Procurorii ruși au cerut 20 de ani de închisoare pentru miliardarul Dmitri Mihalchenko într-un proces de delapidare legat de construirea unei reședințe oficiale pentru președintele Vladimir Putin, relatează Kommersant.

Dmitri MihalcenkoFoto: en.crimerussia.com

În cadrul aceluiași proces procurorii de la Moscova au cerut condamnarea la 18 de ani de închisoare a lui Andrei Kaminov, fost director al unei companii de stat din cadrul Serviciului de Protecție al Rusiei (FSO).

Magistrații au cerut ca ambii să ispășească pedepsele în colonii penale cu regim de detenție strict.

Rechizitoriul întocmit de aceștia afirmă că FSO a semnat un contract în valoare de 5,7 miliarde de ruble cu una dintre firmele lui Mihalcenko pentru construirea unei reședințe pentru Putin în Novo-Ogaryovo, o moșie la vest de Moscova aflată în proprietatea președinției Rusiei.

Contractul acordat în 2014 prevedea construirea unei case de recepție, a unui hotel cu sală de sport, un birou al comandantului SFO însărcinat cu protejarea lui Putin, un garaj, un hangar pentru depozitarea echipamentelor, un punct de control și o cameră de cazane.

Cum au încercat oamenii de afaceri ruși să fure de la Vladimir Putin

Procurorii ruși afirmă că, după ce au primit un avans de 2,6 miliarde de ruble, inculpații au amânat lucrările în mod repetat și cu ajutorul mai multor firme pe care le-au subcontractat, au încasat și utilizat fondurile „la propria lor discreție.”

Doi dintre directorii acestor companii au fost deja condamnați la închisoare în 2020 într-un proces separat, primind 5, respectiv 6 ani de închisoare într-o colonie penală cu regim strict. Alți doi oameni de afaceri au fost condamnați ulterior la 4 și 3 ani de detenție.

Fostul șef adjunct al departamentului de construcții, inginerie și asistență tehnică din cadrul FSO, locotenent-colonelul Alexei Golohvostov, a fost la rândul său condamnat pentru luare de mită în valoare de 20,7 milioane de ruble.

Procurorii ruși afirmă că, în schimbul banilor, acesta a ignorat furturi și greșeli în timpul construcției reședinței. El a fost condamnat în data de 27 mai a acestui an la 11 ani într-o colonie cu regim strict.