Presedintele cubanez, Raul Castro, a avertizat autoritatile de la Bruxelles si pe cele de la Washinghton ca nu a preluat puterea de la fratele sau Fidel pentru "a restaura capitalismul" in Cuba. Castro a reiterat dispozitia sa de a discuta "despre absolut orice", cu exceptia sistemului politic si social al insulei comuniste, relateaza AFP.

Intr-un discurs de inchidere a sedintei parlamentare dedicate in mare parte pe dificultatile economice ale tarii, Raul Castro a recunoscut totusi tarele "socialismului" cubanez, "unde doi plus doi fac uneori trei".

El a subliniat insa ca acest sistem politic si social condus de un partid unic nu este negociabil, spre deosebire de ceea ce solicita, potrivit lui, secretarul de stat american Hillary Clinton si Uniunea Europeana.

"Ma vad obligat, cu tot respectul, sa ii raspund doamnei Clinton, dar si Uniunii Europene, care solicita gesturi unilaterale pentru a demonta regimul nostru social si politic", a declarat Raul Castro, in varsta de 78 de ani, care a preluat puterea in urma cu trei ani de la fratele sau mai mare. Fidel Castro s-a retras din motive de sanatate.

"Nu am fost ales presedinte pentru a restaura capitalismul in Cuba si nici pentru a renunta la Revolutie", a spus el, in aplauzele deputatilor. "Am fost ales pentru a mentine si a perfectiona socialismul, nu pentru a-l distruge. Acest lucru trebuie sa fie foarte clar", a adaugat el.