"Fiti realisti, cereti imposibilul". "Cea mai frumoasa sculptura este o piatra aruncata in capul unui politist" "Insolenta este noua arma a revolutiei". Citeva dintre sloganurile ce se puteau auzi sau citi pe strazile Parisului in mai 1968, definesc, in mare masura, spiritul acelor timpuri. Astfel, dupa mai multe luni de conflicte intre studenti si profesori, generate de solicitarile de reforma ale tinerilor, pe 2 mai 1968 s-a decis inchiderea Universitatii Nanterre, aflata intr-o suburbie a Parisului.

O zi mai tirziu, pe 3 mai, studentii de la Sorbona se adunau pentru a protesta contra acestei decizii. Ar fi putut fi un protest linistit daca administratorii universitatii nu ar fi chemat politia pentru a-i dispersa pe manifestanti. Fortele de ordine au inconjurat universitatea si au inceput sa aresteze studenti. Colegii lor au incercat sa impiedice plecarea dubelor pline, dar politistii au folosit gaze lacrimogene, ceea ce i-a nemultumit si mai mult pe tineri. Ciocnirile dintre politisti si studenti, sositi in numar tot mai mare si carora li s-au alaturat liceeni si chiar profesori, au crescut in intensitate. Sute de studenti au fost arestati.

Pe 6 mai, Uniunea Nationala Studenteasca (UNEF) si sindicatul profesorilor universitari au organizat un mars de protest fata de ceea ce au numit "invazia Sorbonei". Erau peste 20 de mii de oameni. Protestarii au ridicat baricade, au aruncat cu pietre, politia a arestat sute de tineri. A doua zi, s-a alaturat protestului si Uniunea liceenilor. Din nou, mii de oameni s-au strins in jurul Arcului de Triumf solicitind redeschiderea universitatilor, eliberarea studentilor arestati. Pentru scurt timp, studentii renunta la proteste, in urma unor false zvonuri potrivit carora campusurile ar fi fost eliberate de politisti. Cum acest lucru nu s-a intimplat, fervoarea revolutionara a cuprins si mai mult Parisul.

Data de 13 mai marcheaza debutul grevei muncitorilor in citeva orase din Franta, care isi manifestau, astfel, simpatia fata de protestatari. In aceeasi zi, in Paris, peste un milion de oameni ieseau din nou în strada. Politia ezita sa isi faca remarcata prezenta, in timp ce premierul Georges Pompidou anunta personal eliberarea celor arestati si redeschiderea Sorbonei. Cu toate acestea, furia protestatarilor nu scade in intensitate.

Sorbona este ocupata de catre studenti si declarata "Universitate a poporului". In Paris se constituie 401 comitete de actiune populara, forme de organizare ad-hoc prin care se incerca crearea unei alternative la modul de organizare traditionala a societatii franceze.

In acelasi timp, tot mai multi muncitori decid sa "preia puterea" in fabricile in care erau angajati. Oarecum paradoxal, acestia nu cereau nici bani mai multi si nici privilegii - desi li se oferisera si mariri salariale. ei pur si simplu ii sustineau pe studentii care doreau schimbarea sistemului, care se saturasera de politica presedintelui Charles de Gaulle ori care cereau incetarea conflictului din Vietnam. Sloganul "Make love, not war" era la mare cautare atunci.

Pe 18 mai, circa doua milioane de muncitori erau in greva, iar in saptamina urmatoare numarul lor a crescut la 10 milioane (ceea ce reprezenta doua treimi din totalul muncitorilor francezi). Miscarile lor de protest nu erau sustinute de catre sindicate. Franta parea paralizata: aproape nimeni nu mai muncea, fabricile erau ocupate, televiziunea nu mai functiona.

Pe 25 si 26 mai, la sediul Ministerului pentru Afaceri Sociale, autoritatile si lideri de sindicat semneaza un acord prin care salariul minim crestea cu 25 la suta, iar cel mediu cu cel putin 10 procente. Numai ca acordul a fost respins de muncitori, care si-au continuat greva. Pe 30 mai, aproape o jumatate de milion de protestatari cer in Paris demisia guvernului si organizarea de alegeri anticipate.

O zi mai tirziu, dupa ce s-a asigurat ca are suficient sprijin politic si militar, presedintele de Gaulle tine un discurs radiodifuzat (televiziunea era inca in greva) in care anunta dizolvarea Adunarii Nationale si organizarea de alegeri pe 23 iunie. Generalul ordona totodata intoarcerea muncitorilor la lucru, amenintind cu instaurarea unei stari de necesitate in tara daca acest lucru nu se intimpla.

Cam de la acest moment, fervoarea revolutionara scade in intensitate. Treptat, studentii participa la tot mai putine manifestatii de strada, muncitorii se intorc la lucru, guvernul interzice mai multe organizatii de stinga. Politia re-ocupa Sorbona pe 16 iunie. O saptamina mai tirziu, de Gaulle triumfa in alegeri iar criza din mai 1968 lua sfirsit. Doar un an mai tirziu, alegerile extraordinare din aprilie 1969 aveau sa duca insa la indepartarea de la putere a lui de Gaulle, care isi întrebase electoratul daca il mai vrea presedinte.

Ce fel de mostenire?

Chiar daca a fost un esec pentru protestatari, mai 1968 a avut un imens impact social. In Franta, acest moment este considerat unul important, care a dus la inlocuirea moralei conservatoare (bazata pe valorile religiei, patriotismului, respectului pentru autoritate) cu cea a moralei liberale (egalitate, eliberare sexuala, drepturile omului). In plus, acel moment marcheaza atit esecul politic si ideologic al comunismului, cit si despartirea intelectualilor de marxism.

Cu toate acestea, chiar si in Franta mostenirea lui mai 1968 este controversata. Anul trecut, cu ocazia alegerilor prezidentiale, candidatul de atunci Nicolas Sarkozy facea responsabil "momentul saizeciopt" de mai multe rele ale societatii franceze: de criza de identitate, de comunitarismul care a creat separatii intre "vechii" si "noii" francezi, de esecul scolii traditionale, de introducerea cinismului in societate si in politica.

La momentul respectiv, miscarile din Franta au avut rezonanta in mai multe tari din vestul Europei sau de peste Ocean. In Italia, Germania sau Belgia au avut loc proteste ale studentilor sau ale muncitorilor, in Statele Unite studentii de la Columbia University ocupau pentru scurt timp amfiteatrele.

Proteste s-au inregistrat si in spatele Cortinei de Fier, studenti din Polonia si Iugoslavia, spre exemplu, cerind guvernelor comuniste mai multa libertate de expresie. Totodata, 1968 poate fi considerat anul care a ajutat la afirmarea Solidaritatii, dar mai ales este momentul care marcheaza "Primavara de la Praga", miscare de revolta a Cehoslovaciei fata de prezenta sovietica. In Romania, rezonanta revolutionara a acelui an a fost redusa, atit din cauza politicii represive a guvernului comunist, cit si in urma confiscarii momentului de catre Nicolae Ceausescu, care in august a avut un discurs antisovietic de impact.