaugat si faptul ca 2/3 din electoratul instruit intuieste ca acestea sunt numai teme de manipulare.
    • -1 (1 vot)    
      cine face sondaje si pt cine? (Luni, 9 iulie 2012, 15:40)

      ovidiu [anonim] i-a raspuns lui Gigi Kent

      IMAS e ala de i-a iesit exit-pollul cu 10% eroare la locale?

      o multime de agentii de sondare ar trebui sa dispara de pe piatza dupa ce intoxicarea la care au participat a fost dovedita.
  • +8 (12 voturi)    
    Sa ne aducem aminte (Luni, 9 iulie 2012, 10:41)

    ALL GAARF [anonim]

    La alegerile prezidentiale din toamna lui 1999 in turul al doi-lea Iliescu a fost votat si de cei care nu l-ar fi votat niciodata simtind pericolul Vadim. Cei 41% trebuie sa se mobilizeze in fata caracatitei rosii care ne-a aratat,ne-a demonstrat ce este in stare, sa darame sa faca praf o Romanie in doar 3 zile

    NU LASATI CARACATITA ROSIE SA NE DISTRUGA VIATA SA DISTRUGA ROMANIA
  • +12 (14 voturi)    
    votantii rurali si cei urbani (Luni, 9 iulie 2012, 10:42)

    Denoro [utilizator]

    Exact discutia asta am avut-o ieri cu un amic. Si afirm si acum, NU mediul rural e problema. Badea Ion, a votat si acum 20 de ani cu Iliescu, nivelul lui de informare politica e si acum, ca si acum 10 sau 20 de ani, la fel de rudimentar. (sigur, cu exceptiile de rigoare)
    Problema - cred eu - sta in mediul urban. In special in... Bucuresti. Bucurestenii de azi nu mai sunt cei de acum 20 de ani. Atunci bucurestenii erau portdrapelul dreptei, a anti-comunismului, a unei atitudini care respinge hotia.
    Azi, bucurestenii au decazut enorm. Si ceilalti oraseni din Romania au decazut, dar nici pe departe asa mult ca si capitala.
    Daca acum 20 de ani bucurestenii erau pro-integritate, pro-cinste, etc., acum sunt invers.
    Au votat (vreo 70%) un primar afiliat USL, Oprescu, care cu o saptamana inainte de alegeri le "promitea" bucurestenilor (pe fata) o frauda de 100 milioane de euro (cu orasul ala a cainilor, a care proiect l-a dat unor amici de-a fiului lui). Nu a contat, a fost votat masiv. Nicusor Dan, unicul (dupa parerea mea) care chiar merita sa fie primar, un om remarcabil, a luat... 10%. Jenant!
    La nu stiu care sector, bucurestenii au votat un USL-ist (Negoita) cu dosare penale de.... pedofilie si proxenetism. Nu a contat, bucurestenii au votat pentru pedofil, impotriva unui primar chiar bun care l-au avut, contracandidatul lor.
    De Vabghelie nu mai povestesc... desi el are macar meritul de-a nu fi bagat in scandaluri monstruoase de coruptie.
    SI ca un ultim aspect.... Bucurestiul, care are Academia, are cele mai mari universitati din tara, nu stiu cate institutii, etc etc etc, a fost sub media pe tara la bac, anul asta! SI nota bene.... bucurestenii cu 2 - 2.5 milioane de locuitori au 3 elevi cu 10 pe linie la bac, iar Clujul, cu vreo 0,3 milioane de locuitori, are 6 elevi cu media 10 pe linie! Desi nu pare relevant, spune totusi ceva.
    Deci eu cred ca nu mediul rural e problema acum, ci mediul urban, mai ales Bucurestiul.
  • -6 (10 voturi)    
    Despre demitere (Luni, 9 iulie 2012, 10:47)

    Pontu [anonim]

    Jos basescu!
  • +5 (9 voturi)    
    Referendum (Luni, 9 iulie 2012, 10:48)

    Cosmin [anonim]

