Papa Benedict al XVI-lea indeamna bancile sa ajute familiile care trec prin probleme de natura financiara si sa sustina economia reala, relateaza AFP. Acesta considera ca unul dintre obiectivele institutiilor bancare trebuie sa fie sustinerea saracilor din societate si, in acelasi timp, sa impulsioneze productivitatea.

Suveranul Pontif a tinut miercuri, la Vatican, discursul sau saptamanal, prin care a facut o incursiune in problemele economice si a salutat public delegatia unei banci italiane, aflata la cuvantare. "Prezenta dumneavoastra imi creeaza ocazia de a evidentia, mai ales in aceste vremuri grele pentru multe familii, unul dintre primele obiective ale institutiilor bancare si de creditare, si anume solidaritatea cu cei mai saraci si sustinerea productiei", a spus Papa Benedict al XVI-lea.

Criza financiara mondiala a determinat Vaticanul sa publice in 22 noiembrie un document in care cere "un nou pact financiar international" bazat pe valori etice.

Papa, precum si alti oficiali de la Vatican, au vorbit frecvent despre colapsul financiar global. Benedict al XVI-lea a sustinut ca aceasta perioada de criza financiara dovedeste zadarnicia goanei dupa bani si a invitat umanitatea sa isi construiasca viata pe baza cuvantului divin.

In urma cu doua saptamani, ministrul italian de finante, Giulio Tremonti, a afirmat ca Papa Benedict al XVI-lea a fost primul care a prezis criza ce afecteaza in prezent sistemul financiar global, citand "o profetie" facuta de Suveranul Pontif in anii in care era cardinal.