Colonistii israelieni extremisti au facut apel marti la organizarea unei "Zile a maniei" in cursul acestei saptamani, pentru a protesta impotriva interventiei politiei in cursul unei operatiuni de demolare a unor constructii ilegale intr-o colonie din nordul Cisiordaniei, relateaza AFP.

Acesti colonisti, infuriati de ciocnirile care au avut loc luni in colonia Havat Gilad, au intentia sa organizeze joi manifestatii si baraje in toata Ciosiordania.

Furia lor s-a tradus prin represalii anti-palestiniene la Hebron si in regiunea Napluse, unde forte de securitate israeliene au fost amplasate in jurul satelor palestiniene pentru a le proteja de atacuri.

Un grup de colonisti a atacat cu pietre masinile palestinienilor care circulau in apropierea coloniei din Beit Haggai, in apropiere de Hebron.

Alti extremisti evrei au spart vitrina unui comerciant din cartierul arab din Hebron, potrivit unor martori oculari. Radioul public a anuntat ca parbrizele a catorva zeci de masini care apartineau palestinienilor au fost sparte in noaptea de luni spre marti de colonistii evrei din oras.

Hebron este teatrul unor tensiuni permanente intre palestinieni si israelieni, din cauza prezentei a circa 600 de colonisti instalati in inima orasului palestinian, in timp ce alti 6.500 locuiesc in colonia Kyriat Arba, situata la periferie.

Colonistii au afirmat ca au existat marti dimineata "incidente sporadice anti-palestiniene" in Cisiordania.

Colonistii extremisti practica adeseori o politica de represalii - denumita "pretul care trebuie platit" - si care consta in razbunari asupra unor tinte palestiniene de fiecare data cand autoritatile israeliene iau masuri ostile.

Luni dimineata, confruntari violente au opus fortele de ordine si colonistii in colonia Havat Gilad, unde armata a dezmembrat o caravana, un cort si o alta cladire ilegala.

Ulterior, la Ierusalim, cateva sute de militanti de extrema dreapa au ars cauciucuri si au incercat sa blocheze circulatia pe unul dintre marile bulevarde ale Orasului Sfant, in semn de solidaritate cu colonistii din Havat Gilad.