    Este real ce scrie autorul,chiar daca asta poate deranja.Pensionarii satelor,cei militari,si altii -usor de manipulat- vor decide suspendarea.Partea proasta e ca aceiasi9 vor face scandal ulterior,dupa provervul :da-mi doamne,mintea romanului,cea din urma.Oricum,vor urma vremuri tulburi,cu o deterioarare a economiei.Va fi pusa-un timp-tot pe Basescu.Apoi-incet,incet- vom reveni. Am o intrebare : de ce nici un guvern nu reuseste in programul de autostrazi ?
  • -1 (7 voturi)    
    serios? (Luni, 9 iulie 2012, 10:50)

    adrian [anonim]

    ia mai citeste odata rezultate sondajului. mai trompeta...te faci ca nu le pricepi sau umblii cu dezinformarea? Cei mai multi is din bucuresti si au varsta pana in 30. Cat despre studii superioare...62 %...putin nu?
  • +10 (14 voturi)    
    revin cu o idee (Luni, 9 iulie 2012, 10:54)

    Cosmin [anonim]

    Zice unul :"Dle Basescu esti o jignire pentru orice intelectual demn si integru ...".Sa fim seriosi,in conceptia dltale Patapievici,Liiceanu,tismaneanu si multi altii nu sint intelectuali.Tipul de intelectual-placut dtale- pare a fi : Hrebenciuc,Cosea,Diaconu,Antonescu.Concluzia e una. mai trebuie sa treaca 20 de ani pentru trezire.Trebuie sa dispara o0 generatie,dar raman progeniturile ei,cu aceleasi metehne,transmise genetic.E adevarat "" ca romanul,nu-i nici unul/unde-s doi,ii curva unul/"
  • +3 (5 voturi)    
    unu (Luni, 9 iulie 2012, 11:19)

    Protoss [utilizator]

    Sa nu uitam cat de usor se pot frauda alegerile, un singur formular, oamenii puterii in fiecare ungher al sectiei, aliantele non guvernamentale care nu pot ajunge oriunde... o sa vedeti sate si comune cu porcente apropiate de 100% pentru demitere
  • 0 (10 voturi)    
    Demitere (Luni, 9 iulie 2012, 11:28)

    Cornelius Tacitus [anonim]

    Fac o corectare pentru toti activistii de pe acest site: Basescu va face tandem dupa demitere cu Nastase, nu cu MRU.
  • +3 (3 voturi)    
    om vedea (Luni, 9 iulie 2012, 12:17)

    I [utilizator]

    cand o sa faci tu un sondaj atunci te credem. Pana atunci ai grija ce respiri. S-ar putea sa fie alterat...
  • +1 (5 voturi)    
    Astfel, ponderea populatiei cu un grad redus .... (Luni, 9 iulie 2012, 12:19)

    eu [anonim]

    adica PROSTIMEA!!

    judecata corecta, normala, naturala nu tine de diplome.
    ci de cei 7 ani de acasa..
    taran prost a fost stra. stra stra... taran prost va fi si nepotul.
    sau
    dr.ing.dipl.prof.ac. dar foarte prost a fost stra. stra stra... dr. best insa la fel de prost va fi si nepotul.
    din pacata in Ro. nu ducem lipsa de oameni prost, neciopliti, ramasi la nivel de existenta fara mari pretenti.
    unde nu a fost EVUL MEDIU cand trebuia, este acum
  • +1 (5 voturi)    
    Comunismul e la putere... (Luni, 9 iulie 2012, 12:33)

    iulia [anonim]

    Odata cu venirea comunistilor de la USL la putere avem impresia ca ne-am intors in timp si ca traim vremurile de dinainte de 89... Este incredibil modul abuziv cu care se comporta Antonescu ( Ceausescu) si Ponta (copy-paste)... Observ din ce in ce mai multi oameni care regreta cu varf si indesat venirea acestor oameni malefici care confisca statul de drept! Romanii trebuie sa se trezeasca, trebuie sa-si impuna punctul de vedere si sa faca in asa fel incat Romania sa nu fie acaparata in totalitate de regimul Ceausist impus de acesti impostori!!
  • 0 (4 voturi)    
    korea de nord? (Luni, 9 iulie 2012, 13:03)

    unnene [utilizator]

    in curand vom fi toti obligati sa plangem la moartea lu' ilici si a altor guzgani rozalii sau, de ce nu, cacanii!
  • 0 (4 voturi)    
    USL cu pasi mari spre comunism! (Luni, 9 iulie 2012, 13:05)

    david [anonim]

