Trei femei au fost ucise duminică când un bărbat a scos un pistol și a deschis focul la o ședință de bloc din Roma, a anunțat presa italiană, scrie Reuters.

Politiști italieniFoto: Vincenzo PINTO / AFP / Profimedia

Potrivit relatărilor din presa italiană, un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost reținut în urma atacului, care a avut loc într-un bar din cartierul Fidene, unde avea loc reuniunea.

"A intrat în cameră, a închis ușa și a strigat 'Vă omor pe toți', apoi a început să tragă", a declarat un martor citat de agenția italiană de presă Ansa.

Alte patru persoane au fost rănite în schimbul de focuri de armă, cel puțin una dintre ele suferind răni grave.

Suspectul este un localnic care a avut o serie de dispute cu asociația de bloc, a declarat un alt martor pentru Rai News.

Potrivit agenției ANSA, bărbatul a mai făcut amenințări în trecut, susține un martor care a reușit să scape după ce s-a ascuns sub o masă.

Martorii spun că arma suspectului s-ar fi blocat și de aceea numărul victimelor nu a fost mai mare.