Biserica Anglicana a votat in favoarea hirotonirii femeileor in functia de episcop, pentru prima data in istoria sa. Hotararea Sinodului General ofera aprobarea legislativa si introduce schimbarea dupa ce s-a reunit majoritatea necesara de doua treimi, noteaza BBC.

Votul din 2012 a fost sustinut de catre Casele de episcopi si clerici, dar a fost blocat de membrii traditionalisti ai clerului.

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby a spus ca este "incantat", dar unii oponenti sunt inca sceptici cu privire la concesiile care le sunt oferite femeilor.

Votul decisiv din Casa Laicilor a reunit 152 de voturi in favoarea masurii, 45 impotriva si cinci abtineri. In noiembrie 2012, masura a fost blocata de sase voturi, exprimate de membrii clerului.

In Casa Episcopilor, 37 de voturi au fost in favoarea masurii, doua impotriva si o abtinere.

Casa clerului a reunit 162 de voturi favorabile, 25 impotriva si 4 abtineri.

Odata cu decizia de a permite femeilor sa fie episcopi, se rupe o traditie neintrerupta pana acum in care doar barbatii puteau ocupa aceasta functie.

Unii anglicani vad decizia ca "o schimbare cosmica", argumentand ca teologia Bisericii a fost complet schimbata prin acceptarea ideii conform careia barbatii si femeile sunt in mod egal eligibili pentru a conduce si a preda crestinismul.

Cu aceasta decizie, Biserica recunoaste importanta egalitatii in societatea de astazi, semnaland ca vrea sa puna capat izolarii sale din vietile oamenilor pe care ii serveste, se arata in analiza BBc.

Legislatia lasa traditionalistii in baza bunavointei si generozitatii viitorilor episcopi femei, o sursa de neliniste pentru multi, dar evidentiat de unii ca fiind semnul unei noi culturi a increderii si a cooperarii in Biserica.

Inainte de a anunta votul, Arhiepiscopul de York John Sentamu a cerut ca rezultatul sa fie intampinat cu "retinere si sensibilitate".

Decizia vine la 20 de ani dupa ce femeilor le-a fost permis sa fie preoti, raportul fiind acum de 1 la 5.

Motiunea va merge acum in fata Comisiei ecleziastice a Parlamentului, care examineaza masurile Sinodului. Sinodul se va reuni pe 17 noiembrie pentru a declara in mod oficial ca femeile pot fi episcopi.

Prima femeie episcop ar putea fi numita pana la sfarsitul anului.

Arhiepiscoul de York a spus ca este "o zi memorabila".

"Generatii de femei l-au slujit pe Domnul cu credinta in Biserica Anglicana timp de secole. Este un moment de bucurie astazi: functia de episcop este deschisa pentru ele".

Prim ministrul britanic David Cameron a salutat decizia, spunand ca este "o zi mare pentru Biserica si pentru egalitate".

Viceprim-ministrul Nick Clegg a scris pe Twitter ca este "un moment mare pentru Biserica Anglicana".