    USL inainte de a veni la putere : in prima luna vom mari salariile si pensiile pentru a ajunge la nivelul din 2009, vom crea sute de mii de locuri de munca in primele doua luni, vom face in asa fel incat Romania sa fie ``un greu`` al Uniunii Europene, vom redresa economia, etc....
    USL dupa doua luni de guvernare : Euro atinge un prag maxim in fiecare zi, combustibilul a ajuns la niste preturi enorme, incalcari grave ale constitutiei, demiterea sefilor camerei deputatilor si a senatului, demiterea avocatului poporului, suspendarea presedintelui ( toate acestea fara un motiv intemeiat), etc.... De ce se intampla toate astea ??? Pentru a pune justitia sub controlul lor si probabil pentru a-l gratia pe cel mai corupt om al tarii ( Adrian Nastase) !!! Rusine USL !!
  • +2 (2 voturi)    
    Despre adevarul puciului USL (Luni, 9 iulie 2012, 13:13)

    Despre adevarul puciului USL [anonim]

    Un jurnalist obiectiv, care cunoaste din interior tot mecanismul si toata mizeria care s-a pus la cale! Puciul USL este corect analizat de Sorina Matei! Cititi blogul ei, ptr a va putea desprinde de minciunile Haznalei anteniste 3! Toata clica bolsevica in frunte cu penalul Voicu, Turnatorul Voiculescu- care a furat averea tarii dupa revolutie, Iliescu criminalul, Ponta criminalul din dosarul Panait, Crin autorul moralal al sinuciderii sotiei, parasind-o pe patul de moarte....ei conduc tara in prezent!!!!! Romani treziti-vaaaaaaaaaaaa! Nu lasati Ciuma USL sa ne izoleze de lumea civilizata, nu ne dati tar aiar Moscovei!!!!!!!!

    http://sorinamatei.blogspot.ro/2012/07/infractorul-catalin-voicu-suspendat-un.html
    http://sorinamatei.blogspot.ro/
  • +2 (2 voturi)    
    USL=PCR (Luni, 9 iulie 2012, 13:25)

    ovidiu [anonim]

    O tara intreaga a vazut ce a facut USL-ul in numai doua luni de cand sunt la putere!! Modificari ale legilor si ale constitutiei, au calcat in picioare constitutia Romaniei si Institutiile cele mai de pret ale tarii, ne acapareaza statul de drept si transforma democratia unei tari membre a U.E. in comunism!!! USL este tot ce poate fi mai rau pentru romani si pentru tara noastra !! Romanii trebuie sa deschida ochii, sa se trezeasca si sa ia masuri !!! Tara nu este a lui Ponta si a lui Antonescu ca sa faca ce vor ei din ea !
    • 0 (2 voturi)    
      "tara asta"..... (Luni, 9 iulie 2012, 14:08)

      costica [anonim] i-a raspuns lui ovidiu

      Cat a fost a tuturor romanilor in vremea lui Traian Basescu si a PDLului si cat este acum in vremea USL ?!
      Ne spui si noua ?!!!!!!!!!!
      "Tara asta" este a lor, a politicienilor aflati la guvernare, oricare ar fi culoarea politica !
      Nu se strofoaca politicienii Romaniei sa ajunga la guvernare de grija romanilor !! NU !!!
      Vor la putere pentru ciolan!!
      Si PDL nu a facut exceptie, dimpotriva!!
      PDL=USL = aceeasi mizerie !
      Toti o apa si-un pamant !!
      TOTI !!!!!!!
      • +1 (1 vot)    
        Otv (Luni, 9 iulie 2012, 15:50)

        Danut [anonim] i-a raspuns lui costica

        Domnule Dan Diaconescu, nu va e de ajuns sticla televizorului? Si, daca tot ati pomenit de mizerie, mai aveti "mizeria" aia de limuzina? Aia pe care o tot plimbarati pe la DNA.
  • +2 (2 voturi)    
    Atentie ce votati la referendum! (Luni, 9 iulie 2012, 13:26)

    Marco [anonim]

    Cine va vota pentru demiterea presedintelui, da un vot de incredere mafiei din politica, in frunte cu Voiculescu, Voicu si restul penalilor, care incearca sa fie mai presus de lege. Nu zic ca actualul presedinte si clasa politica care il sustine ar fi curati ca lacrima, dar din doua rele, intotdeauna trebuie ales cel mai convenabil. E singurul moment in care poporul are puterea in mana sa, restul au fost depasite de catre mafie prin ordonante de urgenta.Cel putin asta cred eu. Sa speram ca mafia nu se bazeaza pe vorba lui Stalin: "Nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile."
    • -1 (3 voturi)    
      Nene las-o balta (Luni, 9 iulie 2012, 13:40)

