Fostul presedinte egiptean Hosni Moubarak, arestat in cadrul anchetei legate de represiunea sangeroasa a protestelor populare, ar putea fi condamnat inclusiv la spanzurare, daca va fi gasit vinovat, a declarat sambata un ministru egiptean, citat de AFP.

"Absolut, deoarece crima de a ucide manifestanti poate conduce la pedeapsa cu moartea, daca vina este confirmata", a indicat ministrul Justitiei, Abdel Aziz al-Gindi, pentru cotidianul Al-Ahram, proprietatea a statului.

Mubarak, in varsta de 82 de ani, si fii sai Gamal si Alaa, au fost arestati in aprilie, in cadrul anchetei legate de reprimarea violenta a miscarii populare din ianuarie si februarie, care s-a soldat cu 800 de morti, potrivit surselor oficiale, si care a dus la caderea presedintelui.

Presedintele curtii de apel din Cairo, Zakaria Salas, afirmase, in 15 aprilie, pentru acelasi cotidian, ca Mubarak ar putea fi executat daca este gasit vinovat.

Procesul impotriva lui Mubarak si a membrilor regimului sau este una dintre principalele revendicari ale protestatarilor.

Fostul sef de stat, victima a unui accident cardiac in timpul unui interogatoriu din 12 aprilie, se afla in stare de arest la spitalul din Sharm el-Sheik, statiune balneara din Sinaï unde s-a retras din 11 februarie. Cei doi fii ai sai sunt detinuti intr-o inchisoare din Cairo.