Aflu dintr-un articol de Andrei Plesu aparut in “Dilema Veche” ca s-a stins din viata, la 91 de ani, istoricul de arta Radu Bogdan. Asemeni lui Andrei sunt si eu uluit ca o asemenea pierdere este ignorata in buimacitorul concert al stirilor fara semnificatie cu care suntem bombardati zi si noapte. Posesiv pana la sufocarea celuillalt dar nu mai putin generos, tot pana la sufocare, un munte de informatii despre anii interbelici, despre cenaclul “Sburatorul”, despre Liceul “Cultura”, despre activistii Sectiei de Propaganda si ai “frontului ideologic”, (Ofelia Manole, M. T. Vlad, Simion Alterescu, Gh. Gonda etc), Radu Bogdan era o arhiva vie a istoriei artelor plastice din Romania ultimelor sase decenii si chiar mai mult. Serialul sau “Un martor al realismului socialist” ramane un document clasic pentru cei care vor sa inteleaga acea pustiitoare perioada.
Cele doua volume despre Ion Andreescu ar face mandria oricarei culturi de anvergura: de o coplesitoare eruditie, scris cu o dragoste unica pentru marele artist, ele sunt exemplare si din punct de vedere metodologic. Radu Bogdan aplica in istoria artei tehnica pamantului parjolit: nu lasa nimic neinvestigat, nescormonit, nescrutat. Cu sprijinul premierului Maurer, cercetatatorul de la Institutul de Istoria Artei din Bucuresti a ajuns in 1965 pe insula Brioni, in Iugoslavia, la resedinta lui Tito, in cautarea unui tablou daruit maresalului iugoslav de catre Dej si Ana Pauker in decembrie 1947. Facand zeci de fotografii, din varii unghiuri, a miscat putin tabloul si a descoperit in spate, in prezenta unui ofiter al securitatii din tara “vecina si prietenea”, microfoanele instalate de politia secreta a lui Rankovici. Asa s-a ajuns, imi spunea Radu Bogdan, la eliminarea acestuia din conducerea Uniunii Comunistilor si la debarcarea sa din fruntea Ministerului de Interne de la Belgrad. Sigur, era vorba de un pretext, dar acest pretext a fost obtinut in urma invetigatiilor lui Radu Bogdan pe tema Andreescu.
Gratie prietenului meu Radu Stern, l-am cunoscut pe Radu Bogdan in 1974. Ne-am vazut quasi-saptamanal in anii de pana la plecarea mea din Romania, in septembrie 1981. Mergeam duminica la el, uneori cu verisoara mea Olga, adeseori cu Radu Stern. Acolo m-am intalnit si am conversat absolut liber cu Alexandru Paleologu, cu Gabriel Liiceanu, cu Andrei Plesu,cu Victor Ieronim Stoichita (atunci cand acesta a venit in vizita in tara prin 1980). Am fost cu cei doi Radu (Bogdan si Stern) la Sinaia, cred ca in 1978, ne-am plimbat mult acolo cu Andrei si Catrinel Plesu, am vorbit despre Hegel, Soljenitin, Conquest, Orwell, Hannah Arendt, Cassirer si cate altele. Radu Bogdan a fost initial un marxist convins. S-a trezit destul de repede, a sfidat dictatura culturala oficiala printr-un fel de spirit iconoclast care refuza ordinele lui Rautu & Co. Prin 1954, Rautu al-a atact direct vorbind despre “acest Radu Bogdan nimerit intamplator in critica de arta”. Tupeul malitios al Jdanovului Romaniei era fara margini.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