      adryan10 [anonim] i-a raspuns lui Marco

      ca sperietoarea cu mogulii a fost. Cred ca era mult mai bine daca nu iesea Base la alegeri in 2009 si venea cineva care sa-l puna pe Iohanis premier. S-a pierdut o sansa mare atunci pentru poporul roman. In schimb, ne-am pricopsit cu Boc si cu gasca sa de destepti plini de "succesuri" - pentru ei, bineinteles. Abia astept sa ma duc la vot, sa-l demit pe presedinte. Si mai sper ca justitia sa-si faca treaba si sa-i mai "deranjeze" si pe PDL-istii care au furat cat zece in tot timpul asta.
  • 0 (2 voturi)    
    ? (Luni, 9 iulie 2012, 14:04)

    unnene [utilizator]

    n-am vazut pe nimeni care sa ii vaite pe cei 4 milioane care muncesc in privat. lor li s-au redus lefurile automat fara nici o lege, fara nici un comentariu sau protest. (iti convine bine, nu iti convine esti liber) ce tot il judeca astia atat pe basescu ca a taiat lefurile bugetarilor?
  • 0 (4 voturi)    
    vot (Luni, 9 iulie 2012, 16:32)

    vasile [anonim]

    Sunt privat,nu am nicio afacere cu statul,a scazut cifra de afaceri cu peste 40% DAR votez cu basescu in semn de respect pentru ca am trecut peste anii de criza cu el si boc.Nu ma intereseaza ca au fost destui hoti si in pdl, nu vom scapa de hoti niciodata,eu vorbesc doar de cei doi.Uitati la curtea constitutionala; cand erau la putere boc si basescu frecau la ei de-i lua dracu- acum ca e usl la putere,tremura si nu stiu cum sa-si apere scaunul.Mamaligi! Auzi; dati raspunsul in 24 ore-au facut caca pe ei si l-au dat in 23 ore. Caractere tari!!!!!!
  • -2 (2 voturi)    
    Base (Luni, 9 iulie 2012, 17:02)

    Gigi [anonim]

    Fratilor Base e corect .....
  • -1 (1 vot)    
    oare de ce ? (Luni, 9 iulie 2012, 20:15)

    laur22 [anonim]

    Oare de ce, cei care nu voteza asa cun va vine voua pe palarie sunt rudimentari, decazutzi si in general cah iar ceilatzi sunt OK ?

    Oare ce de ca atunci cand Bucurestiul vota Basescu era : "portstindardul anticomunismului" iar acum cand voteaza Oprescu e "decazut" ?

    Oare de ce badea Gheorghe care avea incredre la el in sat in Iliescu si nu in Constantinescu e un primitiv doar pentru ca nu va canta voua in struna ?

    Oare de ce dreptul de vot le poate fi pus in discutzie pensionarilor deorece ei ar cumpratzi cu bani de la guvern (dar mai ales pentru ca sunt de stanga) dar nu le poate fi pus in discutzie studentzilor ori celor ce nu platesc taxe la stat (mai ales deoarece respectivii sunt de drepta) ?

    Hm ciudat cum arata dreptatea voastra.

    Si e simplu :
    Cei carora le pute Basescu sa il voteze OUT.
    Cei carora vor sa il pupe in bas sa il voteze IN.

    SA NE ALEGEM SI SA NE NUMARAM.

    Si dupa aceea mai vedem.

    Sii daca voua acuma va vine bine sa voteze doar cei care au luat 10 pe linie la bac ma rog sunt de acord cu o singura conditzie :

    Sa isi faca ei tzara lor. A lor, pentru ei, cu ei si doar ei.

    Aaaaa si gata cu democraztia, cumparatzi altceva.
  • 0 (0 voturi)    
    BOC BOC, BATE COMUNISMUL LA USA (Luni, 9 iulie 2012, 21:00)

    livius [anonim]

    Il urasc pe Boc, dar il vreau inapoi. Daca MRU & Macovei nu se poate, datimi-l pe Boc macar. Pe bune.
  • 0 (0 voturi)    
    toleranta (Luni, 9 iulie 2012, 21:54)

    Iustina [anonim]

    Sa fim toleranti!
    Eu votez pt Base!
    Asa cred eu ca este bine acum pt restabilirea unui echilibru.
    Stiu ca sunt mai multi cei ce voteaza impotriva lui.
    Nu e un capat de tara...

    Recunoasteti totusi ca Ponta si Antonescu se poarta lamentabil...
  • 0 (0 voturi)    
    Asta azi poate deşi... (Luni, 9 iulie 2012, 22:04)

    gabbi [utilizator]

    Dar mâine?
  • 0 (0 voturi)    
    draga Orgonas (Marţi, 10 iulie 2012, 0:12)

    tomar [anonim]

    Numele tau aduce a orgoliu, dar nu am chef la ora asta sa comentez pe tema asta coroborata cu ceea ce scrii. Iti voi spune doar atit: Whishfull thinking. Noi romanii avem o vorba: Om trai s-om vedea ! sa auzim numai de bine!!!
  • 0 (0 voturi)    
    ? (Marţi, 10 iulie 2012, 0:56)

    dranca [anonim]

    imi pare rau Orgonas dar logica ta e foarte alambicata...

    e foarte simplu: daca peste 50% din cei care voteaza spun NU demiterii, nu este demis.

    In rest nu stiu ce tot calculezi tu pe acolo.
  • 0 (0 voturi)    
    CCR e de cacao (Marţi, 10 iulie 2012, 5:00)

    batranica [anonim]

    Cu cine sa se respecte legile, cu judecatori securisti?
    Uitati-va putin la ei, reprezinta tara si poporul din care fac parte. Rusine! Numai Dumnezeu mai poate scapa pamantul de aceasta natie bolnava din care fac parte cu brio. Doamne fa tu ce noi nu suntem in stare. Trimite apocalipsa pe aceasta parte a lumii si da-o exemplu tututror popoarelor pentru viitor.
  • 0 (0 voturi)    
    suspendare nu (Marţi, 10 iulie 2012, 9:49)

    alex [anonim]

    eu o sa votez contra suspendarii, ca sa faca herpes mongoloidu' :))
  • 0 (0 voturi)    
    detaliu (Marţi, 10 iulie 2012, 11:46)

    gramatikuß [anonim]

    despre ce va urma dupa – și ce ce a precedat înainte nu mai spun :-)
  • 0 (0 voturi)    
    interesanta statistica (Marţi, 10 iulie 2012, 14:11)

    Sorin [anonim]

    E interesant ca procentul votantilor contra Basescu este cam acelasi cu cel care pica bacalaureatul, cam 62-63%.
  • 0 (0 voturi)    
    Va dau un pronostic (Marţi, 10 iulie 2012, 14:29)

    marian marcel [anonim]

    Procentul de participare la vot nu va fi mai mare de 45% si 51% vor vota pt Basescu!
  • 0 (0 voturi)    
    Mi-a placut analiza facuta e obiectiva si concreta (Joi, 12 iulie 2012, 0:23)

    cipi [anonim]

    Mi-a placut sincer esti obiectiv si la subiect si iti dau dreptate in legatura cu educatia. Ca pana la urma , urmei noi suntem cei care o sa tragem foloasele nu milioanele de batrani care au iesit la 45 de ani la pensie si care cu siguranta vor vota demiterea. Majoritatea batranilor au intre 4 si 8 clase . E tragic ce se intampla de aia o sa fim intotdeauna condusi de oamnei de 4 - 8 clase pentru ca majoritatea din cei care voteaza atata scoala au. E trist ei cred ca o sa aduca usl-ul numai miere si lapte dar va fi trist o sa facem 2 pasi inapoi. Si afirmatia unor utilizatori ca nu conteaza educatia e in raport cu cata educatie au. Inca odata bravo pentru adevarul din acesta analiza facuta. Mi-a placut.
  • 0 (0 voturi)    
    articolul jurnalistic (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 12:40)

    Marian [anonim]

    Asa este, analiza este logica, dar... intotdeauna este o necunoscuta care poate intoarce lucrurile. Fizicienii cred ca necunoscuta este "particula lui Dumnezeu" sau bosonul Higgs, dar de fapt este doar o speculatie. ca si cuantica care s-a dovedit falimentara, asa ca cei de la CERN s-au folosit de o minciuna pentru ca lumea sa nu afle ca a dat bani pentru a se instrui cu minciuni cuantice si evolutioniste. In fapt, a fi neinstruit nu inseamna a fi prost, a nu simti duplicitatea, inselatoria si minciuna, mafia, etc... Cred ca totusi Base are sanse, pentru ca Dumnezeu nu le lumineaza mintea USL-istilor, care gandesc prin paradigma urii si a castigului imediat. Despre articol, totusi, cred ca merita nota 9,5 (intre +9 si -10).


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri